Stima de sine pozitiva este
sentimentul de autoapreciere si
incredere in fortele proprii. Copiii
cu stima de sine scazuta se simt
fara valoare si au frecvente trairi
emotionale negative, de cele mai
multe ori cauzate de experiente
negative. Sarcina adultilor este
de a identifica aceste caracteristici
si de a-i dezvolta copilului
abilitatea de a-si modifica atitudinile
negative fata de sine.
Copiii gandesc deseori despre
sine ca nu sunt buni de nimic, ca
nimeni nu ii place, ca sunt urati
sau prosti. In consecinta, adultii
trebuie sa-i ajute sa isi construiasca
sau sa-si intareasca
stima de sine, astfel incat sa se
simta fiinte umane valoroase.
Exista o relatie de cauzalitate
intre formarea stimei de sine la
elevi si acceptarea neconditionata
ca atitudine a terapeutului
sau adultului, in general.
Mesajul de valoare si unicitate
transmis de un adult este foarte
important in prevenirea neincrederii
in sine. Un esec nu trebuie
perceput ca un simptom al nonvalorii,
ci o situatie ce trebuie
rezolvata. Pentru prescolari sursa
cea mai importanta pentru formarea
de sine o constituie evaluarile
parintilor. Mesajele transmise de
acestia sunt interiorizate de catre
copil, conducand la sentimentul de
inadecvare sau adecvare ca persoana.
Esecul parintilor in a diferentia
intre comportament si persoana
(etichetarea copilului dupa comportament)
duce la formarea unei
imagini de sine negative. Alte mesaje
pot influenta negativ imaginea de
sine ca: gesturi de interzicere,
amenintarile cu abandonul (daca nu
faci... nu te mai iubesc), deficite ale
stilului de relationare parinte-copil
(Baban, 2001, p.72). La copiii scolari
relatia evenimente-stima de sine are
un caracter circular si sursa de
formare a stimei de sine se extinde
la grupul de prieteni, scoala, alte
persoane din viata lor. Un aspect
important ce trebuie urmarit este
invatarea modului de formare a
stimei de sine si a relatiei dintre
ganduri-comportamente si emotii. O
stima de sine pozitiva si realista
dezvolta capacitatea de a lua
decizii responsabile si abilitatea de
a face fata presiunii grupului.
Imaginea de sine se dezvolta pe
parcursul vietii din experientele pe
care le are copilul si din actiunile
pe care le realizeaza si la care
participa. Experientele din timpul
copilariei au un rol esential in
dezvoltarea stimei de sine. Astfel,
succesele si esecurile din copilarie,
precum si modalitatile de reactie
a copilului la acestea definesc
imaginea pe care o are copilul
despre el. Atitudinile parintilor, ale
profesorilor, prietenilor, colegilor,
fratilor, rudelor contribuie la
crearea imaginii si stimei de sine
a copilului. Riscurile unei stime de
sine scazute sunt multiple: probleme
emotionale, depresie,
anxietate, iritabilitate, probleme
de comportament, agresivitate,
scaderea performantelor scolare,
abandon scolar, cresterea riscului
consumului de alcool, tutun,
droguri, implicarea in relatii
sexuale de risc, imagine corporala
negativa, tulburari alimentare,
anorexie, bulimie, suicid.
Atitudinile negative fata de sine
sunt generate atat de comportamentele
celorlalti, cat si de modul
personal de a gandi fata de
propria persoana. Distorsiunile
cognitive sunt deprinderi negative
de a folosi frecvent anumite
ganduri in interpretarea eronata
a realitatii. Avem adesea impresii
negative despre propria persoana.
Multa lume are. Acestea
sunt invatate din copilarie, de la
ceilalti copii, profesori, membri ai
familiei. Odata invatate, au fost
repetate de multe ori in momente
incarcate de emotii negative sau
in momente de slabiciune. Prin
repetare se ajunge la acordarea
de credibilitate acestor mesaje.
Aceste ganduri negative ne fac
sa ne simtim prost si scad stima
de sine. Toata "drama� incepe
din copilarie.
(va urma)
A consemnat IOANA FLOREA,
in colaborare cu prof. Traian
Moldovan, Psihologie Clinica,
Universitatea
"Dimitrie Cantemir�
