Sa nu ma intelegeti gresit, e frumos si elegant sa oferi flori unei femei. Dar vorba ceea, ce-i prea mult strica!
Iata o povestire care se poate transforma in realitate!
Intr-o legenda romana, se spune ca la un banchet au fost invitati toti aceia care, fara stirea lor, erau
condamnati la moarte. Pe cand invitatii se distrau mai bine, voalul de purpura care tinea loc de tavan, s-a dat
la o parte si a lasat sa cada peste ei o ploaie fina de petale de trandafiri si crini. Invitatii erau incantati. Se
simteau atat de fericiti! Parfumul florilor ii imbata. Incepura sa cante. Ploaia de flori cadea mereu.
Cand florile ajunsera pana la brau, invitatii incepura sa se nelinisteasca. Erau prea multe flori, prea mult
parfum. In curand, florile ii acoperira... si-i adormira pe vecie.
Cu siguranta, asa se va intampla si cu noi, daca ascultam numai de glasul patimilor si placerile lumii. Noi,
oamenii, avem o chemare mai inalta decat aceea de a ne risipi zilele vietii! Unii, destul de putini, isi inteleg
aceasta menire de timpuriu si intrevad un anume rol si rost in viata, iar pentru aceasta, isi pun la dispozitie
intregul potential de care dispun. Altii insa, merg dupa val si pot veni o mie de buni-sfatuitori, ca lor le intra
pe-o ureche si le iese pe alta.
(Din volumul "La poarta raiului nu se sta la rand�, aparut la Editura "NICO�, Targu-Mures.)
Parintele GHEORGHE SINCAN, paroh la Targu-Mures
