A mai plecat un om spre cerurile vesniciei

Cu ani in urma am scris in paginile ziarului nostru despre un om ajuns la
peste 80 de ani pe numele Ilarion Gheaja, cel care isi cauta dreptatea pe
seama proprietatii asupra pamantului mostenit, avand certitudinea, odata
ajuns in instanta, ca isi va castiga dreptul de proprietate, un drept consfintit
prin atatea percepte de lege si tot atatea portite de scapare pentru cei
care, cu buna stiinta, o eludeaza. Din pacate, cel care a avut castig de
cauza a fost un patron de firma, asa cum s-a intamplat in cei douazeci si
ceva de ani de rapt democratic "cine are bani are si puterea�. Printr-un
ordin al prefectului de la acea vreme, s-a facut stapan, in buza comunei
Danes, pe un teren de peste 35.000 mp, dandu-i-se Titlu de proprietate,
pe langa alte acareturi ale fostelor grajduri de CAP, de care s-a ales
praful si dezolarea. Intreprinzatorul beneficiar, sub obladuirea unei legi
strambe, s-a facut proprietar pe ceva ce neam de neamul lui n-a avut,
fanarele desfiintandu-le, ca si celulele betonate de insilozat nutreturi,
iar imensa curte gospodareasca transformand-o intr-o baza de colectare
a fierului vechi. Desigur, de acest jaf programat nu este vinovat acel
intreprinzator, daca nu era el, se gaseau alti "hamesiti� s-o faca.
Metodele folosite in a lua pamantul cuiva cu ajutorul celor de la putere,
prin titluri de proprietate eliberate "la ordinul prefectului�, ne surclaseaza
in lumea nimicniciei rapacitatii banului si aranjamentelor de tot felul, cum
de altfel se incearca si in prezent, prin acea lege ostila si prefigurata, ce
ne afunda in epoca sclavagismului.
Acest OM, cu piciorul lui beteag inca din nastere, a marsaluit pe
santierele patriei, sudand in cei peste 60 de ani de munca, pe arsita verii
si in toiul iernilor friguroase, zeci si sute de kilometri de conducta metalica,
prin care astazi vlaga si truda bogatiei pamantului romanesc umfla
conturile nesatioase atator straini, saracindu-ne tara pana la inanitie,
pana la desfiintare. Cum spuneam, acest OM, care a sfintit cu viata si
munca lui santierele patriei, in prima zi de sfant Craciun a plecat pe drumul
vesniciei. Ma vad pe undeva impacat, intrucat in seara Betleemului, semn
al stelei ce a condus magii spre Iisus pruncul ce va mantui lumea ridicand-o
din iadul pierzaniei, redandu-o vesniciei, langa patul de suferinta i-am
adus omagiu si dar, colindul duios vestind bucuria Nasterii lui Iisus pruncul,
vazandu-i mijind, pe chipu-i suferind, o lacrima prelinsa pe o geana de
ochi, ramanand in urma-i semnatura kilometrilor de sudura pe acele
gigantice conducte de gaz si titei, ce strabat subpamantene trasee. Din
pacate, asemenea oameni de o simplitate si bunatate ce innobileaza morala
bunului simt, cei care au contribuit prin sudoarea muncii lor la ridicarea
Romaniei furate de astazi, sunt dati uitarii odata cu risipirea a tot ceea ce
au construit. Il rugam pe bunul Dumnezeu sa-l primeasca in corturile
dreptilor, sa-i faca parte de odihna vesnica si de-a pururea loc in sanul
bunatatii, marinimiei cele-i ceresti. Acest inscris se vrea un pios omagiu
adus unui om si multora ca el, care, prin bunatatea, harnicia jertfei lor,
si-au innobilat sufletul si si-au servit tara, prin daruire deplina, chiar daca
fireasca si omeneasca uitare le va coplesi numele.

Lasă un comentariu