UN PRECURSOR AL UNITATII NATIONALE: PROFESORUL ARDELEAN CONSTANTIN ROMANU-VIVU

Conform uzantelor protocolare ale vremii, in debutul
discursului lui la sedinta solemna de receptie la
Academie, din 29 mai 1929, presedintele forului academic, Emil
Racovita, se adresa, in salutul sau, Inaltului Regent, Patriarhului
Romaniei, membru onorific al Academiei, Dr. Miron Cristea,
cel care intrupa "cele trei haruri� si asista in acea zi, sub cupola
nemuritorilor, la botezul academic al profesorului Silviu
Dragomir, Patriarhul fiind nasul marelui profesor clujean.
Adresandu-se, la randul lui, Inaltului Regent, precum si
colegilor, in primul lui cuvant, cel de receptie, in fata alesilor
reprezentanti ai stiintei si culturii romanesti, chemat in templul
academic al apararii ideii nationale sa ocupe locul lui Vasile
Parvan, "stins prea curand dintre nemuritori�, profesorul Silviu
Dragomir aducea inaintasului ilustru prinosul binemeritat.
Smuls "in toiul celei mai stralucite activitati�, "inainte de a-si
fi impodobit fruntea cu argintul batranetii�, trecut la "odihna
celor ce suntem ziditi din lut�, Vasile Parvan a fost un luptator
pentru "gloria nepieritoare a stramosilor nostri�. Discipol al
scolii istorice, care-i avea inaintemergatori pe: Dimitrie Onciu,
pe Ioan Bogdan, ucenic al lui Nicolae Iorga, cu studii in
Germania, la universitatile din Jena, Berlin si Breslau,
specializandu-se in istoria veche; Vasile Parvan, dupa doctorat,
preda la Universitatea din Bucuresti, apoi devine director al
Muzeului National de Antichitati, in anul 1911 fiind ales, la
29 de ani, membru corespondent al Academiei Romane, doar
peste doi ani devenind membru activ al acesteia. Conducand
sapaturi arheologice pentru a scoate de sub ruine istoria acestui
neam, din cetati ale Dobrogei si Ardealului, de sub zidul
cetatilor Tomis, Callatis si Histria, Vasile Parvan a adus la lumina
monumente de la Gurile Dunarii adunate intr-o opera de sinteza,
in "Getica�, "aceasta admirabila protoistorie a Daciei�, regatul
lui Decebal, de fapt tezaurul nesecat al natiei. O mistuitoare
munca, incununand o opera, Vasile Parvan aflandu-se si in
postura de secretar general si director al Scolii
Romane din Roma, intemeind si revista "Dacia�.
"Sufletul sau insetat de nemurire� � spunea, in
discursul lui de receptie Silviu Dragomir � ne-a lasat
"o opera stralucita care va ramane, de-a pururea, o
podoaba a generatiei noastre�.
Intorcandu-se la cel care urma sa fie elogiat, subiect
ales pentru a fi "dezgropat din negura uitarii�, acesta
era una din cele mai luminoase figuri ale framantarilor
noastre din trecut � profesorul ardelean Constantin
Romanu-Vivu. O facea cu sentimentul ca, "sub poleiul
razelor de soare ale primaverii nationale se trezesc,
la o viata noua, umbrele mari ale istoriei�, "apostoli
care au semanat ideea nationala�, "luptatori care au
fecundat, cu sangele lor scump, dorinta nestinsa
pentru unitatea neamului romanesc�, "sub licariri de
geniu si scaparari de eroism in Ardeal�. "Acoperiti
de pulberea uitarii�, ei trebuie scosi in lumina, "alaturi
de faptele mari si jertfele vrednice a fi vesnicite�.

"Constantin Romanu-Vivu � spunea atunci, sub cupola
Academiei, Silviu Dragomir � a fost o asemenea
figura uitata� de istoriografia ardeleana, "dupa
naprasnica dezlantuire a dragostei de libertate din anii
1848/1849�. A fost uitat, deopotriva, parca, cel insufletit
de ideile ce "tasneau biruitoare din fantanile
fermecate ale caror izvoare au fost deschise pe
Campia de la Blaj�. Dar faptele acelor luptatori trebuie
sapate "in bronzul nemuririi�. "Astfel, neamul nostru
din Ardeal a fost nevoit a privi � spunea Silviu
Dragomir �, cu adanca tristete, cum creste iarba amara
a uitarii pe mormintele celor mai scumpi eroi�, cum
generatia batranilor, care au condus revolutia din
Ardeal, intr-un tragic destin, a fost uitata nemeritat.
Inflacaratul precursor al tuturor romanilor, prefectul
Legiunii a XII-a, care a protestat vehement contra unirii
Transilvaniei cu Ungaria, militant pentru solidaritatea
nationala, insufletitor al sentimentului national, s-a
nascut la Pintic, localitate-situata intre Reghin si
Bistrita, margine din Campia Ardealului. Orfanul
Constantin Romanu urma Seminarul Teologic din
Blaj, facand parte "din seria de clerici eliminati din
seminar, in anul 1843, dupa un act de revolta
impotriva episcopului Lemenyi.� Ucenic al marelui
apostol al nationalismului, Simion Barnutiu, simte
cum boala "incepuse a-i mistui corpul�, prins in
procesul cu Lemenyi. Sentinta nedreapta, impotriva
participantilor la revolta, "cazu ca o grea lovitura�.
Asa ca, "pe cand ceilalti colegi se inscriau la
academiile de drept din Cluj si Targu-Mures, bietului
orfan nu-i ramanea decat sa treaca muntii spre a se
oplosi in Principate, unde tinerii ardeleni au gasit, si
atunci, cea mai calda primire�. Astfel a ajuns
Constantin Romanu profesor la Bucuresti, se pare in
toamna anului 1847, in "Bucurestiul lui Voda Bibescu,
unde ardelenii, condusi de cei doi mari dascali
Treboniu Laurian si Ioan Maiorescu, urmareau, cu
sarg, miscarea de redesteptare nationala�.
Constantin Romanu ii cunoaste acolo pe fratii
Golesti, pe Nicolae Balcescu, ia cunostinta cu liniile
mari ale programului national cuprinzand "reinfiintarea
vechii Dacii�, in timp ce "ideea integralitatii
nationale se inchega ca o stanca in sufletul lor, gandul
le zbura spre fratii din Ardeal.�

Insufletit de ideea de restabilire a imperiului dacilor,
Constantin Romanu pleaca spre Ardeal, auzind ca
romanii din Abrud si Campeni s-ar fi rasculat. Se
opreste la Brasov, apoi pleaca "cu mari nadejdi, spre
Campia Libertatii din Blaj�. Sosi la Sibiu la 8 mai
1848. Iata cum prezinta Silviu Dragomir prezenta lui
la acea intalnire de la Sibiu, descrisa de Papiu Ilarian:
"Cand se tinea conferinta, intra in mijlocul ei un roman
necunoscut, si abia s-a pus pe scaun si incepu indata
a cuvanta cu mare insufletire, provocandu-i pe romani
sa stearga diferenta aceasta religioasa si sa fie toti
una. Acest roman era fericitul prefect Constantin
Romanu, care atunci se intorsese din Romania�.
"Privirile tuturor se pironira asupra lui. Inalt de statura,
slab si palid, aproape extenuat de boala care-i chinuia
fizicul, tanarul (�) va fi smuls un ropot de aplauze de
la auditoriul entuziasmat�.

La Adunarea din 3/15 mai "a fost ales printre
membrii Comitetului Permanent de sub presedintia
lui Saguna si Barnutiu�, asumandu-si raspunderea
politica, in contextul in care "ungurii solidarizati
proclamara, intr-o pornire vijelioasa, uniunea
Ardealului cu Ungaria�, totul fiind la bunavointa
guvernului din Budapesta. "Cand, la Mihalt, glia
stramoseasca fu stropita cu sangele taranilor romani�,
guvernantii ii cautau drept instigatori pe Barnutiu,
Iancu, Buteanu si Romanu. Cei amintiti, "impreuna cu
Laurian, Balasescu, Papiu Ilarian si tinerii Batraneanu
si Suciu, de la Cluj, au format comitetul ramas in
Sibiu�, pentru a lupta impotriva "dusmanului
neamului�, a "burgului de la Viena�, a "imparatului
neputincios, refugiat la Insnbruck, supus fricos
pretentiilor unguresti�, dar mai ales, a "dusmanilor
nostri de veacuri, ungurii�, precum si a "romanilor
oportunisti�. "Teroarea stapanirii se dezlantui cu o furie
nebuna asupra patriotilor ardeleni�. Urma "insurectia
sangeroasa�. Atunci, spune Silviu Dragomir, "va fi
plecat de la Sibiu la Campeni, cu sufletul incarcat de
manie, si Avram Iancu, dupa ce zadarnic ceruse
Comitetului rezistenta inarmata impotriva dusmanilor
seculari�. Era vremea in care interesul comun "arata
epoca� formarii noii Dacii, intr-un fel "certificatul de
nastere a ideii de unitate politica la romanii din Ardeal.�
Entuziast, "lacom de munca�, "dornic de lupta si gata
de jertfa pentru neamul sau�, "pentru interesul
comun�, dupa caderea Revolutiei in Bucuresti,
Constantin Romanu apare, din nou, pe Campia
Libertatii din Blaj, in "duhul cotropitor al razmeritei�,
in mijlocul "suferintelor seculare ale romanilor
ardeleni�. Razvratirea "mocnea si zvacnea� pentru
libertatea nationala.

Lui Constantin Romanu i se acorda conducerea
Legiunii a XII-a, cu o regiune in care el s-a nascut si a
copilarit din zona Reghinului, locuri unde au avut loc
ciocniri sangeroase. Alte legiuni erau conduse de Iancu,
in Apuseni, de Axente, pe Valea Ampoiului, de
Alexandru Batraneanu, Florian Micas, de Vasile
Moldovan. Astfel intra Constantin Romanu "in toiul
razboiului civil� al celor doua natiuni. Asezandu-si
tabara la Mihalt, apoi la Cecalaca si Atintis, acum
spunandu-si si Vivu, Constantin Romanu intra, cum
se spune, in "botezul de sange� al libertatii noastre.
Lipsa armelor, nepregatirea strategica, luptand doar
cu furci, coase si lanci, in fata secuilor bine inarmati
cu pusti si sabii, condusi de ofiteri instruiti, legionarii
lui Romanu-Vivu sufereau. La Sanpaul, "sacuii barbari
dadura foc caselor si prefacura totul in scrum�, multi
legionari pierzandu-si viata, impreuna cu tribunul
Bonta. Dezastruoasa s-a dovedit soarta legionarilor si
la Ogra, Cipau, Seulia, Iernut. "Legionarii, care n-au
cazut de plumbul dusman� si n-au fost macelariti, "au
fost spanzurati, a doua zi, intr-o priveliste fioroasa�.
Situatia, insa, se schimba. La Atintis si Cecalaca,
"secuii au fost decimati, iar atacurile lor fiind inecate
in sange�, secuii refugiindu-se, "in fuga, spre Iernut
si Targul Muresului.�

Nadejdi noi pentru Constantin Romanu-Vivu, sfarsit
de boala si oboseala. Dupa cateva zile de odihna la
Blaj, "cu fizicul recreat si cu sufletul intarit� se intorcea
la tabara de la Mihalt, apoi la cea de la Atintis. Pleaca
spre Reghin. La 22 noiembrie sosi la Teaca, se abatu
pe la Pintic, la casa preotului Stefan Moldovan, devenit
viceprefect al Legiunii a XII-a. Tabara de la Teaca avea
3.000 de legionari, cu tribuni, "oameni tineri si
insufletiti� pentru a lupta impotriva secuilor, urmarind
cetele lor razlete din munti. "Sa tremure sacuiul si
ungurul de romani, ca noi destul am tremurat 500 de
ani� � scria Constantin Romanu-Vivu intr-un raport.
Numai ca incepeau frictiunile dintre prefecti si
comandamentul trupelor imperiale, care priveau cu
oarecare dispret la gloatele romane si la ofiterii lor,
"ironizandu-i, de multe ori�, "perfidia ofiterilor
imparatesti�, ducand spre banuiala de complicitate
a acestora cu ungurii. In decembrie 1848, Constantin
Romanu a plecat cu legiunea sa la Reghin, pe urma
la Gurghiu, iar in ajunul Craciunului "sosi, cu
intreaga legiune, inaintea Targu-Muresului, cerand
sa fie lasat sa intre in oras, in �metropola secuimii�,
prin care defilasera tinerii legionari, "intr-un gest de
suprema mandrie�.

Numai ca urmara vremuri grele. Sub comanda
generalului Bem, ungurii au spart linia de aparare de
la Ciucea, l-au determinat pe colonelul Urban sa se
retraga, Clujul fu ocupat, la 1 ianuarie 1849 imperialii
au parasit Targu-Muresul, facand loc trupelor
unguresti. "Zarea se intuneca, din nou, spulberand,
brusc, visurile tanarului prefect�. Se retrage in munti,
la 12 ianuarie aflandu-se la Toplita, refugiindu-se, apoi,
in casa tribunului Contai din Gudea, unde, in miez de
noapte, sunt prinsi Constantin Romanu-Vivu si
viceprefectul Moldovan, precum si cativa tribuni.

Incepe calvarul! "Cu mainile legate in obezi, obositi
de drumul greu, prizonierii sunt dusi, pe jos, la Targul
Muresului. Sacuii salbatici ii legara de cai, pentru a-i
tari mai repede spre portile orasului�. Sapte saptamani
"fu tinut Romanu sub zavoarele temnitei unguresti�,
unde au mai fost tinuti Florian Micas si "tanarul tribun
Vasile Pop din Nazna, inainte de a fi dus la
spanzuratoare.� Tribunalul martial adunase material,
dar amana pronuntarea sentintei, ungurii dorind ca
Romanu sa fie invinuit "de acte feroce�. Asa ca "au
faurit un plan care ii necinsteste!�. Sub pretextul ca
"vor sa-l duca la Cluj, iar de acolo la Debretin�, la
inceputul lunii martie 1849, "i-au scos din cetate pe
prefectul Constantin Romanu si pe viceprefectul Stefan
Moldovan, escortati de calareti secui. Plebea din oras
fusese instiintata, ca sa-i astepte. Convoiul porni, dar
in loc sa tina soseaua care duce spre Cluj, o coti in
sus, catre Reghin. O mare multime de oameni ii
inconjurase si ii insotea vociferand. Legat in obezi,
fostul prefect pasea cu fruntea ridicata inaintea
soldatilor si, din cand in cand, privirea i se incrucisa
cu ochii blanzi ai batranului preot, care mergea alaturi
cu trupul garbovit�. "Sa fi simtit el, oare � se intreba
Silviu Dragomir �, pe obrajii imbujorati adierea rece
a mortii, in clipa aceea tragica�? "Urletele se inteteau,
multimea devenea tot mai amenintatoare si cercul din
jurul celor doi captivi se micsora tot mai mult. Cand
au ajuns la marginea orasului, pe hotarul comunei
Sangeorgiu, la un semn convenit, calaii au tabarat
asupra lor, lovindu-i in cap cu ciomegele pregatite
inainte. Sangele lor a inrosit pulberea drumului si,
sub ochii impasibili ai soldatilor, complici la aceasta
infama executie, derbedeii au avut timp sa scoata
inelele si tot ce era de pret din buzunarele victimelor.
Cadavrele crunt mutilate si strivite de copitele cailor
au fost aruncate pe o margine de sant, unde au stat
mai multe zile, pana ce au fost astupate cu pamant�.

"La capataiul lor nu stiu � spunea Silviu Dragomir, in
discursul de receptie � sa se fi asezat vreodata un fir
de cruce. Doar legionarii lui Romanu, dupa ce s-a
potolit furtuna, cand vor fi trecut prin preajma acestui
loc sfant, isi vor fi descoperit capetele, evocand, cu
pietate, figura luminoasa a prefectului martir.�
Asa a fost inghitit de glie, un erou cu gandul semet,
iar peste "mormantul sau, fara de cruce, se cernu
funinginea uitarii�, fara ca vreun istoric si niciun
gazetar sa "lumineze scapararea de eroism si jertfa
vietii sale�, care "purta pe buze, cu staruinta, vestirea
vestirilor neamului sau.� "De aceea � rostea in
finalul discursului sau de receptie la Academie,
profesorul Silviu Dragomir � l-am adus aici, sub
cupola Academiei, Domnilor Colegi, pentru a-i ridica
un monument, reinviind o pagina glorioasa, in care
se zbate dorul vesnic al Ardealului romanesc. Caci
nu in zadar s-au risipit la obarsia fiecarei clipe de
inaltare a neamului atatea comori de iluzii sfinte si
de jertfe curate.�

In raspunsul sau, istoricul si teologul dr. Ioan
Lupas, cum se obisnuieste sub cupola Academiei,
referindu-se la "icoana vie si emotionanta�, vorbind
despre rolul dascalului ardelean Constantin Romanu
in miscarea revolutionara de la 1848-1849, intr-un
pomelnic al "mucenicilor neamului romanesc�,
considera ca el trebuie asezat alaturi de "cei schingiuiti
pe roata de la Alba Iulia�. El trebuie asezat alaturi de
cei "cazuti in crunta involburare a sacrificiilor eroice
din Ardealul anilor 1848-1849, deoarece Constantin
Romanu si-a sacrificat tineretea, sangele erouluimucenic
fiind varsat in tarana drumului de la
Sangeorgiu.� "Ai reusit � spunea istoricul Ioan Lupas,
adresandu-se lui Silviu Dragomir, � sa faci un act de
dreptate istorica, reinviind din pulberea uitarii figura
acestui dascal-erou si mucenic.� El este printre cei
care au sporit "cu sangele lor samanta crestinismului�,
luptator pentru dezrobirea romanilor ardeleni. Alaturi
de Avram Iancu, Ion Buteanu, icoana zugravita a lui
Constantin Romanu face parte din galeria luptatorilor
"anilor inviforati 1848-1849, care au cerut romanimii
ardelene atatea sacrificii de sange�. Romanu-Vivu a
fost neclintit in slujba adevarului istoric, potrivit
cuvintelor biblice: "Pana la moarte te lupta pentru
adevar, si Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine.�
Totul, "in ravna nobila de a iubi trecutul, intelegerea
prezentului si a credintei in viitorul patriei intregite�,
ca "ostas al adevarului etern biruitor!�.

Lasă un comentariu