"BUCOVINA, ICOANA SPRE CER„

Distribuie pe:

Zilele trecute, tocmai din
fosta resedinta voievodala a
Moldovei, Suceava, am primit
doua lucrari deosebite care
poarta semnatura lui Mircea
Motrici, fost corespondent, timp
de 16 ani (1991 � 2007), al postului
public de radio.
Lucrarea cu titlul de mai sus
mi-a fost trimisa cu urmatoarea
dedicatie: "Daruiesc aceasta
carte domnului Marin Caldarariu,
in memoria lui Mircea Motrici, in
semn de multumire pentru mediatizarea
facuta cu ocazia lansarii
cartii "Recuperari�, la TarguMures, pe 28 noiembrie 2013,
semneaza Rozalia Motrici.
Semnatara dedicatiei este sotia
autorului, care, dupa ce acesta a
trecut la cele vesnice (2007),
incearca sa dea tiparului tot ce a
cules reporterul in timpul vietii si
n-a vazut lumina tiparului. Pentru
a-i fi mai usor in demersul ei a
infiintat Asociatia Culturala
"Mircea Motrici� sub egida
careia apar lucrarile postume.
Lucrarea "Bucovina, icoana spre
cer� este o capodopera a Bucovinei
noastre dragi pe care autorul a
iubit-o ca nimeni altul. Insusi el,
bucovinean, nascut in Udesti de
Suceava, a vrut sa cunoasca tot
cuprinsul acestei "icoane spre
cer�, drept pentru care, inarmat
cu reportofon, a strabatut
intregul tinut, inregistrand si
notand tot ce a crezut ca ii
foloseste. Asa cred ca s-a nascut
cartea cu titlul de mai sus.
Aparuta la Editura "Musatinii�
din Suceava, lucrarea cuprinde
mai multe titluri (23) din care
cateva le redau: "Icoana spre
cer�, "Urcus la Dragomirna�,
"Eternul Boian�, "La Putna, ocrotire
voievodala�, "Moldovita cu�
mar de aur�, "In prag de Inviere�,
"Dincolo de unde vin� etc.
In lucrarea sa, Mircea Motrici
s-a oprit la toate manastirile
bucovinene (Dragomirna,
Bogdana, Putna, Sucevita,
Moldovita, Voronet, Humor,
Sfantul Ioan, Slatina, Rasca,
Probota), a descris momente din
viata acestora, a stat de vorba cu
oamenii locului, dar si cu inalti
prelati: IPS Pimen, Arhiepiscop al
Sucevei si Radautilor, PC parinte
Iustin - staret al Manastirii
"Bogdana� din Radauti, PC
Arhimandrit Iachint, PC
Arhimandrit Melchisedes staretul Manastirii Putna etc.
In titlul "Eternul Boian�, dupa
ce vorbeste despre acest toponim
distinct, citeaza versuri din
"Doina� lui Mihai Eminescu. "Din
Boian in Vatra-Dornei,/Au umplut
omida cornii/Si strainul te tot
paste/De nu te mai pot cunoaste.�
Asadar, mica localitate, astazi in
Ucraina, a ramas eternizata in
vestita poezie eminesciana.
Autorul acorda un spatiu imens
"templului constiintei nationale si
al culturii�, Manastirea Putna,
construita de Stefan cel Mare si
Sfant, unde este inmormantat la 2
iulie 1504, si in Pisania de pe Turnul
Tezaurului se poate citi:
"Binecredinciosul Domn a toata
Tara Moldovei, Marele Io Stefan
Voievod, fiul lui Bogdan Voievod,
a zidit si a facut manastirea
aceasta in numele Preasfintei
Nascatoare de Dumnezeu, in
timpul Arhimandritului Ioasa�.
Autorul nu omite sa insereze
intre pagini insemnari din Cernauti
si din imprejurimi, acolo unde
traiesc fratii nostri de neam,
candva despartiti de niste minti
bolnave. Pe aceste meleaguri,
reporterul este insotit de patriotul
si bunul roman, Dumitru Covalciuc,
care il pune in legatura cu tot ce
este romanesc.
In incheierea reportajelor,
Mircea Motrici spune: "Rost in
suvoi de speranta, in albia de
sensibilitate. Sensibilitate ce
aduce la portile sufletului inca o
intrebare� Cat am reusit oare sa
fac pana acum?...�

Lasă un comentariu