Vine odata o batranica si-mi spune cu lacrimi in ochi:
– Parinte, draga parinte, ajuta-ma, nu ma lasa!
– Dar ce s-a intamplat, mama draga? Ce necaz ai? Spune-mi! Iata,
nu ne aude nimeni.
– Ei, parinte, numai Dumnezeu stie durerea mea. Am un baiat,
singurul, si iata ca m-am trezit intr-o zi la azil.
– Cum asta, mama draga?
– Iaca asa, cum te vad si cum ma vezi.
– Dar cum l-ai crescut?
– I-am facut toate voile, parinte. Cand a trebuit sa intre la liceu, i-am
cumparat radiocasetofon, la facultate, masina. Toate voile i le-am
facut. Nu l-am atins cu o palma. Si iata rasplata! S-a insurat. Mi-a
vandut apartamentul si m-a trimis la azil.
– Cel putin mai vine sa te vada acolo, la azil?
– Cateodata, si e foarte rece cu mine.
– Ei, bunica, da slava lui Dumnezeu, ca inca mai traiesti si nu
te-a batut.
– Cum asa, parinte?
– Da, asa precum l-ai educat. E, sa-l fi crescut cu respect si frica de
Dumnezeu inca de mic si sa-i arati iubirea de mama cu masura, in
taina. Si sa-i explici cat de greu se castiga o paine, si cand va fi mare
sa aiba grija de batranetile dumitale, si sa nu oropseasca pe nimeni,
sa se multumeasca numai cu munca lui cinstita, sa-i iubeasca pe toti
respectandu-i. Sa-i fi spus cand era mic: „Uite, mama, asculta-ma,
vezi cat de greu este! Pune mana si invata! Asculta de invatatori, de
profesori! Sa fii un bun exemplu in clasa, in societate, in lume!
Deschide bine ochii, citeste, pregateste-te serios, lasa muzica,
televizorul, calculatorul, masinile etc.! Tu trebuie sa-mi fii mai tarziu
un reazem de nadejde. Sa se bucure toti cand te vor vedea si sa zica:
Iata, baiatul Mariei, mai rar om!�
Parintele GHEORGHE SINCAN,
Paroh la Targu-Mures
(Din volumul „Cand tantarul devine armasar�,
aparut la Editura „Nico� – Targu-Mures)