RUGA LA LUCEAFAR
Lui Eminescu

Lucefere, dezgheata al nostru suflet rece

Si viata impietrita din timpul care trece,

Smeritele-ti cuvinte tu fa-le vesnicite

�N-a tale versuri calde, din inima pornite.

Aduna-ne in juru-ti la focuri de iubire,

Scantei pe noi revarsa s-avem Dumnezeire,

Sa fim mai buni cu altii, cu noi mai impacati,

Pe toti sa ne uneasca o dragoste de frati.

In suflet pune miere de-acum, sa ne-ndulceasca,

Cuvantului tarie sa-i dai, Dumnezeiasca,

Ca la-nceput el primul a fost de noi primit

Si-acum tot el, prin tine, ne vindece-nnoit.

Vrajeste-ne gandirea cu lumea de-altadata

Cand cea copilarie , din vremea ne-ntinata,

Era un rai din care furam pe apucate

Clipite, care astazi, sunt taine-nlacrimate.

Mai pune-n noi speranta si dragostea de tara,

Iubirea cea curata ce urca si-nfioara,

Cu nuferi umple lacul si-apoi icoana-n rama

Mi-o pune de-nchinare, pe insfintita mama.

La urma, pe Maritul, tu roaga-L ne-ocroteasca,

Ca el, romanul, bun e si stie sa-L slaveasca,

Acuma doar o leaca mai sare cea carare,

Dar va veni la matca, in cinste si onoare.

Lasă un comentariu