75, dupa unii chiar peste 100, ar fi numarul ucrainenilor morti in
confruntarile sangeroase, de martea trecuta pana joi, in Piata
Independentei � numita "EuroMaidan� � din Kiev! Oameni cazuti
pentru o idee, cea a realei democratii, intr-un stat de drept. Oameni
care au crezut in ziua lor de maine, in viitorul urmasilor lor, s-au
sacrificat, dand tributul lor de sange si de sperante, convinsi ca
drumul Ucrainei nu mai poate fi o intoarcere spre Moscova, spre
steaua rubinie a Kremlinului, ci spre civilizatia europeana, nu spre
cea amintind de stepele asiatice ale unui trecut al suferintei si al
tristelor aduceri aminte.
Ca au fost 75, ca numarul acelor luptatori chemati la Domnul trece
de 100, doar istoria si statisticile viitoare, dar si durerea familiilor greu
incercate vor consemna si o vor cunoaste ca realitate. Tragica este
pierderea chiar si a unei singure vieti date de Dumnezeu, deoarece
fiecare fiinta inseamna un mic univers. Cu fiecare moarte un destin se
frange spre suferinta si intristare dumnezeiasca. Asa gandeste, asa
cumpaneste un om credincios!
In acea varsare de sange din valtoarea "Maidanului� Kievului s-a
tras cu munitie de razboi, nu cu gloante de cauciuc, cum se spunea
initial. Nu au fost folosite doar grenade lacrimogene! Acolo s-a tras in
oameni cu plumbi adevarati, numai la cap, la gat, la inima. Fara gres!
Trupele de elita ale lui Ianukovici, bine instruite de ofiteri rusi, n-au
avut si nu au mila, nici omenesti ezitari. Actioneaza ca niste roboti
care au exercitat scena mortii in direct! Nu se mai stie daca au fost
doar trupele "Berkut� sau printre cei care au tras au fost infiltrati si
acei instructori rusi, specialisti ai crimei. Moscova, oricum neaga! Dar
cine mai crede azi in cuvantul Kremlinului? Impresionanta, emotionanta
postarea pe twitter, de catre Olesya Zhukovskaya, voluntar in echipele
medicale de prim-ajutor ale protestatarilor, a vestii
mortii sale! Eroina de pe twitter a fost impuscata in
gat, dupa ce apela prin cuvintele: "Batalia a inceput
de dimineata si e nevoie de sustinerea voastra.� Olesya
Zhukovskaya, care-si postase pe twitter vestea mortii
sale. Eroina de pe twitter a fost impuscata in gat, dupa
ce apela la protestatari prin cuvintele: "Batalia a
inceput de dimineata si e nevoie de sustinerea
voastra!�. Olesya Zhukovskaya, care-si postase pe
twitter vestea mortii, transportata, de urgenta, la spital,
a fost salvata. Traieste!
Iar peste acea varsare de sange din Piata
Independentei au venit si "arbitrii�, in postura
ministrilor de Externe ai Germaniei (Frank-Walter
Steinmeier), Frantei (Laurent Fabius) si Poloniei
(Radoslav Sikorski) sa faca pace. Cu degetul aratator,
uneori chiar amenintator, cum o facea domnul Sikorski,
acel diplomat, candidat la functia de secretar general
al NATO, un fost ziarist, unul care, spunea cineva,
"stie sa apese butoanele�, care, cam deloc delicat, ii
ameninta pe protestatari si opozitia sa-si bage mintile
in cap! S-a incheiat Acordul intre partile aflate in
conflict: intre oamenii din strada si autoritati, intre
protestatari si presedintele Ianukovici. Un acord care
consemna: revenirea la Constitutia din anul 2004,
alegeri prezidentiale anticipate, la 25 mai a.c.,
alegerea unui guvern interimar de larga uniune
nationala (dar nu si a unui presedinte interimar!),
eliminarea articolului prin care a fost condamnata la
inchisoare Iulia Timosenko, fostul prim-ministru,
imputinarea prerogativelor prezidentiale, reforme care
sa duca Ucraina spre Uniunea Europeana.
Brusc, lucrurile au luat o alta intorsatura, o parte
dintre promisiuni fiind repere uitate. Presedintele Viktor
Ianukovici a fost demis de catre Parlament, 328 din
cei 450 de deputati ai Radei Supreme votand pentru
demiterea lui, bineinteles in absenta. Se spune ca la
sfatul serviciilor de informatii, dupa ce Ianukovici era
pregatit sa aplice forta, prin acte de violenta ale
Ministerului de Interne, a plecat, cu coada intre
picioare, cum se spune, din calea furiei populare, cu
un avion special spre Harkov, fieful rusofon al
Ucrainei. Asa ca "tentativele de capturare a lui au
esuat�. Parlamentul l-a numit presedinte interimar pe
un fost adjunct de-al Iuliei Timosenko, din Partidul
Batkivscina.
Moment in care lucrurile s-au petrecut precum dupa
fuga Ceausestilor, cu elicopterul, de pe sediul
Comitetului Central, in decembrie 1989. Protestatarii
au patruns in resedinta prezidentiala din afara Kievului,
intinsa pe 140 de hectare, pe malul Niprului, fiind
socati, asa cum ei spun, de "un lux orbitor�: o colectie
de autoturisme luxoase, un bust de aur masiv al lui
Ianukovici, tablouri scumpe, un vapor, un teren de
golf, o mica gradina zoologica, mai multe motociclete,
o piscina uriasa etc. Spre deosebire de cele petrecute
atunci la Bucuresti, protestatarii din Kiev nu s-au atins
de nimic, lasand totul intact.
Care a fost reactia lui Ianukovici, in aceasta situatie
aflandu-se, cea a unei posibile cai fara intoarcere?
"Nu demisionez! � spunea el ajuns la Harkov, printrun
mesaj televizat. Nu recunosc decizia Parlamentului!�.
Ca si Lavrov, ministrul rus al Externelor, vazand doar
"vandalism si barbarism�, si el considera cele
petrecute la Kiev, o "lovitura de stat�, data de
"gangsterii opozitiei�. Asa ca "Nu voi demisiona!� �
clama el. Probabil cu gandul sa ajunga in Rusia, asa
cum au procedat unii demnitari ucraineni, se vorbeste
ca, pe aeroportul din Donetk, ar fi avut loc un incident:
o incercare de mituire, zadarnicita de graniceri, intr-o
tentativa de a urca la bordul unui avion, pentru a pleca
spre Rusia.
Intre timp, Iulia Timosenko, "printesa gazului�,
"sufletul Revolutiei Portocalii�, in 2004, fost primministru
al guvernului ucrainean, condamnata la sapte
ani de inchisoare de oamenii lui Ianukovici, pentru
"abuz de putere �, o gaselnita in legatura cu niste
inventate matrapazlacuri cu gazul rusesc, este
eliberata din inchisoare, dupa trei ani de detentie, sii
asteptata in Piata Independentei din Kiev, devenita
un fel de Piata Universitatii anului 1990 din Bucuresti.
Se vorbeste ca, imediat dupa iesirea din inchisoare,
Iulia Timosenko ar fi avut o scurta convorbire cu
Angela Merkel, cancelarul Germaniei, iar la Harkov,
sambata dimineata, si cu Viktor Ianukovici. Asa se
zvoneste!
Imediat s-a latit zvonul ca Iulia Timosenko va
candida la viitoarele alegeri prezidentiale din 25 mai
a.c. Veste primita cu urale. Piata Independentei a
intampinat-o cu urmele haosului, cu urmarile luptelor
de strada, cu masini arse. A izbucnit in plans. Sosita
in fata multimii adunate in EuroMaidan-ul Kievului,
Iulia Timosenko s-a adresat protestatarilor, unei intregi
tari, dintr-un scaun cu rotile, cerand pedepsirea
vinovatilor: "Trebuie pedepsiti - spunea - cei care iau
impuscat pe eroii nostri!�. "Ucraina este a
poporului!� � si-a inceput discursul. Fiecare va
raspunde pentru ce a facut! (...) Trebuie sa avem
putere sa ne protejam tara (�) Sa deschidem o noua
cale pentru reconstructia Ucrainei (�) Important este
sa rezistam pana la final (�) Trebuie terminat ce am
inceput, dar trebuie incheiate si jocurile care se fac
in spatele scenei (�)�. Cuvinte inflacarate, incheiate
cu convingerea ca "nu mai este cale de intoarcere�,
cand este vorba despre "o Ucraina independenta si
europeana�.
Intr-o convorbire telefonica Angela Merkel,
cancelarul Germaniei, � Vladimir Putin, presedintele
Federatiei Ruse, s-a insistat asupra "pastrarii
integritatii teritoriale a Ucrainei.� Care a fost reactia
presedintelui Romaniei, a Guvernului de la Bucuresti,
cu privire la evenimentele din Ucraina, avandu-se in
vedere ca-i vorba despre o tara vecina, iar dincolo de
hotarele romanesti, in urma involburarilor istoriei, in
spatiul ucrainean se afla 400.000 de romani? Dupa
intalnirea din cadrul Consiliului Suprem de Aparare a
Tarii (CSAT), printr-un mesaj adresat autoritatilor
ucrainene, presedintele Traian Basescu a chemat la
calm, retinere si prudenta! Guvernul Ponta a cam tacut,
poate considerand ca tacerea-i de aur. Dar nu
intotdeauna!
Nu putine sunt intrebarile din aceste zile, privind
soarta viitoare a Ucrainei dupa fuga lui Viktor
Ianukovici. Se va rupe Ucraina in doua, va fi ea
scindata in partea de Vest si in cea de Est, in doua
tari? Sa fi uitat, oare, ucrainenii cei dornici s-o ia spre
Moscova, acele vremuri de cosmar, cand, din ordinul
lui Stalin,, dupa incheierea celui de-Al Doilea Razboi
Mondial, Ucraina a fost premeditat infometata,
ucrainenii fiind lasati sa moara de foame, la comanda
"generalissimului�, pentru ca, alaturi de nemti, pe
frontul de rasarit a luptat si o divizie de patrioti
ucraineni, ofiteri si soldati care doreau ruperea de
Uniunea Sovietica? Un adevar despre care, din
pacate, putine s-au spus! Vor fi, cumva, aplicate
aceleasi scenarii care au dus si la faramitarea fostei
Iugoslavii? Vor suporta, cumva, orgoliosii rusofoni,
inghitind, cu resemnare, infrangerea in fata "maidanezilor�
din Piata Independentei? Pentru ca aceasta victorie
a revolutiei de pe strazile Kievului pare o infrangere
definitiva a lor! Va fi, oare, creat, in noile conditii,
consensul politic atat de necesar? Ce rol va avea, in
viitor, Iulia Timosenko? Dupa o relansare a ei, va fi ea
viitorul presedinte ucrainean? Se vor opri, oare,
lucrurile aici?
Desigur, traind acele clipe, ucrainenii si-au amintit,
poate, versurile poetului lor national � Taras
Sevcenko, venind de dincolo de mormantul lui de la
Kanev, localitate pe apa Niprului, care, scria poetul,
"gemand in noapte, plange�: "Durerea mea incrancenata,
/ Oare vei inceta vreodata? / Sau tari, cu sleahta lor
temuta, / Dulai pe tine-or sa asmuta, / De-a pururi sati
inchida gura? / Nu vor putea! E-ncinsa ura�; "Nu, nai
fost omorata, raza, / Tu pasii nostri-i lumineaza /
Spre limpezi zarile nadejdii�; "Cu sange de tirani misei
/ Stropiti a voastra libertate, / Loviti cu ura-adanca-n
ei / Si rupeti lanturile toate.�
"Maidanul� din Piata Independentei din Kiev si-a
luat tributul de sange, de sacrificii si suferinte. "Spre
limpezi zarile nadejdii�, lanturile unei natii au fost, inca
o data, rupte, iar, in viforele acelor clipe, "libertatea
stropita cu sange.�
Acum este mare nevoie de dialog. De intelepciune,
de diplomatie si pace!