DACA NU ERA DESFIINTATA UNITATEA DE VANATORI DE MUNTE DIN APUSENI

Distribuie pe:

Intr-un sistem profund viciat, Tara are inca eroi. Eroi ai faptei! Eroi
ai ideilor extraordinare! Semn ca nu e totul pierdut. Motii aceia,
oameni obisnuiti, dar cu suflet generos si constiinta, au salvat cinci
vieti in tragicul accident aviatic. Poate, daca nu era desfiintata unitatea
de vanatori de munte din Apuseni, toti ocupantii avionului prabusit pe
varful de 1.300 de metri ar fi fost in viata. La incorporarea Armatei
Romane in Pactul Nord-Atlantic (N.A.T.O.) s-a considerat ca Romania
nu mai are nevoie de "Vanatori de munte�. Iata, Romania avea nevoie!
Erau arma de elita a Ostirii Romane! La fel s-a procedat cu AVIASAN, o
institutie deosebit de eficienta in transportul cazurilor de urgenta.
Guvernele au pierdut controlul realitatii romanesti. Un asemenea
eveniment arata ce are si ce nu are sistemul. Ce pot si ce nu pot
manuitorii lui. Am ajuns in punctul unde nimanui nu-i mai pasa de factorul
"Om�. Institutiile statului nu fac decat sa-si regleze conturile intre ele,
sa se autodisculpe si sa se acuze una pe alta. Grav este ca aceia care
le conduc le joaca pe degete, fara a fi trasi la raspundere. Statul plateste
de pomana mii de institutii parazite. Avem pe teritoriul Tarii intre 14-15 mii
de institutii de control, create anume pentru purtatori de serviete,
incompetenti si lipitori de afise electorale, ale caror retributii ajung
pana la zece mii de euro lunar.

Statul de drept in piramida erorilor

Un numeros si sofisticat aparat de stat, in care investim banii nostri,
a esuat in mod evitic. Statul de drept a intrat, de ani buni, in pauza de
masa. De 24 de ani, mereu aceiasi, mereu prezenti, mereu vigilenti cu
fotoliul pe care-l detin, nu doresc, practic, sa reorganizeze, sa
reeficientizeze statul de drept, rotindu-se periodic intr-un cerc vicios,
nociv natiunii. Preocupare lor este cum, si prin ce fisuri sa mai
ciuguleasca, potrivit apetitului. Cum sa foloseasca politic esecurile
institutionale. Si le-au folosit optim. Printr-un "lant al slabiciunilor� au
construit si intretin o uriasa piramida a erorilor.
Penetrarea politica generalizata a sistemelor a dus la
disfunctionalitati majore. Numeroase exemple arata
o realitate ingrijoratoare. Clientela politica a luat in
prizonierat institutii intregi, facandu-le "functionale�
intereselor lor si nefunctionale pentru cetateni. In
institutiile publice, apartenenta politica a luat locul
meritocratiei, generand divergente majore, lipsa de
comunicare si de adaptare la realitate. S-au infiintat
departamente peste departamente, ministere peste
ministere, doar ca sa se calce reciproc pe bataturi. La
conducerea acestora fiind numiti, ca sa nu li se
raceasca fotoliile, cei demisi sau demisionati din
ierarhii superioare. Fara pregatire de specialitate si,
mai grav, fara legatura cu domeniul. Ei sunt "vesnici�.
Nu vor sa dispara de pe scena! Se metamorfozeaza.

Drama din Apuseni a fost
transformata in rafuiala politica

E suficient sa ne gandim la accidentul aviatic din
Apuseni. Daca ar fi fost vorba de un interlop, un
politician sau un milionar, operativ, nu in sase ore
(inadmisibil!), mijloacele moderne aflate in dotare ar
fi localizat zona prabusirii avionului. Cu toate ca avem
parghii specifice ca stat membru NATO, iar la Deveselu
ne tragem de sireturi cu tehnologia americana, rateul
institutiilor implicate este la fel de dramatic precum si
pierderea celor doi. Grav este ca drama din Apuseni a
fost transformata in rafuiala politica. Problemele
sistemice sunt mereu trecute cu vederea, iar domeniile
tehnice continua sa fie populate si alimentate cu
intrusi si clienti politici la limita incompetentei, care,
in afara de santaj, coruptie, furt, minciuna publica
perpetua, de linsarea adversarilor, de lupta pentru
pastrarea puterii, nu sunt capabili de altceva.
Avem nevoie de patrioti in sensul monumentalitatii,
potriviti sa reporneasca motoarele morale ale statului.
Toleram un sistem care i-a trimis pe romani intr-o
directie fatala. Din veniturile umilitoare ale romanilor
se storc perpetuu bani pentru intretinerea acestui
sistem profund viciat. Numai in ultimii zece ani Codul
Fiscal s-a modificat de 120 de ori, spre disperarea
platitorilor de taxe. Acum, iata, vine o noua propunere
de modificare a acestui act normativ, care pretinde
cresteri ale unor taxe, dar si mai multa birocratie.
Domnilor guvernanti si parlamentari, taxati-va propriile
interese, propria ignoranta si incompetenta, taxati-va
minciuna, fariseismul, coruptia si actiunile daunatoare
Romaniei, si veti aduce venituri semnificative la
bugetul de stat! Cu aceste sume romanii s-ar scutura
de saracia impusa de voi!

La Putere, nimeni cu adevarat
de-al poporului

Cum se nasc aceste legi strambe pentru natiune?
Simplu. Pe parlamentari nu-i intereseaza ce hartii sunt
supuse dezbaterii si aprobarii in plen! Majoritatea
dorm, citesc ziarele, fac orice altceva, iar cand se
trezesc din somn ridica mana mecanic si voteaza fara
sa stie ce. Daca nu ar mai fura, daca nu ar mai insela,
dezinforma si manipula, daca nu ar mai deturna
adevarul de la sens, daca ar respecta legile si poporul,
am crede ca s-au imbolnavit. Lenin, ala al lor, a zis,
parca: "Toata puterea in mainile sovietelor�? Ei cu
Puterea si cu lupta perpetua pentru ea si pentru os,
noi, cu somnul democratic, cu visele lui si cu marea
"generozitate� capitalista. La putere nu vad pe nimeni
cu adevarat de-al poporului. Pentru popor. Din lupta
intre "grei� ne alegem cu zgomotul de fond si ne mai
miram ca ne-au ingenuncheat capitalistii autohtoni
si straini. Ne-au aruncat demnitatea si nivelul de trai
la canalele din fata Parlamentului! In Romania
"democratica�, impostura si lipsa de competenta se
instaureaza mandat dupa mandat, in urma votului
popular si a modificarii Constitutiei, careia i-au creat
niste ferestre pacatoase. Pe acolo a patruns hotia
prezenta acum oriunde: de la Guvern pana in randul
cersetorilor, de la Parlament pana in banci, de la
factura de energie pana la rezervele naturale, de la
banii "europeni� la fast-food, de la taxe si impozite
pana in piete si mai departe, mai grav, pana la
terenurile agricole ale Patriei, date aproape pe
degeaba strainilor. Cu hotii autohtoni cine sa se ia
la tranta? Eroii de la Pungesti nu vor reusi fara
sprijinul majoritatii!

MARIA DIANA POPESCU, Agero
www.agero-stuttgart.de

Lasă un comentariu