Frumusetea, bunatatea, cumintenia, blandetea si intelepciunea taranului roman

Case garbovite de timp, de
nepasare si de saracie. Sat uitat
de noroc, parasit de lume, avand
biserica fara enoriasi, scoala fara
elevi, posta fara postas, dispensarul
fara medic, surile fara
fan, pasunile fara vite, pamanturile
fara plugari. De cand ma stiu
ascult cu mirare si placere
povestea din "spatele� lucrurilor
vechi, aflate in asezarile batranilor
tarani ai satelor romanesti. Iar el,
inginerul si tehnicianul agronom,
zootehnist si veterinar, precum si
profesorul universitar, calatori prin
lumea larga, s-au reintors in satele
lor natale, dorind sa le transforme
in bine. Pentru ca ei stiu ca in
satele lor dragi se poate trai si muri
crestineste.
Iar peisajul iernii este feeric.
Ziua se afunda in intuneric,
soarele scaparand dincolo de
orizont, peste indepartatul sat de
munte, zarindu-se, din loc in loc,
focurile arzande din curtile
oamenilor. Incalzind, cu dogoarea
lor, mortii ce, de secole, potrivit
vechiului obicei, se odihnesc in
mormintele sapate in preajma
caselor. Sunt dragii lor mosi si
stramosi. Tinandu-i aproape, ii au
in grija si in amintirea lor. Pentru
ca ei, batranii, cumintii si vrednicii
tarani romani, au avut si inca mai
au o asezare sufleteasca blanda.
In casele lor de tihnita odihna
privesti sfinte icoane, stand
randuite langa vechiul pat de
dormit. Peretii ne par "slefuiti� de
linistea si intelepciunea cartilor de
rugaciune si inchinare, care par a
fi citite si recitite in tihna, din
scoarta in scoarta, parcurse de
ochii lor obositi, pititi in dosul
batranilor ochelari, mosteniti de la
strabunii lor bunici si parinti. La fel
ca si Biblia, cu copertele invelite
in tesatura tricolorului.

ioan.vulcan@yahoo.ro

Lasă un comentariu