Unul dintre marii ierarhi, creatori de limba si cultura romaneascat este Sfantul
Mitropolit Simion Stefan al Transilvaniei. Dupa inlaturarea lui Ilie Iorest din scaun, soborul
protopopilor a ales ca mitropolit pe ieromonahul Stefan (din botez Simion) de la
manastirea din Alba Iulia. In ciuda conditiilor vitrege in care si-a desfasurat activitatea
si a nenumaratelor piedici care i s-au pus, vladica Stefan nu s-a instrainat de credinciosii
sai si nici n-a indeplinit vreuna din sarcinile umilitoare pe care i le-au impus carmuitorii
de atunci ai Transilvaniei. El nu si-a uitat niciodata inaltele sale indatoriri arhieresti, ci
a cautat in permanenta sa tina treaza constiinta ortodoxa si romaneasca in sufletele
pastoritilor. Dovada sunt cele doua tiparituri romanesti aparute la Alba Iulia, sub
indrumarea sa: Noul Testament din 1648 si Psaltirea din 1651.
Noul Testament a vazut lumina tiparului la Alba Iulia, la 20 ianuarie 1648. Trebuie subliniat
in mod deosebit faptul ca aceasta este prima traducere integrala a Noului Testament tiparita
in romaneste. Traducerea Noului Testament din 1648 se incadreaza in curentul larg umanist
de culturalizare a poporului in limba lui, mai ales ca traducatorii erau constienti ca limba
noastra este de origine latina, deci menita sa devina o limba de cultura, ca si cele considerate
"sfinte�: greaca, latina, slavona. In afara de aceasta, preotii, fara sa mai vorbim de
masele largi de credinciosi, nu mai cunosteau limba slavona, incat simteau nevoia citirii
cuvantului lui Dumnezeu in limba vorbita si inteleasa de toti. Intr-o prima "Predoslovie�
(adica prefata), semnata de "Simion Stefan, arhiepiscop si mitropolit al scaunului Balgradului
si a Vadului si a Maramurasului si a toata tara Ardealului�, se aduceau multumiri protocolare
lui Gh. Rakoczy pentru ,,ajutorul� dat la tiparire. Desi in prefata se spune ca s-a tiparit cu
cheltuiala lui Rakoczy, adevarul este ca s-a tiparit cu banii incasati de la preotii romani,
dupa cum aflam dintr-o scrisoare a lui Geleji din 1643. Cea de a doua prefata "Predoslovia
catre cetitori� � nesemnata, prezinta un interes deosebit. La inceput da unele stiri asupra
traducatorilor. In continuare, se arata contributia unor carturari romani la revizuirea si
indreptarea traducerii lui Silvestru. Ostenitorii la revizuirea si completarea traducerii erau
preoti carturari din Ardeal, de neam roman. Frecventa ardelenismelor in textul tradus (crei,
craiasa, Patru, pahar, cosarca, ciurda, beutura, lampas, beteag, tarnat etc.) constituie o
dovada in plus ca traducatorii erau transilvaneni. Nu excludem insa posibilitatea ca alaturi
de ei sa fi fost si unii carturari din Tara Romaneasca. O alta problema pusa in a doua prefata
a Noului Testament este aceea a imbogatirii limbii literare romanesti. Traducatorii, preocupati
de redactarea exacta a textului, au constatat ca in limba romana nu existau termeni
corespunzatori pentru o serie de notiuni. Din aceste motive, au recurs la o solutie foarte
ingenioasa, lasand netraduse cuvintele fara corespondent in limba noastra, dar imbracandu-le
intr-o haina fonetica si morfologica romaneasca. In felul acesta, au intrat in limba noastra �
Prin Noul Testament de la Alba Iulia � o serie de neologisme: sinagoga, filosofi, maghi, iota,
canon, areopag (toate sunt grecesti, ceea ce constituie o dovada in plus ca s-a folosit si
textul Septuagintei). Dar cea mai insemnata problema pusa in aceasta predoslovie se refera
la necesitatea unei limbi literare unitare, pe care sa o inteleaga toti romanii. Fiind constient
de unitatea etnica a poporului roman, autorul predosloviei si-a indreptat gandul catre toti
romanii, nesocotind granitele politice nefiresti existente intre ei.
In ce priveste traducerea propriu-zisa, primul lucru care impresioneaza la citirea cartii
este acela ca s-a folosit o limba placuta, mult apropiata de a poporului, de o mare frumusete
literara. Fraza nu este inrobita unor influente straine, ci, dimpotriva, este capabila sa exprime
gandurile fara niciun echivoc. Constienti de originea latina a limbii noastre, traducatorii
s-au orientat spre aceasta, luand din ea o serie de fonetisme, forme si cuvinte necunoscute
pana atunci. Elementele slavone si grecesti sunt folosite intr-o masura redusa. Textul este
impartit in <
<
sau versete din Sfanta Scriptura. Aceste spatii mai erau folosite si pentru explicarea unor
termeni straini. Sunt apoi si scurte comentarii la unele versete.
O problema teologica de mare importanta legata de editia Noului Testament din 1648 este
a celor 24 de <
celelalte carti au cate o scurta <
<
cuprind asemenea consideratii isagogice. In decembrie 1651 s-a terminat de tiparit, tot la
Alba Iulia, Psaltirea (avand si titlul evreiesc Sefer tehilim). Si Psaltirea avea doua
<
cartii) <
textul ebraic si cel grecesc). S-a facut impartirea in capitole si versete, fiecare capitol
avand un mic rezumat. In privinta <
ca s-a tradus din limbile ebraica si greaca, ceea ce nu este exclus. O comparatie cu Psaltirea
Scheiana si cu Psaltirea lui Coresi din 1570 ne arata ca au fost utilizate si acestea.
Sfantul Mitropolit Simion Stefan a trecut la cele vesnice in vara anului 1656 (probabil prin
iulie), fiind atestat documentar, pentru ultima oara, la 22 mai 1656, cand intarea ca protopop
al Hunedoarei pe preotul Ioan. Mitropolitul Simion Stefan, cu mijloacele care i-au stat la
indemana, cu darzenia si abilitatea sa, la care se adauga credinta puternica a pastoritilor,
a stiut sa treaca peste orice obstacole, lasand culturii romanesti acel dar nepretuit care
este Noul Testament din 1648. Ierarh cu alese preocupari carturaresti, insufletit de un cald
patriotism, Sfantul Mitropolit Simion Stefan se incadreaza in curentul larg umanistorenascentist
de culturalizare a poporului si de aparare a Ortodoxiei.
