Dascali mureseni
DORINA ELISABETA SERMASAN

Distribuie pe:

Intr-o zi minunata de primavara,
14 mai 1938, orasul leagan al
istoriei Corvinestilor, Hunedoara,
avea sa mai adauge un boboc in
buchetul intelectualilor romani:
viitoarea profesoara Dorina
Elisabeta Sermasan, nascuta
Nistor. Dorina a avut o copilarie
frumoasa, jucandu-se pe stradutele
ce duceau la Castelul
Huniazilor, ducandu-se la scaldat
precum Creanga, dar nu in Ozana
cea limpede precum cristalul, ci
in Cerna, raul care strabate
meleagurile dacice. De la parintii
ei a auzit pentru prima data
legendele acestor locuri si poate
ca inca de pe atunci destinul ei
deja o calauzea spre cariera care
va imbina atat de armonios dragostea
fata de limba romana si
istoria poporului roman. Tatal sau,
Ioan Nistor, a fost inginer mecanic
la Uzinele de Fier, iar mama sa,
Paraschiva Nistor, nascuta Dordea,
care alaturi de ingrijirea celor doi
copii, Dorina Elisabeta si Dorin Ioan
(nascut in 1944, azi profesor de
biologie, hunedorean), reusea sa
teasa la gherghef minunate covoare
inspirate din traditia populara
romaneasca. In anul 1960 se
casatoreste cu juristul Gelu Iosif
Sermasan, nascut in Voivodeni,
judetul Mures. Peste sase ani se
naste primul copil, Horatiu Mihail
Sermasan, care in prezent lucreaza
ca jurist, iar apoi peste inca patru
ani se naste fiica sa, Mihaela
Teodora Ioana. Studiaza in orasul
natal Hunedoara. Primele sapte
clase le absolva in anul 1952, apoi
se inscrie la Liceul de Fete din Deva,
dar se transfera la Scoala Mixta
Teoretica pe care o absolva in 1955
cu rezultate foarte bune. Dorinta de
a deveni dascal o conduce, in anul
1963, la Institutul Pedagogic de
Invatatori din municipiul Deva si
dupa doi ani de studii primeste
diploma de invatator. Preia clasa
intai chiar la Scoala Generala nr. 5
din Hunedoara, pe care a urmat-o in
copilarie si astfel cu emotie si
bucurie lucreaza alaturi de fostii
sai dascali. In 1967 absolva examenul
pentru gradul definitiv in
invatamant.
In 1967 se stabileste in ora;ul
Targu-Mures, unde va lucra la
diferite institutii de invatamant, fie
ca educatoare la Gradinita cu Orar
Redus Nazna si Gradinita de Copii a
Fabricii de Pielarie si Manusi, fie ca
invatatoare la Scoala Generala nr.
8, nr.11, nr.17, pana in anul 1976,
cand devine profesoara cu specializarea
romana-istorie, absolvind
Institutul Pedagogic din TarguMures, dupa care lucreaza la Scoala
Generala nr.11 ca profesoara de
Limba si literatura romana. Cand in
sfarsit se inscrie la examenul pentru
obtinerea gradului didactic II, in
anul 1982, sufera un grav accident
de masina si visul ei este spulberat.
Urmeaza patru ani de grele incercari,
spitalizari repetate si operatii pentru
a reduce din efectele accidentului.
Lupta cu indarjire sa depaseasca
aceasta perioada grea. Invata sa
scrie cu mana stanga si reinvata
dupa grele eforturi sa scrie cu mana
dreapta care a suferit multe operatii.
Apoi, incetul cu incetul, reincepe sa
mearga, mai intai sprijinindu-se pe
un cadru de lemn si apoi in baston.
La capatul acestei lupte mai are de
infruntat o noua incercare: sotul ei
se stinge din viata in anul 1986 si se
vede nevoita, chiar fiind in pensie
de invaliditate, sa reia activitatea
didactica. De data aceasta va primi
postul de profesor de istorie la
Scoala generala nr.12 din Targu-Mures, in perioada 1986-1989.
Dupa Revolutie isi schimba
domeniul de activitate lucrand ca
bibliotecar la Liceul Forestier TarguMures, intre anii 1990-1995. Abia
dupa pensionare, in anul1995, cariera
ei se asaza pe fagasul pe care
ar fi putut fi inca de la inceputurile
carierei de profesor, dar viata are
meandrele ei nebanuite si uneori ne
ofera surprize... Va lucra la liceele
muresene, unde este foarte apreciata
si respectata de catre cadrele
de conducere, colegi si elevi, de la
Grupul Scolar de Chimie Industriala,
Grupul Scolar de Prelucrare a
Lemnului, Grupul Scolar "Traian
Vuia�, toate din municipiul TarguMures, ca profesor de Limba si
literatura romana, pana in anul 2002.
Toti elevii care dupa ani si ani ar fi
putut sa o uite o recunosc pe strada
si o opresc intreband-o ce mai face,
ii amintesc momente din zilele de
scoala si ii multumesc pentru ceea
ce le-a daruit ea, si nu se refera doar
la cunoastere, ci la dragostea si
blandetea cu care aceasta a fost
insotita. Chipul ei frumos si bland
este retinut chiar si de catre colegii
de scoala ai copiilor ei, care, desi o
vazusera o singura data, a doua
oara, cand venea la scoala, era
recunoscuta imediat si-i anuntau
venirea cu un soi de admiratie si
respect: ,,Vino, vino repede, a venit
mama ta!�. Multi Oameni s-au format
sub ochii ei buni si calzi, indrumati
de cuvintele intelepte, spuse
bland, dar ferm; multe temperamente
agitate s-au inmuiat in
prezenta ei datorita acelui "ceva�
care nu se invata la scoala, dar
care este denumit scolar, intr-o
carte de Metodica a predarii ,,tact
pedagogic �, acel ,,ceva� care
insa ar putea fi numit mai degraba
,,har�. Din fericire, darurile ei se
revarsa acum asupra nepotilor:
Horatiu-Daniel, nascut in 1999,
Mara-Ioana, nascuta in 2001,
daruiti de fiului ei, si Giulia,
nascuta in 2005, daruita de fiica
sa, pe care ii indruma si ii ajuta cu
multa dragoste si daruire, dandu-le
sfaturi intelepte pentru ca experienta
ei de viata ii confera
aceasta autoritate. Desi acum se
poate bucura de timpul liber
pentru a face calatorii, ori pentru
a citi, ori pentru a-si petrece serile
de joi la concertele oferite de
Filarmonica de Stat, ori pictand
sau chiar dezlegand cuvinte incruci
sate... motto-ul ei de viata
ramane oglindit cu acuratete de
versurile gazelului semnat de
George Cosbuc: ,,O lupta-i viata;
deci te lupta / Cu dragoste de
ea, cu dor! / Oricare-ar fi sfarsitul
luptei, / Sa stai luptand, caci esti
dator.�

ILARIE GH. OPRIS

Lasă un comentariu