Filosoful Petre Tutea, despre viata si moarte

(n. 5 oct.1902, Boteni-Arges - m. 3 dec.1991, Bucuresti)

� "Sunt consolat pentru ca sunt batran, ca ma asteapta moartea si
ca nu am mormant. Moartea e necesara, dar insuportabila. Nimeni nu
a murit consolat deplin. Nu ma consoleaza ideea ca voi muri. Sunt
agatat de viata cu ultimele gheare�Nu-i cred pe cei care spun ca
mor consolati si solemni. Doar sfintii sunt capabili de asa ceva. Nu e
un fleac incercarea mortii. As vrea sa traiesc doua sute de ani. E cam
nereligioasa aceasta dorinta si aceasta zbatere, dar nu pot face pe
viteazul. Ei, mare branza n-as face daca as mai trai o suta de ani, dar
nici putin lucru n-ar fi. De la o varsta, fiecare zi in plus e un cadou.�

� "Din toata imaginea mortii, imi displace mormantul. Sa pui pamant
pe tine!�

� "Am avut mereu lasitatea de a nu avea curajul sa ma sinucid. Din
motive religioase, sinuciderea e ofensa adusa Duhului Sfant�.

� "Sunt stari umane cand dorinta de moarte e o necesitate. E un
mare paradox: cum sa scapi in si prin moarte�.

� "Ni s-a facut onoarea de a muri pentru poporul roman�
Dorinta lui ar fi sa-si petreaca ultimii ani de viata intr-o manastire,
marturisind: "As incheia, ciclic, cu o alta forma de detentie,
izbavitoare�. Asadar, ar dori sa traiasca in ritmul slujbelor, sa se
trezeasca in sunete de toaca si sa adoarma pastrand in auz ultimele
vibratii ale clopotului vecerniei, dorind sa traiasca intr-o ctitorie
domneasca. Uitandu-se la salba de manastiri moldovene, toate zidite
de domnitori, a ajuns la minunata definitie data lui Eminescu: suma
lirica de voievozi.

(Marturisiri datate la 16 dec.1990, "Jurnal cu Petre Tutea�, de Radu
Petre, Ed.Humanitas)

A consemnat IOAN VULCAN-AGNITEANUL
(ioan.vulcan@yahoo.ro)

Lasă un comentariu