Lucefere, dezgheata al nostru suflet rece
Si viata impietrita din timpul care trece,
Smeritele-ti cuvinte tu fa-le vesnicite
�N-a tale versuri calde, din inima pornite.
Aduna-ne in juru-ti la focuri de iubire,
Scantei pe noi revarsa s-avem Dumnezeire,
Sa fim mai buni cu altii, cu noi mai impacati,
Pe toti sa ne uneasca o dragoste de frati.
In suflet pune miere de-acum, sa ne-ndulceasca,
Cuvantului tarie sa-i dai, Dumnezeiasca,
Ca la-nceput el primul a fost de noi primit
Si-acum tot el, prin tine, ne vindece-nnoit.
Vrajeste-ne gandirea cu lumea de-altadata
Cand cea copilarie , din vremea ne-ntinata,
Era un rai din care furam pe apucate
Clipite, care astazi, sunt taine-nlacrimate.
Mai pune-n noi speranta si dragostea de tara,
Iubirea cea curata ce urca si-nfioara,
Cu nuferi umple lacul si-apoi icoana-n rama
Mi-o pune de-nchinare, pe insfintita mama.
La urma, pe Maritul, tu roaga-L ne-ocroteasca,
Ca el, romanul, bun e si stie sa-L slaveasca,
Acuma doar o leaca mai sare cea carare,
Dar va veni la matca, in cinste si onoare.
