LAZAR LADARIU, LA 75 DE ANI

Distribuie pe:

In urma cu cincisprezece ani, cand Lazar Ladariu
rotunjea saizeci de ani in varsta sa, acea varsta mi se
parea a unui om care a cam spus ce avea de spus si
se poate gandi la... pensie.
Dar acum, cand Lazar Ladariu bate 75 de ani, ce sa
mai spun? Sa ma mir ca ce avea sa spuna mai important
a spus, de fapt, cu deosebire in ultimele doua decenii,
cu acelasi neastampar, cu aceeasi dorinta de implicare,
de a fi cu viata si opera sa al neamului care i-a dat
sansa sa scrie si sa viseze in limba romana?
Am fost partasi la cele mai importante fapte de
literatura aproape trei decenii si jumatate. Am fost
impreuna mereu acolo unde era de pus umarul la greul
de a impune rostirea romaneasca, acolo unde era de
trezit constintele, de antrenat energiile, ca sa rezistam,
sa nu ne risipim. Si sa lasam urme.
Mi-a fost mereu fratele mai mare si am crezut in
cuvantul si-n faptele sale. Prietenii sau au fost prietenii
mei, adversarii sai au fost si ai mei.
A ramas mereu pentru mine domnul Lazar Ladariu,
nu mi-am permis niciodata sa-l tutuiesc.
Mi-am asumat cu toata convingerea aceeasi cruce
pe care si-a asumat-o si Lazar Ladariu.
I-am admirat verticalitatea, tenacitatea, neostoirea,
statornicia, cumpatarea, fermitatea, intelepciunea,
increderea in neamul sau, credinta nestramutata si
respectul pentru valorile noastre dintotdeauna.
Lazar Ladariu e mai mult decat oricare dintre noi un
luptator pentru adevar, pentru dreptate si aceste
sintagme au acoperire in tot ceea ce a facut de cand
ne cunoastem.
I-am fost editor la aproape toate cartile tiparite
dupa decembrie 1989, am fost la toate lansarile cartilor
sale, am scris despre multe dintre ele, nu in cuvinte de
circumstanta, ci cu sinceritate si cu respect pentru tot
ceea ce a reusit sa faca, impartindu-se intre truda la
masa de scris ca poet, ca jurnalist, si implicarea in viata
cea de toate zilele, ca politician.
Lazar Ladariu, la 75 de ani, a ramas tanar, tanar in
felul de a fi si de a gandi, cu intelepciunea varstei inalte
la care a ajuns.
Lazar Ladariu e un partener de cursa lunga. Unul cu
care sa te duci pana la capatul lumii.

Lasă un comentariu