Sfantul Ierarh Nicolae (numele
sau inseamna "biruitor de
popor�), Arhiepiscopul Mirelor
Lichiei, s-a nascut in 270, in orasul
Patara din Lichia (Licia), Asia
Mica, intr-o familie de crestini
bogati. Parintii sai, Teofan si
Nona, l-au crescut in duhul
invataturii si al evlaviei crestine.
Dupa moartea lor, hirotonit preot,
si-a impartit averea saracilor si
s-a retras la manastire. Intamplanduse in vremea aceea sa
moara episcopul Mirei, clerul si
credinciosii si-au indreptat gandurile
catre Dumnezeu, rugandu-L
sa le lumineze mintile spre a-si
alege un vrednic pastor. S-a luat
hotararea ca, in ziua randuita, sa
fie ales cel care va intra primul in
Biserica sa se roage. Si a fost voia
lui Dumnezeu ca acel prim inchinator
sa fie Nicolae. Cu toate ca
el aratase alegatorilor sai ca nu
se socoteste vrednic pentru
aceasta slujba, a fost asezat pe
scaunul de intaistatator al Bisericii
din orasul Mira Lichiei. Fiind
cu frica lui Dumnezeu, cinstind
crestinatatea si propovaduind cu
indrazneala si cu glas slobod
dreapta credinta, a fost prins de
mai marii Lichiei si intemnitat, din
ordinul imparatului Diocletian.
Eliberat prin Edictul de la Milan
(313), dat de Constantin cel Mare,
se intoarce la slujba sa, calauzind
poporul Mirei pana la adanci
batraneti. Ca arhipastor al
credinciosilor din Mira, Sfantul
Ierarh Nicolae si-a inchinat viata
pentru binele credinciosilor, fiind
un adevarat mangaietor al
saracilor, parinte al orfanilor si
aparator la vaduvelor.
Mutandu-se catre Domnul, nu
a uitat nici dupa moarte turma sa,
dand cu indestulare ale sale faceri
de bine celor lipsiti si izbavindu-i
de tot felul de nevoi si de primejdii.
Pana si astazi, prin mijlocirea lui,
cei ce-l roaga cu adevarat si neindoita
credinta, dobandesc nu doar
binefaceri, ci si minuni.
Din anul 1087, moastele Sfantului
Nicolae se afla la Biserica
Sfantul Stefan, din Bari, in sudul
Italiei.
In secolul al XIX-lea, mana sa
dreapta a fost adusa la Biserica
Sfantul Gheorghe Vechi din
Bucuresti, unde se afla si astazi.
Sfantul Nicolae ramane pentru
toti un model de staruinta in credinta,
in iubire fata de Dumnezeu si
de semeni, mai ales fata de cei in
suferinta si de copii.
