Din 2015, Pensiile, majorate cu 4%? Da, chiar cu 4,5%, daca„

Distribuie pe:

�negocierile cu organismele
financiare internationale vor fi
favorabile, a declarat ministrul
Muncii, Rovana Plumb. "Exista o
discutie cu organismele internationale
pentru a majora punctul
de pensie. Anul acesta a fost
majorat cu 3,75% si urmeaza
pentru 2015 sa existe o majorare
a punctului de pensie, undeva
la 4% il vedem noi, specialistii din
minister, in momentul de fata, dar
se poate ajunge la 4,4%-4,5%. Am
spus undeva in jur de 4%, dar,
tinand cont de faptul ca avem
obiective politice ambitioase pe
aceasta zona si pentru ca trebuie
sa tinem cont de faptul ca
vrem intr-adevar sa imbunatatim
conditiile de viata ale fiecarui
cetatean, exista si aceasta
formula de majorare cu 0,4-0,5%
in plus, dar acest lucru tine
foarte mult de negocierile pe
care le vom face cu Fondul
Monetar International, cu Comisia
Europeana si Banca Mondiala�,
a explicat Rovana Plumb,
citata de agentii de presa.
Intentia de majorare a fost
confirmata de premier, care a
avut totusi retineri sa se pronunte
asupra cuantumului exact
al majorarii. Victor Ponta a
declarat: "Anul acesta indexarea
pensiilor a fost de 3,75%
si cu o inflatie mai mica decat
a prognozat BNR. Ministerul
Muncii e mai optimist, dar
subiectul a fost discutat cu
ministrul Bugetului, dar orice
indexare va fi posibila doar de la
1 ianuarie 2015�.
Noul program de guvernare
prevede introducerea sistemului
facultativ de pensii ocupationale
(Pilonul IV) bazat pe
contributia asiguratului si a
angajatorului, pornind de la
specificul unor profesii sau
domenii de activitate.

Lasă un comentariu