Deseori, atunci cand vorbim despre ceea ce a fost in comunismul
dictatorial si ce este acum in desantata democratie, facem
obsesiva greseala de a vorbi despre bine in primul caz si despre rau in
al doilea. Este, in fapt, o mistificare a realitatii, pentru ca romanului nu i-a
fost niciodata bine, nici pe vremea comunistilor si nici acum. Ca atare,
ecuatia corecta a acestor termeni apreciativi este de la rau la mai rau. In
comunism nu putea fi bine pentru ca, altminteri, nu l-am fi dat jos de
bunavoie, iar acum se vede de la o posta raul pe care ni l-am facut.
Daca cineva ne-ar fi prezentat atunci, amanuntit, intr-un documentar,
sa-i zicem, ce ni se va intampla dupa, cu siguranta nimeni n-ar fi ales
acest drum, care, iata, ne-a adus atatea necazuri. Necazuri si nenorociri
in toate directiile, iar dorinta noastra oarba de libertate totala si cu
orice pret ne-a costat, practic, viitorul. Pentru ca, am crezut ca o
democratie, oricat de rea ar fi, este preferabila unei dictaturi, oricat de
buna ar fi. Iata insa ca lucrurile nu stau tocmai asa. Daca am fi stiut
purul adevar, cu siguranta, noi, romanii, sau mai ales noi, romanii, am fi
preferat o alta cale, calea de mijloc, care, in cazul chinezilor si, probabil,
al polonezilor, da rezultate foarte bune.
Traitori in ambele epoci, ca factori activi si nu ca simpli spectatori,
ne punem mereu intrebarea cum de noi, romanii, am cazut din lac in
put, daca nu si mai rau? Naivitatea si credulitatea ne-au adus aici,
apreciind democratia ca pe un panaceu universal, adica buna din
capul locului, fie considerand-o o simpla joaca de copii, in care, daca
nu ne convine rolul, ne luam jucariile si plecam acasa. Intr-adevar, unii
asa au si facut. Au plecat acasa cu milioanele de dolari sustrase din
banci si din rezervele statului sau insusindu-si uzine si fabrici, alte
bogatii ale tarii. Practic, in acesti 24 de ani tot timpul ne-am jucat de-a
democratia sau am simulat-o, numai ca atat actorii, cat si regizorii ei
s-au dovedit, nu atat niste nulitati, cat impostori, care au considerat
scena politica, confectionata tot de ei, dupa chipul si asemanarea lor,
locul unde se pot desfasura mega-afacerile, odata cu dobandirea fraielor
puterii, moment de la care pana la inavutirea personala nu-i decat un pas.
Daca facem o retrospectiva la varf si avem in vedere pe cei care s-au
perindat in acest sfert de veac atat de steril prin toate cotloanele
institutiilor democratice, pe niveluri de structura: Parlament, Presedintie,
Guvern, dar si primarii, consilii locale, judetene etc., constatam ca, din
sutele si sutele de mii din cei care le-au trecut pragul in numele celor
multi, istoria recenta n-a retinut decat o mana de personalitati, care ar
fi putut face ceva pentru binele acestei tari, dar n-au razbit, fiind din
start marginalizate. Nu s-au detasat personalitati, decat un manunchi,
cu care nu se poate face treaba, pentru ca vorba lor nu o asculta
nimeni, acolo unde ea este rostita, si nu razbeste pana la cei multi. De
aceea, nici o institutie a statului n-a ajuns sa performeze, nici in realitate
si nici in ochiul alegatorului. Este o adevarata rusine ca tocmai stalpii
de baza ai statului si democratiei, in frunte cu Parlamentul, sunt cei mai
subrezi, au o cota de incredere extrem de scazuta in ochiul cetateanului.
Ceea ce constatam din tot acest proces asa-zis democratic, mai
degraba involutiv decat evolutiv, este ca nici in viitor nu vom construi
decat cu acelasi soi de oameni politici, candva ai trecutului, iar acum
ai prezentului, si care vor sa ne prefigureze in continuare si viitorul. Iar
daca privim la ceea ce au infaptuit ei in acesti 24 de ani, la chipul tarii
si la traiul oamenilor, la jalea pe care au semanat-o pretutindeni, ne
putem usor da seama ce ne asteapta, din nou, in urmatorii ani. Si, atunci,
daca stim cat rau ne-au facut toti acesti neica-nimeni, pe care doar
setea de putere si de imbogatire i-au adus in prim-planul societatii, si
nicidecum vreo grija pentru destinul tarii, de ce ne cramponam sa le
dam din nou girul pentru a ne conduce tot ei spre viitor. De fapt, ce fel
de viitor? Al coruptiei si hotiei in masa, al inechitatii si nedreptatii, al
criminalitatii si al saraciei? Nu ne-a ajuns oare raul facut pana acum,
deteriorand pana in cele mai intime straturi societatea romaneasca,
relatiile interumane? De ce n-avem curajul sa-i aruncam pe toti la groapa
de gunoi a istoriei, daca nu chiar in puscarie, unde multora le este
locul? Pentru ca, dupa raul facut natiunii, prin implicarea necinstita in
actul guvernarii, doar pentru marire si foloase materiale, acuzatiile de
genocid si de subminare a economiei nationale nu sunt nici singurele
si nici cele mai grave. Iar pentru asemenea enorme prejudicii, este
suficient sa comparam radiografia societatii romanesti, din anii de
dinaintea lui 1989, care, asa cum am spus, n-a fost fericirea pe pamant,
cu cea de acum si doar atunci putem vedea proportiile dezastrului. O
degradare si dezorganizare totala a societatii romanesti, cu costuri
enorme pentru vitalitatea si securitatea natiunii, pentru forta sa
economica, pentru sanatatea si educatia oamenilor, pentru climatul de
convietuire depreciat si nivelul de trai extrem de scazut, pentru destinul
a milioane de romani, obligati sa-si caute supravietuire pe alte meleaguri
ale mapamondului, cu toate dramele si riscurile vietii. Toate acestea, in
vreme ce dumnealor joaca "tontoroiul� pe la diferite posturi de
televiziune, in incercarea de a reconfigura si ajusta scena politica, cu
schimbari de decoruri si travestiri, din sacali in miei, din lupi sadea in
lupi in blana de oaie, pentru a ne demonstra ca ei sunt de fapt altii, si
fara nicio legatura intre ceea ce au fost si ceea ce vor fi. Tocmai aceasta
incercare de desprafuire, doar in vorbe si gesturi, a scenei atat de
imbacsite si de rau mirositoare, evident, din cauza lor, prin cosmetizari
smecheresti, ii deconspira si ii dezavueaza, dovedindu-se buni de dispret
in fata cetateanului. Credem ca tocmai lipsa de performanta a guvernarii
USL, in speta prestatia mistocareasca si infantila a liderilor ei, calitatea
morala indoielnica a majoritatii ministrilor, incovoiati de povara
plagiatului, daca sunt ceva mai intelectuali, sau de greutatea dosarelor
de pe la DNA, daca sunt inca activi pe taramul coruptiei, si nici nu pot
fi altfel, permite presedintelui Basescu, aflat in prag de "pensionare
politica�, si Elenei Udrea sa execute manevre incredibile pe scena
politica, in zona Opozitiei.
Infiintarea unui partid, PMP, si a unei fundatii politice, regruparea la
comanda a unor politicieni, prin extragerea lor dintr-un alt partid ni se
par gesturi lipsite de bun simt. Nu avem destule partide politice in tara,
si care nu fac doi bani, ne mai trebuia unul? Este clar ca acesta nu s-a
nascut din nevoile stringente ale natiuni, ci din moftul cuiva.
Presedintele Basescu va ramane oricum in istorie, evident, din lipsa de
concurenta, ca presedintele cel mai ferm, care, place ori nu place
cuiva, a pus totusi pe picioare, cel putin justitia, creandu-i culoar liber
in domeniul combaterii coruptiei, lucru apreciat de cei multi si extrem
de important in salubrizarea morala a societatii romanesti, si pe care
nimeni nu l-a asigurat pana acum. Dar de aici si pana la a comanda,
doar in interes personal, toate aceste miscari, este o alta poveste,
gestul demonstrand ca nici dansul nu se vrea ofranda pentru propasirea
natiunii, camasa domniei sale fiind mult mai aproape de corp decat
interesele natiunii. Vidul real de personalitati credibile pe scena politica
romaneasca n-am vrea sa devina un sol fertil pentru renasterea unor
noi comportamente si practici dictatoriale si, in final, a unor noi monstri,
sau "zei inchipuiti si adulati� si aceasta numai din lipsa unui cordon
protector al unei societati civile active, cum se vede la noi. Pentru ca
terenul democratiei este de mult lasat in paragina, si de catre unii, si de
catre altii, carora le-a fost incredintat sa-l cultive pentru a-l pune sa
rodeasca. Acesti altii, fiind tocmai actualii guvernanti, care au pus
mana pe putere inainte de a-si insusi intru totul stiinta si arta
democratiei, conducerea dupa ureche si galceava nesfarsita, la scena
deschisa, fiind modul lor de a se manifesta. De aceea societatea
civila, de care mai mult vorbim decat o simtim ca forta, ar trebui sa
devina mai selectiva si mai atenta la ceea ce se petrece pe scena
politica. N-am vrea ca dupa calvarul acestor ani, traiti in nevoi si
parca degeaba, sa ne trezim din nou intr-o fundatura, in care
neimplicarea si lipsa de atitudine civica sa fie tocmai motivul eternului
esec al romanilor pe drumul devenirii lor. Ar fi cazul ca pe bolta cerului
romanesc sa mai rasara, dupa atata vreme, si soarele.
