SA NE ADUCEM AMINTE!

Distribuie pe:

Se apropie cei 60 de ani de cand la Miercurea
Nirajului se infiinta, in cladirea Tribunalului districtual
"Casa cu suflete gingase lipsite de caldura
sufleteasca�. Este vorba de Casa de copii scolari
"I. C. Frimu�, cum a fost "botezata� atunci institutia
noua in arealul muresean. "Casa� pleca din TarguMures intr-un spatiu adecvat noii institutii in aceasta
parte a judetului nostru.
Deceniile au trecut si, in toata aceasta perioada
de timp, pe la aceasta institutie au trecut aproximativ
5.000 de copii institutionalizati, o mare parte dintre ei
au absolvit scoli profesionale, licee, si studii
superioare fiind numiti in importante functii pe plan
local, judetean etc. Tot in aceasta perioada aici au
lucrat foarte multe cadre didactice, persoane de
deservire, multi fiind trecuti la cele vesnice sau fiind
la varste inaintate.
Pentru ca de-a lungul acestor ani nimeni n-a initiat
o intalnire gen "Fiii satului�, in ideea cunoasterii
mai bine a evolutiei fiecaruia, profesorul Vasile
Cristureanu, fost director al acestei institutii timp de 7
ani (1959-1966) si subsemnatul intentionam ca, intr-un
viitor apropiat, sa organizam cu toti cei care doresc,
fosti institutionalizati, personal didactic si personal
angajat, o revedere sufleteasca dupa atatea decenii.
Relatii se pot obtine la telefoanele: 0265 22.04.79,
0365 41.46.00 si 0740 66.13.85.

Lasă un comentariu