Coltul spiritual
Tainuirea pacatelor este bucuria satanei

Distribuie pe:

Regele Augubert al Angliei, care traia pe vremea cand Anglia inca
nu se dezbinase de singura Biserica adevarata a Romei, avea o fata
foarte frumoasa, a carei mana o cerusera o multime de printi.

Intreband-o tatal sau ce raspuns sa dea petitorilor, fata ii raspunse
ca n-are de gand sa se marite niciodata, pentru ca s-a legat sa
traiasca in virginitate pana la moarte. Regele, necajit peste masura
pentru hotararea fetei sale, pleca la Roma si ceru o dezlegare de la
Papa, ca astfel fata sa se poata marita.

Dar fata ramase neclintita in hotararea ei si declara ca nu vrea alt
mire decat pe Iisus Hristos. Se mai ruga de tatal sau s-o lase sa se
retraga intr-un castel izolat. Regele, ce era sa faca, s-a invoit si la
aceasta, dar a rugat-o sa primeasca in preajma curteni pentru ca sa
traiasca conform rangului sau. Dupa ce s-a retras in castelul acela, a
inceput sa traiasca o viata foarte crestineasca, cu post si rugaciune,
se spovedea des si se cumineca si mai des; afara de aceea, mai ingrijea
si de bolnavii din apropiere. Traind o viata atat de aspra, intr-una din
zile se imbolnavi si muri inca foarte tanara.

Doica ei, care o iubea peste masura, se ruga intr-o noapte pentru
sufletul principesei. Iata insa ca deodata auzi o detunatura destul de
puternica si apoi ii aparu o fata, cuprinsa in intregime de foc si
inconjurata de zeci de draci, care incepu sa-i vorbeasca:

- Sa stii ca eu sunt nefericita fata a regelui Augubert.

- Cum? - intreba doica. Dupa o viata atat de sfanta sa fii judecata in
iad? Se poate una ca asta?

- Da, am fost osandita la muncile iadului, si inca cu tot dreptul. Iata
pentru ce. Adu-ti numai aminte ca, pe cand eram inca fetiscana, foarte
imi placea ca un servitor de-al nostru sa-mi citeasca dintr-o carte. Se
intampla odata ca, dupa citirea unei povesti frumoase, imi apuca mana
si mi-o saruta. Si atunci diavolul asa m-a ispitit de groaznic, incat am
savarsit un mare pacat cu servitorul acela, atat de frumos. Dupa ce
mi-am dat seama de fapta facuta, m-am dus sa ma spovedesc, dar
mi-a fost rusine sa spun pacatul. Am inceput apoi sa fac pocainta, sa
postesc, sa ma rog, sa fac milostenie, in nadejdea ca Dumnezeu imi va
ierta pacatul si fara a-l spovedi. Cand eram pe patul de moarte, i-am spus
preotului care m-a spovedit ca sunt o pacatoasa mare, dar pacatul meu
cel mai mare tot nu l-am spus, ca-mi era rusine si frica si groaza de parerea
pe care si-o va face in cazul acela preotul despre mine. Nu peste mult timp
am murit, iar acum sunt osandita la muncile iadului pentru vecie.
Iubitilor, calea care duce la pierzare este larga!

Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures

Lasă un comentariu