Lui Eminescu, timpul i-a inaltat, durandu-i in constiinta nepieritoare
a umanitatii, columna definitiva a geniului, nu doar pentru ca opera sa
a fost rand pe rand redescoperita, ca un miracol perpetuu in vreme ci
si pentru ca generatii succesive au aflat noi seve, venite din adancuri
de gandire si simtire, insusindu-le ca pe cele mai de seama bunuri ale
unei intregi culturi.
Opera eminesciana isi evidentiaza de fiecare data noi perspective
de profunzime caci, aidoma pietrelor pretioase, cu multiple fatete,
lumina, din orice parte ar veni, nu face decat sa puna in evidenta
mereu o alta surprinzatoare stralucire.
Il sarbatorim din nou pe Eminescu, in modul cel mai simplu cu putinta
si cel mai eficient: CITINDU-L, pastrand vie flacara gandurilor sale si
ducand-o peste veacuri din generatie in generatie ca pe un dar
nepretuit, ce ne inalta sufletele la acea "altitudine afectiva care
evaporeaza apa din sangele nostru�, dupa cum spunea E. Cioran.
Intr-un mic orasel de provincie, Tarnaveni, Eminescu mai traieste si
are o forta nebanuita de a strange la un loc suflete care vibreaza la
unison atunci cand ii pronunta numele sau ii citesc poeziile.
La statuia lui Mihai Eminescu, ieri, 15 ianuarie, in miez de iarna s-au
adunat primavara, vara si toamna sa-i pastreze vie amintirea. Muguri
de primavara, elevii clasei a III-a B de la Sc. Gimn. "Avram Iancu� (inv.
Vanda Ani), flori de tei in plina vara, clasa a XII-a A de la Liceul
Teoretic "Andrei Barseanu� (diriginte prof. Claudia Voda) precum si
roade aromate de toamna, membri ai Asociatiei Romano-Franceze
"Amicitia� si a coralei "Amicii� (presedinte ing. Georgeta Munteanu),
trei generatii intr-un glas, s-au unit intr-o inima sa rosteasca impreuna
slovele de foc ce ne incalzesc sufletele. Si pentru ca nu se face
primavara cu o floare, se poate face mai mult cu o poezie
eminesciana, asa incat elevii au daruit trecatorilor in locul florilor,
versuri ale marelui poet, facand apel la memoria lor si rugandu-i sa
recite impreuna cu ei un vers de Eminescu.
UMBRA
LUI EMINESCU
In ochii tai a inflorit lumina
Golita de-ntuneric si de vid.
Acolo-si afla noaptea radacina
Cand iedera ramane fara zid.
Pe fruntea ta, cununi de veacuri
S-au impletit peste cuvant
Sa-i poarte flacara in valuri
Ce fac cu cerul legamant.
In mana ta crescut-au muguri
Ce-si canta codru-n os de pana,
Muiata-n sangele atator rauri
Purtate-n suflet ca pe-o rana.
Te vad si-acum in orice licarire
Ce-nvinge intunericul din noi
Si-n frunza ce-a gustat din nemurire
Invesmantand mereu copacii goi.
Si inca te mai caut printre ramuri
Si printre plopii fara sot te cant,
Sa-ti aflu umbra-n miez de ganduri
Ce pot sa odrasleasca in cuvant.
MIRCEA DORIN ISTRATE
