Coltul spiritual
Intoarce inima catre Dumnezeu

Distribuie pe:

Un oarecare Samuel era inchis intr-o inchisoare din America, din pricina unui omor. Intr-o zi, a fost vizitat de un vechi sprieten de scoala. Acesta era un barbat respectat si cunoscut, pentru ca odata, cu riscul vietii, a salvat de la moarte sigura o multime de oameni. Acesta a auzit despre condamnarea prietenului sau si a intervenit pentru el la guvernatorul statului, obtinand gratierea pentru acesta. Cu gratierea in servieta a mers la Samuel in inchisoare. Inainte de a-i spune ceva despre gratiere, a discutat cu el pentru a afla ce gandeste acum despre fapta sa. Astfel, l-a intrebat ce se gandeste sa faca daca ar iesi din inchisoare.

-As merge in oras si l-as omori pe judecatorul care m-a inchis si pe martorul care a depus marturie impotriva mea.

Uimit si trist, fara sa spuna un cuvant, prietenul detinutului a parasit inchisoarea si a rupt gratierea.

Cat de rea este inima omului! Daca nu se intoarce cu sinceritate la Dumnezeu, prin credinta si pocainta, omul va ramane incorigibil.

Parintele Gheorghe Sincan,

paroh la Targu Mures,
din volumul "Cand tantarul devine armasar",
in pregatire la Editura "Nico"- Targu Mures

Lasă un comentariu