PICURI DE INTELEPCIUNE

Distribuie pe:

"Ceea ce va salva natiunile va fi UNITATEA.
Omogenitatea da viata si impartirea omoara. SA FIM
UNITI PENTRU A FI PUTERNICI! SA FIM UNITI PENTRU
A FI FERICITI! Unitatea este viata unui popor; ea
inseamna reinviere; a te naste din nou. Trecutul de
glorie sau de nefericire in comun trebuie sa ne
uneasca.� (Oare, noi, ROMANII, de la "vladica la
opinca�, cand ne vom trezi la realitate, pentru a
intelege ca "trebuie sa fim uniti�, cum sunt altii,
care ne vor dezbinati? � n.a.).
VICTOR HUGO (1802-1885),
poet, scriitor francez, reprezentant de seama
al literaturii universale

***

"CUVANTUL mi-a fost cale catre oameni si catre
Dumnezeu. Prin el mi-am spus bucuriile si necazurile,
durerile si sperantele; el mi-a fost lacrima si zambet,
arma de aparare si scara spre inaltimi; cu el am invatat
si-am liturghisit, cu el am iubit, cu el am trait; el mi-a
fost inceput si tot el imi va fi sfarsit, iar cand m-oi
calatori pe celalalt taram, el ma va pomeni de pe o
cruce, dintr-o inima, ori de pe fila unei carti. Prin el am
fost mai mult decat o vietuitoare pe pamant; el mi-a
fost binecuvantare si uneori blestem, el mi-a fost insusi
sensul de a fi. Daca cea dintai grija a crestinului este
de a se mantui, cea dintai grija a omului este de a se
zidi si a zidi prin cuvant�.
AL. STANCIULESCU-BARDA (1953-),
scriitor si preot de mare cultura

***

"Un crestin oarecare dorea sa ajunga la o manastire.
S-a gandit el sa vanda tot ce are si sa imparta celor
nevoiasi. Numai ca diavolul i-a dat tarcoale si i-a spus
sa mai tina si cate ceva pentru el la manastire. S-a dus
la Avva Atonie, marele promotor al monahismului, si i-a
spus ce doreste. Acesta stiindu-i si gandurile i-a spus:
�Daca voiesti sa fi calugar mergi in satul vecin si sa
cumperi carne de acolo, pe care s-o legi pe langa
corpul tau, si sa te intorci inapoi�. A facut asa, dar pe
drum, la intoarcere, cainii trageau carnea de pe el si
pasarile il ciupeau, incat ii provocau multe rani. Avva
Antonie vazandu-l i-a zis: �Cei ce se leapada de cele
lumesti, dar vor sa mai pastreze cate ceva, sau cei
care cred numai in bogatie, vor fi rupti de gandurile si
chinurile banilor, pentru ca la sfarsitul vietii banii, parintii,
prietenii ne vor conduce numai pana la mormant, dar faptele
bune ne stau marturie Domnului in ziua judecatii��.

"1001 CUGETARI�

Preot ortodox roman,

Lasă un comentariu