Presedintele juriului: Eugen Simion, critic
si istoric literar, academician
Marele Premiu pentru Poezie "Nichita
Stanescu�: Nicolae Baciut, Targu-Mures
Premiul "Opera Omnia�: Nicolae Dabija,
poet, prozator, academician, Chisinau
Premiul pentru traducerea lui Nichita
Sanescu: Ognean Stamboliev, traducator si
critic literar, Bulgaria
Premiul pentru promovarea operei lui
Nichita Stanescu: Dragoliub Firulovi�, poet,
pictor, solist, Serbia
In Laudatio, Vasile Tarateanu, poet, academician
(Cernauti) a spus, intre altele:
"Ma bucur ca laureatilor Festivalului
�Nichita Stanescu� li se alatura un poet
extraordinar si ca el, alaturi de ceilalti
detinatori ai Marelui Premiu, reprezinta o
intreaga armata, o armata a cuvantului care stie
sa se ia de piept cu vesnicia, astfel incat cuvantul
romanesc, harul romanesc sa dainuie in timp si
sa arate intregii lumi ca meritam un loc
extraordinar, un loc frumos sub soare, in aceasta
Romanie dodoloata pe care o dorim cu totii�...
IN NUMELE POEZIEI
In numele poeziei, vreau sa multumesc
profesorului Eugen Simion, printre putinii
care nu s-au folosit de critica si istoria
literara ca de o carja, ci le-a folosit ca pe un
baston de maresal.
In numele poeziei, vreau sa multumesc
colegului Constantin Stere, care stie cat de
important e ca Directia sa aiba Cultura, iar
Cultura sa aiba Directie.
In numele poeziei, eu, Baciut, adica
Baciul, vreau sa multumesc sotiei mele
Codruta, care a inteles ca baciul nu poate
trai fara Codru (ta).
Va multumesc tuturor pentru acest premiu
care, ca sa fiu zgarcit, spun doar ca ma
onoreaza, privind inapoi, nu cu manie, ci cu
admiratie, la cei care l-au primit, de la
Gheorghe Tomozei, in 1984, la Horia
Badescu, in 2013, daca ar fi sa-i pomenesc
doar pe Adam Pusloji�, Marin Sorescu,
Grigore Vieru, Adrian Paunescu, Ileana
Malancioiu, Constanta Buzea, Mircea
Dinescu, Ion Muresan, Nichita Danilov.
Premiindu-ma pe mine, ati premiat pe toti
cei care, de la Romulus Guga incoace, stau
de veghe la "starea poeziei� in Targu-Mures,
ca ea sa ramana acasa, sa-i fie casa casa.
Sa stea cu noi la masa! Si care au invatat,
odata cu "poetul Barcilor parasite�, ca:
"Mi-atat de putin timpul,/Atat de grabite sunt
toate,/Atat de usor se strica,/Ce la nastere
pare eternitate�.
Premiindu-ma pe mine, rasplatiti toate
linistile si nelinistile unui oras, despre care,
in numele nostru, Romulus Vulpescu a spus:
"Stau intr-o cafenea la Targu-Mures�/
Si beau cafea./Orasu-i trist, ostil, semet si
gures,/Cu lume rea.//N-am timp, n-am bani,
n-am inima, n-am chef/Sa mai scriu versuri:/
In fiecare prost presimt un sef/Si intrevad
demersuri./Abandonat de tine, trag tutun/
Si mi-e cam sila,/Ca-n barba-aborigenele
vad un/Semn de prasila.//Cum m-as
scula voievodal, drept, dac,/Intr-un
scurt iures,/Intreaga cafeneaua praf
s-o fac/La Targu-Mures...�
Premiindu-ma pe mine, ati premiat pe cel
care, indragostit de poezia lui Nichita
Stanescu, a indraznit sa bata la usa Poetului
cu poezia sa si Poetul l-a poftit la ospatul
cuvintelor, iar apoi, privindu-l, i-a spus:
"Batrane, da-mi o coala de hartie. Semeni
cu Horia�! Si cu albastrul din cerul lui Horia
a facut chipul meu in chipul lui, semnand
ingereste: "Al meu privit de al sau!�
Premiindu-ma pe mine, il premiati pe cel
care a avut sansa sa-l respire, deodata cu
Nichita, pe Eminescu.
Caci, ca si cum m-ar fi luat de mana
pe mine, adolescentul, Nichita m-a purtat
pe unde mai ramasese conturul pasilor
lui Eminescu.
Atunci, intr-o toamna in care soarele
palea sub aramiul frunzelor, Nichita s-a oprit
la un moment dat, departe de vacarmul
strazii, s-a ridicat in varful picioarelor, a pus
mana streasina la ochi si, privind intr-o
departare numai de el stiuta, m-a intrebat:
"Batrane, vezi casa aceea?� Nu vedeam
nicio casa. "Acolo, zise Nichita, Eminescu
a scris �Kamadeva�.�//Si, ca si cum ar repeta
dupa Eminescu, a spus: "Cu durerile iubirii/
Voind sufletu-mi sa-l vindic,/L-am chemat
in somn pe Kama/Kamadeva, zeul indic.//
El veni, copilul mandru,/Calarind pe-un
papagal,/Avand zambetul fatarnic/Pe-a lui
buze de coral.//Aripi are, iar in tolba-i/El
pastreaza, ca sageti,/Numai flori inveninate/
De la Gangele maret.//Puse-o floareatuncin arcu-i,/Ma lovi cu ea in piept,/
Si de-atunci in orice noapte/Plang pe patul
meu destept...//Cu sageata-i otravita/A sosit
ca sa ma certe/Fiul cerului albastru/S-al
iluziei deserte.�
Premiindu-ma pe mine, l-ati premiat pe cel
care, atunci, a inteles cel mai tandru indemn
pentru orice vorbitor de limba romana: "Sa ne
imprietenim cu Eminescu
sarutandu-i/versul,/iar nu
slavindu-l de neinteles/
caci ce-a fost el n-a fost
eres/si sarutare de
pamant ii fuse mersul./Sa-l
punem intre vii, caci este
viu,/bolnav de frumusetea
mamei mele,/de cerurile
numai ce nasc stele,/de
ierburile ce cuprind nisipul
din pustiu./Sa-l intrebam
pe Eminescu daca
doarme bine/in patul inimilor
noastre/si daca vinul
sangelui are vechime/si
daca marile ne sunt albastre/si daca pesti-s
umbra stelelor cu coada/si coada umbrei
plopilor inalti/ne-a adunat pe noi, ceilalti,/in
jurul verbului curat/rostit de el si murmurat/de
noi, ai lui,/de el, al nostru�.
Premiindu-ma pe mine, l-ati premiat pe cel
care, la Struga, in Catedrala "Sf. Sofia�,
privindu-l si ascultandu-l pe Nichita, a inteles
ca cerul ramane instelat deasupra capului
numai daca patria lui e limba romana.
Premiindu-ma pe mine, l-ati premiat pe cel
care a fost ridicat in fata altarului de preot si
botezat in numele poeziei: "Spuneti dupa
mine:/Te lepezi de cuvinte?/Nu ma lepad!//
Te-ai lepadat de cuvinte?/Nu m-am lepadat!//
Te-ai lepadat de cuvinte?/Nu m-am lepadat!//
Te-ai lepadat de cuvinte?/Nu m-am lepadat!/
Scuipa de trei ori./Ptiu, ptiu, ptiu!/Fie Diavolul
cuvantului/Binecuvantat!�//
Premiindu-ma pe mine, l-ati premiat pe cel
care, spovedindu-se, mai spera sa se mantuiasca
prin poezie: "Mi-ai dat, Doamne,/
cuvinte/si nu le pot pe toate folosi;/mai multe
raman in morminte/decat as putea eu/rosti./
Mi-ai dat, Doamne,/vesminte/si nu ma pot
cu toate inveli;/mai multe raman /nepatate/
si nu ma mai pot/marturisi.//Pe mine,
Doamne,/mie m-ai dat/si nu-mi ajung,/intre
credinta si pacat�.
Premiindu-ma pe mine, i-ati premiat pe cei
care cred ca, asa cum suna titlul unei carti
a lui Constantin Manolache, "In martie,
Ploiestiul se numeste Nichita�, doar ca
martie ar trebui sa aiba 365 de zile.
Premiindu-ma pe mine, i-ati premiat pe
cititorii mei, pe cititorii nostri, pe cei carora nu
contenesc sa le spun: "Sarut dreapta/celui
ce deschide cartea,//sarut stanga/celui ce-a
invins natanga/lene de a fi;//le sarut pe
amandoua,/care au pe unghii roua/de pe filele de
carte/care au trecut prin moarte//si re-nvie-n
fiecare/ochi din margine de zare.//Le sarut pe
amandoua:/Sarut stanga, sarut dreapta/care
tin drept cruce cartea�.
Va sarut stanga, va sarut dreapta, cu
bucurie si cu spaima, cu toate poemele mele,
cele scrise si cele care mai asteapta inca
sa le scriu. Cat inca in toate e Tatal si
cuvantul, ca l-a-nceput de lume, e Fiu!
Si vreau sa fac o profetie, care sa nu
aiba soarta celei care a profetit ca
secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va
fi deloc: secolul al XXII-lea va fi al poeziei
sau nu va fi deloc.
NICOLAE BACIUT
(Discurs la primirea Marelui Premiu de
Poezie "Nichita Sanescu�)
Laureatul editiei 2014,
NICOLAE BACIUT, Targu-Mures:
"Premiul Nichita Stanescu
poate fi asimilat cu un titlu
de noblete�
R: Ati castigat editia 26 a acestui festival.
Care a fost prima reactie, prima traire cand
ati aflat acest lucru?
N.B.: Sentimentul meu dominant a fost ca
un astfel de premiu nu este convertibil intr-o
valoare monetara, cat este convertibil in
nobletea pe care o induce genericul premiului.
Premiul Nichita Stanescu poate fi
asimilat cu un titlu de noblete. Eu asta simt si
am puternica traire ca el mi-a fost acordat nu
doar mie, ci si tuturor celor care la Targu
Mures si-au facut din starea de veghe la limba
romana o permanenta a existentei. Poate
parea paradoxal ca trebuie sa veghem la limba
romana in mijlocul tarii. Stam de veghe la
respectul fata de limba romana, fata de
valorile care au crescut
intru limba romana.
Am simtit atunci
cand am primit diploma
ca o primesc si
pentru Romulus Guga
si pentru cel mai
tanar poet din judetul
Mures, Darie Ducan,
pentru ca noi suntem
nu doar un grup, ci o
stare de unitate. Suntem
puternic impregnati
de ceea ce Noica
numea "sentimentul
romanesc al fiintei�.
Nu este nimic nationalist, in sensul rau al
cuvantului, in ceea ce facem. Dupa puterile
noastre, dupa talentul nostru, facem totul
pentru "cresterea limbei romanesti s-a
patriei cinstire�, cum zicea cronicarul.
- Si despre premiu, o idee...
- Mi-a fost acordat intr-o succesiune de
nume grele ale poeziei romanesti, care te
sperie putin, de bucura, te onoreaza, dar te
si obliga.
Atunci cand presedinte de juriu este Eugen
Simion, premiul creste in semnificatie si...
valoare. Pentru ca Eugen Simion este o
autoritate incontestabila in critica si istoria
literara a ultimei jumatati de veac.
Pentru mine, acest premiu este si o
recunoastere, o rasplata a unei indaratnicii,
a unei perseverente in a crede in energiile
nebanuite ale cuvantului romanesc, ale cuvantului
care marturiseste si ne marturiseste.
- La aflarea acestei vesti, ma gandeam la
ceea ce ar fi spus Nichita Stanescu, care va
vedea intr-o asemanare cu Horia.
- Daca e sa-i dam crezare lui Nichita, care
mi-a spus: "Batrane, semeni cu Horia�, cu
siguranta ca macar o unda din acest premiu
ar fi fost si pentru asemanarea, pentru
ingemanarea chipului meu cu cel al lui Horia.
Atat de mult il iubea Nichita pe Horia, nu stiu
daca a scris pe undeva despre aceasta iubire
tainica, incat avea la el o moneda cu chipul
acestuia. Faptul ca a "batut� chipul meu pe o
moneda imaginara, punand-o la paritate cu
chipul lui Horia, pentru mine inseamna
extraordinar de mult.
Daca mi-ar fi inmanat premiul Nichita
Stanescu, ar fi spus, cu siguranta: "Pentru
Horia, pentru istorie, mai intai, si apoi pentru
Nicolae, pentru cuvantul intrupat in istorie�.
- Deci premiul a ajuns la cine trebuie si
din perspectiva lui Nichita si ar trebui sa
aveti o bucurie dubla.
- Sunt multi poeti in tara asta care meritau,
cu indreptatire, acest premiu. Nu pot primi
toti odata insa acest premiu. Faptul ca sortii
au decis ca anul acesta sa plec eu cu
frumoasa povara a Marelui Premiu "Nichita
Stanescu� in biografia mea poetica, m-a
facut nu doar sa fiu onorat, ci chiar sa fiu
mandru. Si nu e nicio urma de trufie, nicio
urma de orgolios in asta. Dar, inainte de
toate, suntem oameni si avem nevoie sa ne
hranim din astfel de stari, din recunoasterea
elanurilor noastre creatoare, din validarea
acestora. Eu niciodata nu am scris pentru
mine sau de dragul de a ma afla in treaba.
Eu sunt printre autorii aflati intr-un continuu
dialog cu cititorii, eu ii caut pe ei, ei ma cauta
pe mine si intretinerea unei astfel de
comuniuni imi intareste convingerea ca este
un mare adevar ceea ce a spus H�lderlin: "Plin
de merite, si totusi in chip poetic, locuieste Omul
pe acest pamant�. Dar ca sa fie asa nu
trebuie sa lasam la voia intamplarii "starea
poeziei�. Si am numit astfel si un titlu de
antologie a poeziei lui Nichita.
- Legand iar prezentul de trecut, premiul
acesta este si incununarea unei pasiuni.
Imi spuneati candva ca ati plecat aproape
fara bani sa-l vedeti pe Nichita la Struga.
- Am avut in facultate un profesor de teoria
literaturii care mi-a ramas, ca si atunci,
foarte drag, Ion Vlad, caruia ii placea la
seminarii modul in care eu vorbeam despre
Nichita Stanescu. In studentie, cand eram
redactor la revista "Echinox�, m-am dus
acasa la Nichita si am stat de vorba cu el.
Realizam unul dintre primele mele interviuri,
care aveau sa devina de referinta in a mea
"Istorie a literaturii romane contemporane
in interviuri�. Eram atat de legat, de contaminat
de fenomenul Nichita, incat ar fi fost
necinstit sa nu fiu alaturi de el cand a fost
incoronat "rege al poeziei� la Struga, cand
i s-a pus "Cununa de aur� pe cap. Eu cred
ca acela e cel mai mare premiu din lume
pentru poezie. Este mai nobil decat Nobelul
in acest domeniu. Atunci, ca un Badea
Cartan, mi-am pus merinde si cartile lui
Nichita Stanescu...
- In desaga...
- Da, daca vreti sa spuneti rucsacului meu
din studentie desaga... Si m-am dus la Struga
condus de o chemare tainica. Ii multumesc
lui Dumnezeu ca mi-a dat acest gand. Era
1982, la inceput de toamna si peste un an
Nichita a plecat dintre noi. Nu mi-as fi iertat
niciodata daca nu infruntam atunci toate
obstacolele ca sa ajung la Struga, in
Macedonia, pe malul Ohridului. M-am simtit
fericit sa am parte de o o astfel de sansa, pe
care mi-am acordat-o singur, de a fi alaturi
de el. Atunci Nichita a refuzat, intr-un gest
poetic sublim, sa vorbeasca unui reporter
in franceza, pentru ca, i-a spus Nichita, cu
deja antologicele sale vorbe: "Patria mea
este limba romana�. Nu o spunea prima data.
La Struga, insa, in catedrala "Sfanta Sofia�,
am simtit ca cerul instelat deasupra unui
poet roman este, de fapt, cerul limbii romane.
- La cate festivaluri "Nichita� ati fost la
Ploiesti? De vreo 20 de ani particip cam la
toate si stiu ca doar anul trecut v-am vazut
aici. Gresesc?
- Am fost la ultimele doua.
- Atunci e o nuanta aici: Ati venit a doua
oara, dar ati ajuns primul!
- Anul trecut am venit prima data, la
invitatia omologului meu de la Directia
pentru Cultura Prohova, directorul
Constantin Stere. Dar am trecut frecvent
prin Ploiesti, pe la Casa "Nichita Stanescu�.
Nu e nevoie de niciun Festival ca sa-l cauti
la casa de acasa pe Nichita. Eu sunt legat
de Ploiesti, nu am spus-o in public, cred,
niciodata, dar sora mamei mele a trait aici.
Intr-un fel, prin aceasta legatura de sange,
sunt si eu putin ploiestean.
Faptul ca a doua oara cand am venit
oficial am primit Marele Premiu, ma duce cu
gandul tot la ceva spus de Nichita: "Trebuie
sa vii a doua oara pentru ca prima oara nu
exista niciodata!�.
Ploiesti, 31 martie 2014
