Comuna Albesti, la inceput de primavara

Distribuie pe:

In ultima sedinta de Consiliu Local Sighisoara, unii dintre consilieri
si-au manifestat dorinta de a afla informatii cu privire la pierderea
procesului in favoarea comunei Albesti, vizand trecerea din raza
administrativa a municipiului a peste 50 ha de teren, in baza legii initiate
si promovate de fostul primar, mai apoi deputat, Toader Stroian.
Primarul Ioan Dorin Danesan a spus ca Primaria Sighisoara este in
faza intocmirii unor initiative prin care se va sista curentul electric in acea
zona pentru iluminatul stradal si se va solicita unele daune pentru canalizare
si lucrarile efectuate la infrastructura drumurilor din zona industriala.
Nicolae Sovrea, primarul comunei Albesti, ne-a relatat ca acest
demers facut in justitie le da posibilitatea sa isi recupereze ceea ce
este, legal, dintotdeauna a lor, iar modul in care pun problema cei din
Primaria Sighisoara i se pare o anomalie greu de inteles. "Ce-ar fi sa
solicite Consiliul Local al comunei Albesti despagubiri pentru toata
perioada in care acel teren a fost in raza administrativa a municipiului
Sighisoara? Comuna Albesti a pierdut sume considerabile in decursul
timpului, din ceea ce s-a incasat ca impozite la bugetul local al
municipiului. Sume care nu sunt atat de semnificative pentru orasul
Sighisoara, in schimb pentru noi, cei din comuna Albesti, conteaza,
fiind vorba de 10 miliarde de lei vechi pe an, adica jumatate din veniturile
proprii ale intregii comune.
Primaria comunei Albesti lucreaza la strategia locala de dezvoltare,
e pe calea angajarii unei firme de consultanta. Pe langa alte lucrari, va
fi prins si drumul inspre satul Jacul Romanesc, stiindu-se ca, pentru a
se ajunge acolo, trebuie facut un ocol, numai dus, de 60 km, intrucat
drumul direct dintre cele doua localitati, de circa 6 km pe ruta satului
Boiu, este cu desavarsire impracticabil. Aceeasi meteahna glodoasa o
are si drumul inspre satul Sapartoc, localitati uitate si, in mare parte,
parasite de locuitori datorita inaccesibilitatii drumurilor. Satul Sapartoc
este complet izolat, nici vara nu se poate ajunge cu vreun mijloc de
transport in afara de atelaje animaliere. In caz de, Doamne fereste, un
incendiu sau o forta majora, lucrurile sunt scapate de sub control, iar
daca cineva are nevoie de vreo urgenta pe caz de boala, numai pe
calea aerului, cu elicopterul, se poate interveni. Pe de alta parte, satul
Sapartoc este unic in felul lui, prin buna intelegere statornicita intre
romani si unguri. In primul rand, toti romanii stiu ungureste, la fel cum si
toti ungurii stiu perfect sa vorbeasca romaneste. Un sat cu trei biserici:
ortodoxa, greco-catolica si reformata. De remarcat ca intreg satul este
locuit doar de 17 persoane, preotii slujind la acele biserici doar o data
pe luna. Planurile de perspectiva pe anul in curs sunt pliate integral pe
fondurile bugetului local propriu, din alte parti nicio nadejde, numai
promisiuni, dar si acelea doar in preajma alegerilor, in rest� Dumnezeu
cu mila. Dorim sa finalizam lucrarile de asfaltare a strazii principale,
urmand constructia podetelor in dreptul fiecarei case, trotuare pavate
si santul cimentat. In satele Boiu si Topa, se vor incepe lucrarile de
canalizare. Pe langa canalizare, e nevoie de construirea unei statii
proprii de epurare a apei uzate. Mai sunt de asfaltat strazi secundare,
care vor intra in planul de reabilitare, respectiv Calea Baratilor - 900
metri, Valea Sapartocului - 1.200 metri, si strazile Garii si Cooperatiei cateva sute de metri�, ne-a declarat primarul Sovrea.
Intrebandu-l daca mizeaza pe sprijinul Consiliului Judetean, edilul
comunei Albesti ne-a raspuns, cu mahnire, ca intr-un astfel de sprijin
nu crede, singura solutie ramanand accesarea de fonduri europene.

Lasă un comentariu