O zi a matriarhatului, in cartierul Viilor, din Sighisoara

Distribuie pe:

Din negurile istoriei se perpetueaza
un obicei in viata economica
si sociala, matriarhatul, in
care femeia domina barbatul. Si
in prezent, la Sighisoara, intr-un
anumit cartier al orasului exista
obiceiul ca, odata pe an, femeia
contemporana sa domine, intr-o
reconstructie idilica sau chiar
pamfletara, reluand rolul de conducere.
In tot acest timp, barbatii
devin spectatori sau mai bine-zis
raman pe langa casa, cu treburile
gospodaresti.
Mai exact, in cartierul Viilor (fosta
strada 7 Noiembrie), ce duce spre
Fabrica de Caramida � actuala S.C.
SICERAM, comunitatea, constituita
intr-o mare vecinatate de intrajutorare,
participa la intalniri de
factura sarbatoreasca, cum este
rugaciunea Maslului de obste, ce
se desfasoara in fiecare vara, in luna
iunie, cand se sfinteste "Crucea de
Hotar�, la care sunt prezenti sapte
� noua preoti. Domnul Traian
Campeanu, un om al locului, fost
maistru principal la intreprinderea
"Nicovala�, in prezent rasa de pe
fata pamantului, ne spune, dezamagit,
ca este speriat de ceea ce
se intampla in jurul nostru, de fapt,
in intreaga tara si ca este nevoie de
o reabilitare grabnica a tot ce este
cu adevarat valoros si moral pentru
orice roman.
Inainte erau trei vecinatati, dar cu
timpul s-au comasat intr-una puternica,
de fapt, intreg orasul este
impartit in mai multe vecinatati, al
caror rol este intrajutorarea si
organizarea unor petreceri. Femeile
din aceasta parte de oras sunt foarte
active, au vecinatatea lor, pe care
doar si-o administreaza. Recent,
am asistat la ceremonialul "schimbarii
miresei�.
Din doi in doi ani, femeile isi au
intrunirea lor, prin care isi aroga o
alta stare, pentru a-i da fast, avand
ca ceremonial obiceiul nuntii. Am
vorbit cu o frumoasa si neaosa
romanca, purtand cu mandrie catrinta
si ia portului popular romanesc,
pe nume "Floarea � nepoata de-a
lui Tornea�, trecuta bine de 70 de
ani. Ea ne-a spus ca alaiul este
constituit numai din femei imbracate
in traditionalele haine romanesti,
insotite de muzicanti, purtand la
mare cinste steagul drag noua
romanilor, flamura tricolora. Se
pleaca de la "comitetul vechi� spre
noul "comitet�, respectiv spre
"mireasa� aleasa. Am putut urmari
obiceiul plecarii alaiului de la
mireasa veche, reprezentata din
"fotarita mare, fotarita mica, gura
tinerilor� � cele care se ocupa de
muzica, de organizarea petrecerii.
In tot alaiul, in afara de muzicanti,
nu exista niciun barbat. Pe tot
parcursul drumului, strigaturile cu
iz pamfletar la adresa barbatilor
sunt la mare cinste. Dupa preluarea
miresei de un mire reprezentat
tot de o femeie imbracata
in costum popular barbatesc, se
pleaca spre locul unde se tine
sarbatoarea, doar acolo barbatii
facandu-si aparitia. Se incinge o
Hora a Unirii, dupa care lumea
incepe marea petrecere, unde
jocul, distractia, mancarurile alese,
discutiile dintre meseni dau intalnirii
sarbatoresti adevarata savoare
si maretie. Imbucurator este
faptul ca nenumaratele familii
tinere au preluat obiceiul, ceea ce
ne face sa credem in mentinerea
vie a valorilor si obiceiurilor
populare stravechi.

Lasă un comentariu