Munca ne mentine tineri!

Distribuie pe:

Cercetatorii britanici de la Imperial College din Londra si cei finlandezi de la Universitatea din Oulu, citati de descopera.ro, au ajuns la concluzia ca somerii prezinta caracteristici genetice ce arata o imbatranire celulara accelerata, ceea ce, prin contrast, arata ca munca ne mentine tineri.

"In studiul nostru, am cercetat aproximativ 6.000 de barbati si femei, nascuti in 1966, analizandu-le telomerii (considerati cheia opririi procesului de imbatranire), un fel de capete ADN, situate la extremitatile cromozomilor. Telomerii se scurteaza de-a lungul vietii, iar lungimea lor este considerata un indicator important al imbatranirii biologice, cunoscandu-se ca cei scurti sunt asociati cu riscuri de deces prematur, diabet de tip 2 sau boli cardiace. In cadrul studiului, a fost evaluat parcursul social si personal al celor 6.000 de persoane, iar analiza a aratat ca barbatii care au fost in somaj mai mult de doi ani (dintre cei trei ani care au precedat testul) sunt de doua ori mai susceptibili sa aiba telomeri mai scurti fata de persoanele care lucreaza. In consecinta, somajul de lunga durata face parte din evenimentele ce pot duce la o imbatranire prematura, stresul actionand in profunzimea celulelor, fapt foarte periculos, mai ales pentru tineri", sustin cercetatorii.

Lasă un comentariu