In ultima parte a domniilor de la Balta
Liman (din toamna anului 1854 � toamna
anului 1856) incepute sub ocupatie rusoturca,
cand Stirbei isi va alcatui Sfatul
Administrativ sub forma unui "minister
blajin�, iar Grigore Ghica in Moldova marca
intr-o masura mai categorica o schimbare
prin indepartarea Mavrocordatilor si a lui
Iorgu Sutu si refacerea Sfatului Administrativ
prin mentinerea lui Stefan Catargiu, cursul
evenimentelor internationale au avut un
impact deosebit asupra evolutiilor interne.
La 16/28 noiembrie 1854, cancelarul
Goncearkov isi manifesta adeziunea de
principiu referitor la cele patru puncte pentru
care puterile occidentale pretindeau
acordul Rusiei spre a iesi din conflict
(garantia comuna a puterilor asupra
crestinilor din Imperiul Otoman, protectoratul
comun asupra Principatelor, revizuirea
tratatului ruso-turc din 1841 si libertatea
deplina de navigatie pe Dunare).
In primele sedinte a fost dezbatuta
problema Principatelor, ajungandu-se la
adopatarea unor pozitii comune privind
garantia comuna a puterilor si incetarea
protectoratului exclusiv al Rusiei, pastrarea
dreptului celor doua tari la administrare
neatarnata si nationala si s-a hotarat ca nici
o interventie armata nu va avea loc pe
teritoriul lor decat dupa o intelegere
prealabila intre puteri. Inca din 5/17 martie
1855, Bourqueney, reprezentantul Frantei,
amintise ipoteza unei unificari a Moldovei
cu Tara Romaneasca, pentru ca la
14/26 martie el sa infatiseze un "expozeu�,
in care a pledat pentru formarea unui singur
stat din cele doua principate, "un fel de bariera
naturala� evident antirusa, indeplinindu-se
"dorinta celor doua provincii�. Tot el
propunea ca noului stat constituit sa i se
asigure un conducator, asigurarea ereditatii
acestuia, si chiar ca acesta sa fie un
principe strain. Pe durata Conferintei de la
Viena, Grigore Ghica l-a trimis pe Costache
Negri pentru a-l seconda pe plenipotentialul
Portii, pe cand Stirbei a preferat
sa ignore evenimentul.
Intre timp, atat in Tara Romaneasca, dar
mai ales in Moldova unde posibilitatile de
miscare erau mai mari, a avut loc o
dezvoltare a miscarii pentru unire. In
consecinta au aparut si posibili candidati
la viitoarele domnii, pretendenti cu diverse
tendinte, dar dominanta pentru toti era
ideea de unire.
Cei doi domnitori au folosit prilejul de a se
indeparta de Rusia, insa continuand legaturile
cu Imperiul Otoman, dar ambii expunandusi propriile pozitii cu privire la viitorul
statutal tarilor in fruntea carora se aflau.
In noile imprejurari, actiunile externe ale
celor doua principate au fost orientate mai
ales spre Austria, putere ocupanta si unde
cei doi domni isi gasisera refugiu in perioada
de destramare. In acest scop, Stirbei si-a
trimis reprezentanti la Sibiu pentru a-l saluta
pe Coronini, dar si pe episcopul Saguna in
1854, iar in 1855, pe fiul sau George, pentru
a-l omagia pe imparat la Cernauti, in
Bucovina, unde de data aceasta a fost
prezent si Grigore Ghica. Doamna Elisa
Stirbei in vara anului 1855 facea schimb de
daruri cu imparateasa Elisabeta. La inceputul
anului 1856, Austria era dispusa a-i
prelungi domnia. Cei doi domni, in acelasi
timp, s-au straduit sa se apropie de Franta
care atunci era arbitrul cntinentului.
Odata cu caderea Sevastopolului la
27 august/8 septembrie 1855, calea catre
pace era deschisa. In presa europeana se
vehiculau ipoteze referitoare la printul strain
care urma sa conduca principatele unite,
desi in cancelariile marilor puteri se dorea
pastrarea domnitorilor pamanteni.
Romanii erau adeptii unui print francez,
ba chiar un Bonaparte.
La numai o saptamana de la inchierea
protocolului din 30 ianuarie/11 februarie
1856, ambasadorul Frantei la Constantinopol
semnala la Paris aprehensiunea Portii ori de
cate ori era luata in discutie ipoteza unirii
celor doua principate. Cand au fost inaugurate
lucrarile Congresului de la Paris, la
13/25 februarie, inca la prima sedinta a fost
dezbatut in proiectul de preliminarii chestiunea
Principatelor, avandu-se in vedere
inlaturarea protectoratului Rusiei, mentinerea
suzeranitatii Portii, restituirea de catre
Rusia a unei parti a teritoriului anexat in anul
1812 si o reorganizare "conforma necesitatilor
si dorintelor populatiilor�, precum si instituirea
unui nou regim international al Dunarii
si neutralitatea Marii Negre. Problemele
romanilor au revenit in discutie la
25 februarie/8 martie, atat referitor la traseul
noului hotar in Basarabia, care se va accepta
prin consens la 27 februarie/10 martie, dar si
ideea Unirii care era respinsa de Ali Pasa si
de Buol-Schaunstein, dar sustinuta cu
argumente de reprezentantii celorlalte patru
mari puteri. Walewski declara problema ca
fiind "dominanta� si a evidentiat sustinerea
realizarii ei in unanimitate de catre romani,
subliniind comunitatea lor de origine si
religie, iar Cavour a amintit de articolele
"unioniste� din Regulamentul organic. La
27 februarie/10 martie a fost hotarata
invitarea Prusiei de a participa la Congres
si, totodata, a fost stabilita o comisie � Aali
Pasa, Buol si Bourqueney � care sa elaboreze
propunerile referitoare la Principate. La
29 februarie/12 martie, Bourqueney a
infatisat rezultatul deliberarilor comisiei care
se reflecta compromisul realizat. Desi a fost
lasata in suspensie solutia definitiva
referitoare la cele doua Principate, s-a decis
ca tratatul sa fie totusi incheiat. Un alt
consens neincheiat se referea la necesitatea
de a fi luate in seama dorintele
romanilor prin convocarea unor Divanuri adhoc
destinate a le exprima dorintele moldovenilor
si muntenilor. Intre timp, ambasadorul
Thouvenel s-a straduit sa convinga Poarta
sa dea dovada de mai multa flexibilitate,
astfel ca la 28 februarie/11 martie, ambasadorul
a remis lui Fuad Pasa un memoriu in
care pleda pentru unificarea celor doua tari,
ceea ce insemna constituirea unei bariere
de aparare a Imperiului Otoman. Opozitia dregatorului
otoman fusese categorica. Ambasadorul
Marii Britanii declara si el ca Unirea
era o primejdie pentru Turcia, iar internuntiul
austriac, a reactionat mergand in vizita la
Thouvenel dezvaluindu-si opiniile conform
carora romanii considera suzeranitatea
Portii "ca o nedreptate si ca o rusine�, si
ca ei aveau sa-si gaseasca statul, dupa
unificare, "prea mic� si "aveau sa aspire sa
formeze un stat independent cuprinzand
Bucovina, Transilvania si Banatul si avand
nevoie de lantul Balcanilor ca hotar� ceea
ce constituia o amenintare a Austriei.
La 2/14 martie, s-au supus dezbaterii
congresului articolele referitoare la Principate
redactate de Bourqueney, definitivarea
acestor articole incheindu-se la
13/25 martie in prezenta reprezentantilor
Prusiei. Semnarea tratatului complet a avut
loc la 18/30 martie 1856, iar ratificarea la
15/27 aprilie a.c. In consecinta, la indemnurile
lui C. A. Rosetti, la 28 aprilie/10 mai
1856, Kogalniceanu se pregatea pentru organizarea
eficienta a Unirii; un indemn similar
a fost trimis si la Bucuresti.
Cele doua domnii se apropiau de sfarsit.
In infruntarea cu dregatorii otomani si mai
ales cu cei habsburgi, Ghica a parasit
precipitat Iasii si apoi Moldova, pentru a
evita transmiterea puterii catre separatistul
Toderita Bals. Stirbei, la randul sau, i-a
predat puterea lui Manole Baleanu, care
avea sa i-o transmita noului caimacam,
Alexandru Ghica, care fusese domn
regulamentar in Tara Romaneasca.
(va urma)
