Ca niste banuti de aur din tainuitele comori, putini si
rari sunt de-a lungul istoriei noastre anii cei buni,
frumosi si gloriosi pe care i-am avut atunci cand, aici,
in cuibarul vietuirii noastre, s-au aflat in fruntea
neamului acestuia bun si rabdator barbati adevarati.
Ei, cei alesi de Domnul, a ne conduce o clipa din
vesnicitul timp, au pus inainte de toate dragostea fata
de neam si tara, stiind ca, daca tarii ii va fi bine si se va
indestula, atunci si ei se vor mari si inalta in ochii
lumii, facandu-se astfel placuti lui Dumnezeu. Asa si
numai asa in veac de veac s-or pomeni spre neuitare
un Zamolxes, un Burebista, un Decebal, un Mircea,
un Stefan, un Mihai, un Avramut, un Cuza si cam atat,
ei fiind asemenea unor troite cu candele mereu
aprinse, veghetori pe drumul urcator al vietuirii noastre
prin lunecoase si incalcite vremi. Ca de la ei incoace,
mai toti ceilalti care i-au urmat n-au fost decat mucuri
de sleita lumanare ce au palpait palid o vreme prin
bezna neguroaselor vremi.
Poporul acesta, rabdator ca Hristos pe cruce si
iertator ca El, asteapta de prea mult timp un semn ca
ceva de bine se va petrece si pentru el. De prea multe
ori in ultimul timp i-a inmugurit speranta din amarul
zilnicitei sale vieti atunci cand, inselat de vorbe
frumoase si lingusite, a ales pe cine nu trebuia. Si de
fiecare data alesii, indulciti de gustul puterii, au uitat
de norod, lasandu-l in voia sortii, tradandu-l fara niciun
regret, iar cu cat ei si-a lor se inavutiau mai mult,
cu atat mai vartos, cei multi, cei care i-au urcat in
jilturile puterii, saraceau si se incovoiau sub povara
amarnicelor zile pe care nu credeau ca le vor mai trai.
Vredniciti-va numai de intrati in drumurile voastre in
bisericile pe care le intalniti in cale si va veti minuna
de numarul tot mai mare al celor inchinatori pe la
sfintele altare, tineri ori batrani, deopotriva. Va fi sporit
numarul credinciosilor? Se prea poate, dar cu
siguranta a sporit numarul celor mult prea incarcati
de durere si nevoi, care nu mai cred ca puterea
lumeasca ii mai poate ajuta, acestia punandu-si deacum
speranta si nadejdea doar in puterea cereasca.
Cercetati-le o clipa chipurile pierdute in ruga lor
smerita inaltata catre Domnul, si veti simti in boaba
lacrimii lor ascunse, pe tremurata geana, neputinta
lor in fata tuturor celor lumesti, de unde ar fi trebuit
sa vina usurarea si rezolvarea nevoilor pe care le au.
Faptul in sine e totodata un semn ca mai-marii zilei nu
se pricep, nu pot sau poate nu vreau sa se implice in
a-i ajuta pe cei multi care i-au cocotat pe ei acolo
sus, stiind ca, atata timp cat se vor afla la intinsa
masa cu bucate, vor trebui sa se inavuteasca repede
si bine cat pentru sapte vieti. Ce va fi pe urma? Nimic,
pentru ca poporul va uita, va ierta si poate ca soarta
lor norocoasa ii va aduce inca o data la putere si
asta poate nu peste mult timp.
De aceea, eu, nimicul acestei lumi si ca mine altii
care gandim la fel, rugamu-ne Tie, Doamne, da-ne
macar pentru un bob de vreme un Tepes, un Stefan,
un Mihai, care sa ne reinvete a fi demni, cinstiti, cu
dragoste de neam si tara, buni si indatorati crestini,
pentru ca numai asa ne vom putea lepada de povara
nemerniciei si neputintelor noastre si vom mai putea
spera ca vom mai fi iarasi ce-am fost in fala lumii,
acolo unde am stat o buna vreme in cinste si respect.
Ca de nu, vremea zilelor noastre va fi pe sfarsite si
nimeni si nimic nu ne va mai inturna pe calea cea
buna. Avem in noi samanta vesniciei si de aceea ea
trebuie sa fie buna si sanatoasa pentru ca urmasii de
urmasii nostri sa fie la randul lor buni si sanatosi in
toate faptele lor, ca ele si numai ele sa ii inalte in fala
lumii si sa-i puna unde le este locul lor cel sorocit
spre nemurire. De aceea suntem indreptatiti a crede
ca va veni vremea cand nu noi, ci Domnul il va alege
in fruntea neamului nostru pe cel care, ca Moise, ne
va scoate din pustiul tuturor nenorocirilor cele mari
care s-au abatut pe capul bietului si rabdatorului
neam romanesc.
