Regasind pe Eminescu...

Coboram in fiecare mijloc de iarna in adancurile
fiintei noastre pentru a reinvia icoana nepieritoare a
marelui Eminescu. Imaginatia scaldata in lacrimi de
dor contureaza, ca o povara incomensurabila,
simbolul unui destin nemilos, care acopera fara
margini intreaga noastra existenta. Spatiul se
transpune tainic, iar timpul strecoara mai multa feerie
in sacrele-i pagini scrise cu inima.
Eminescu acopera cerul romanesc, raspandind
uneori tacere magica, sau lumina calda, alteori
imbratisand ca o aripa, inima franta a unui popor
ce-si cauta cu disperare identitatea pierduta, intr-un
spatiu gol de cuvinte.
Creatia sa nepieritoare ne apropie si ne indeparteaza
concomitent, de tot ce se ascunde in noi, fie
euforice simtiri ambiguu percepute, fie trairi inveterate
in adancimi de intuneric.
Ochii mintii despica abisurile sufletului, starnind
amintiri, care, aidoma vesniciei, incearca sa zboare
spre infinit. Sapand in noaptea fapturii umane, poetul
a ivit o intindere nesfarsita de lumini viu colorate,
umbre ce dispar, nascandu-se in fiecare din noi.
Contempland caderea din visul spre inalt, sfidand
abisuri, munti sau mare, Demiurgul poeziei romanesti
creeaza adevarate nestemate literare pentru a
contura un haos segmentat, menit sa defineasca
claritatea infinitului.
Publicistica se constituie intr-o lunga prelegere cu
o expresie dura, menita sa invinga prostia imbatranita,
atacand satrapii inculti si ageamiii oportunisti, care,
prin nu se stie ce minune, par a fi protejati de hazard.
Tarziu recultivate, acele nume fara importanta, ce cauta
sa bata la porti mereu inchise, ascunse sub o masca
pe care adesea sunt obligate sa o poarte ca sa dea
bine, plutesc prin viata aceasta, ca sa dispara in
anonimat, ca simple pale de nori in vant. Totul se pierde,
atunci cand esenta vietii dispare, cand valorile nu mai
inseamna nimic pentru contemporani, cand ceea ce
ar trebui sa dainuie etern se pierde in spatiul fara de
timp al indiferentei.
Inconjurat de pacea ravnita de firea omeneasca,
Eminescu a strabatut viata cu toate miracolele ei
enigmatice ale caror sclipiri nu au fost si nu sunt deloc
intamplatoare, pentru a intra curat si viu in Nemurire.
Fiecare inceput de ianuarie ne ofera prilejul de a-l
regasi pe Eminescu, regasindu-ne pe noi, prin bucuria
si frumusetea versului doinit, a dorului impartasit prin
iubirea de poezie.

Prof. dr. BEATRICE-MARIA STANDAVID,
Liceul Vocational Pedagogic "M. Eminescu�

Lasă un comentariu