Valul de incatusati, sau
descatusati, sau eliberati
pe baza noului Cod penal, persoane
din lumea buna care s-au perindat
zilele astea prin topurile de stiri de
la televiziuni si figuri importante
vazute-n poza clasica a apasarii
capului ca sa poata intra pe usa
masinii politiei, au facut sa-mi cada
fisa la o intrebare pe care incepeam
sa mi-o pun aproape hamletian
in legatura cu psihologia
politicianului roman al carui portret
robot a capatat accente tot
mai alerte si mai alergice de graba,
de lipsa de timp, de lipsa rabdarii
de a asculta, de precipitare in a
da raspunsuri sau indicatii, de
nervozitate in discutie si incapacitate
de a fi atent nu numai la
argumentele "celuilalt�, ci chiar si
la doleantele celui caruia ar trebui
sa-i dea atentie, daca nu pentru
faptul ca l-a ales, macar pentru cel
ca nu-l va mai alege.
Nu, atat ca portret robot, cat si
ca numar din ce in ce mai mare,
politicianul roman nu mai are
rabdare. Nu mai are timp, nu mai
are urechi de ascultat, nu mai are
nici macar bunavointa de a rezolva
treburile pentru care s-a dorit ales,
numit, preferat, promovat, sau cum
vrem sa-i spunem carierei pe care
a facut-o, ori pozitiei in care a
ajuns. Pentru ca pozitia in care a
ajuns, de fapt, este cea de a nu
mai avea timp pentru nimic, de a
nu-si ingadui nici macar siesi
ragazul de a asculta pana la capat
ceea ce i se spune cu convingerea
ca el e omul care trebuie sa
rezolve, de a repezi interlocutorul
la jumatatea frazei si, in ori ce caz,
de a nu te mai lasa sa ajungi la
finalul in care spui ce ceri sau ce
doresti de la el. Te repede, iti
inchide gura, trece pe langa tine
si te dispretuieste pentru faptul ca
nu-ti dai seama cat de ocupat este
el pentru binele natiunii, fara ca
macar sa-i treaca prin minte ca ar
trebui sa-si puna intrebarea daca nu
cumva si tu, solicitantul, petitionarul,
omul care vine cu o idee, o propunere,
o doleanta, o sugestie sau
o cerinta de la atributiile lui, de la
functia pe care o detine, de la pozitia
in care s-a catarat tocmai pentru ca
asemenea lucruri a promis sa faca
etc. � sa-si puna intrebarea daca
nu cumva nu esti si tu o farama din
acea natiune la al carei bine s-a
angajat. Nu are stare pentru asa
ceva. El a intrat intr-o vibratie, in
ritmul precipitat al importantelor
preocupari ale functiei in care se
afla si nu mai are timp nici pentru
tine, nici pentru problemele pe care
ti le-a promis candva ca le rezolva.
Cand a promis? Atunci cand avea
timp de asa ceva; atunci cand
existenta lui era mai umana si mai
modesta, atunci cand...
Si, uite-asa, se fereste, te repede,
te neglijeaza, te ignora, te lasa cu
fundu-n balta sau cu ochii-n soare,
si n-are timp, goneste spre ceva ce
n-ai sa-ntelegi tu niciodata ca e mai
important decat plictisitoarele tale
doleante sau idei pe care vrei sa le
rezolvi prin el. Trece grabit, da din
cap fara sa stie la ce anume, tentrerupe
la jumatatea frazei de
parca a auzit-o si alearga mai
departe in ritmurile sale alertate, cantro goana dupa aur, ca-ntr-o
competitie in care trebuie sa puna
mana pe ceva dupa care gonesc mai
multi si, in fiecare clipa, e posibil sa i-l
sufle de sub nas un altul.
Ceea ce constati e ca chiar asa si
este, cand il vezi � nu mai spun daca
pe drept sau pe nedrept � cu bratarile
acelea care nu se prea
desprind una de alta, urcand sau
descinzand din acel tip de automobil
cu productia mereu in crestere
denumit "duba�, pazit de gardieni
care fac si greva pentru salariul mic
pe care il au, ajuns el la dispozitia
grabei altora si angajandu-si avocati
ca sa-l aduca in starea fericita
de interdictie de a parasi tara.
Si atunci, hamletiana mea intrebare
se loveste de pragmatismul altei
intrebari, pe care stiam ca si-o pune
el, politicianul roman contemporan.
Stiam, chiar, ca si-o pune in mod
preferential; dar nu credeam ca si-o
poate pune chiar cu atata acuitate!
Este acel "Ce-mi iese?�... Firescul si
imperativul "Ce-mi iese?� pe care-l
citeai in cautarile privirilor lui atunci
cand voiai sa-l faci sa te asculte
vorbindu-i de probleme cetatenesti,
sau de probleme gospodaresti, sau
de, ehe, ce pretentie absurda: de
problemele culturale!... "Ce-mi
iese?!� � era la toate acestea si
intrebarea, dar si raspunsul care,
implicit, te admonesta: "Crezi tu
ca eu am mintea la prostioare
din astea?!�...
Da, acel "Ce-mi iese?� a devenit
si dominanta intrebare in preocuparile
politicianului roman, dar si
calificativ de dispret si dezinteres
fata de nerentabilele directii in care
el ar trebui in mod normal sa actioneze...
sau, formulat chiar mai putin
egoist, acel "Ce iese?�, cu care s-a
obisnuit o societate intreaga din
practicile politice ale contemporaneitatii
slujite de oameni pe care
avem dreptul sa ii consideram nu in
intregul lor dedicati interesului
personal, fiindca, prin sintagma
aceasta: "Ce iese?�, devenita semnificativa
pentru perioada pe care
o traversam pe directia Schengen,
ei apreciaza orice lucru sau orice
miscare pe care trebuie sa o faca in
mod dualist!...
Era sa ma ia gura pe dinainte si sa zic
"duplicitar�, dar retractez. Retractez si
ma pastrez la "dualist� care este
aproape la fel de propriu pentru ca,
acest tip de om politic dedicat
culorii doctrinare prin care isi face
cariera, s-a obisnuit cu dublul
raspuns la intrebarea "Ce iese?�: Ce
iese pentru el si ce iese pentru
partidul caruia trebuie sa-i arate cal
serveste. Oricand, cu abnegatie; si
mai ales in anii electorali, cand
cheltuielile sunt mai mari si trebuie
recuperate apoi, o legislatura
intreaga!... "CE IESE?� � asta e
intrebarea cheie a zilelor noastre,
pentru ea s-a nascut politicianul
roman; pentru ea s-a format; pentru
ea s-a zbatut sa ajunga la functii si
onoruri. "Ce iese pentru el sau/si ce
iese pentru partid�? tine locul si de
univers social si de filosofie politica.
Nu-i vorbi de nevoile societatii, nu-i
vorbi de indatoririle pe care si le-a
asumat, nu-i vorbi despre responsabilitatile
postului pe care il ocupa,
ca n-are timp de toate astea; nu-l
inoportuna semnalandu-i oportunitati
la care ar putea pune umarul,
sau nevoi ale cetatenilor, sau
remedieri sociale necesare; nu-i
vorbi nici macar despre buget,
fiindca aia e o treaba rezolvata, sunt
bani care au intrat, iar el trebuie sa
se gandeasca la altii care mai pot
sa intre, gasind noi modalitati pentru
"Ce iese�!... Mintea lui trebuie sa fie
libera nu la condus tara, ci la spicele
blonde pe care le va recolta de
pe mosia invecinata cu spicele
blondei care-i preocupata si ea
de achizitii funciare. Iar mintea lor
trebuie sa fie atenta nu atat la
guvernare, cat la a mai infiinta
cateva locuri de ministri prin care
se rasplateste clientela. Problemele
tarii pot sa mai astepte;
problemele economiei nationale
vor fi aceleasi si la anul; problemele
sociale tot nu se mai pot
rezolva... In vreme ce intrebarea
"Ce iese?� este menita sa aduca
mereu foloase si prinoase!
Aceasta este toata explicatia
cu graba; cu lipsa de timp; cu
vesnica precipitare in care te afli
ca sa-ti dai seama exact, din
orice lucru pe care il ai de facut
prin indatoririle tale de serviciu,
prin "fisa postului�, ca sa ne
exprimam birocratic, sau prin
"chemarea politica pe care o ai
in rezolvarea problemelor semenilor�,
daca ne exprimam cu
emfaza electorala � sa-ti dai
seama exact: CE IESE?...
Pai, cum sa mai ai timp pentru
prostiile alora care te bat la cap?...
Capul tau e plin de "Ce iese�;
atentia ta e incordata spre "Ce
iese�; grija ta cea mare trebuie
sa fie pentru "Ce iese�, iar
cuantificarea valorii muncii tale
de lider, sau de ales, sau de
ocupant al unei demnitati se
exprima prin "Ce iese�!...
Cand, domnule, cand sa mai ai
timp pentru lucruri de la care "Nu
iese� ?!... Este, omeneste, posibil
sa mai ai timp si pentru asa ceva?!
Cine stie!...
Poate doar atunci cand exulti
de fericirea libertatii ca ti s-a dat
interdictie sa parasesti tara!
