Intre stralucitii intelectuali patrioti dati tarii de comuna Saliste (Sibiu),
se situeaza si Onisifor Ghibu, publicist, memorialist, dar si un alt Gh.
Lazar al invatamantului romanesc din Transilvania si Basarabia. Acest
mare specialist in educatie a publicat peste 1.500 de articole si peste
100 de carti pe teme diferite.
Nascut in Saliste acum 130 de ani (31 mai 1883), ca al optulea copil
al Anei si al lui Ilie Ghibu, agricultor si cojocar. Studiile primare le-a
urmat in Saliste, iar cele liceale in Sibiu si Brasov. A absolvit apoi
Seminarul Teologic si Pedagogic din Sibiu in 1905, an in care a debutat
cu studiul "Limba noalor carti bisericesti�, elogiat si de N. Iorga.
A urmat un an la Facultatea de Litere si filozofie din Bucuresti, apoi
la cea din Budapesta cu o bursa a Consistoriului sibian.
Cu o bursa de la Liga Culturala si-a continuat studiile la universitatile
din Strasbourg si Jena. In 1909, la Jena, si-a dat doctoratul in
pedagogie cu o teza despre consecintele bilingvismului in scoala
populara. A fost numit profesor la Seminarul Teologic sibian si
inspector al invatamantului primar ortodox, functii prin care s-a opus
maghiarizarii prin scoala, publicand multe articole despre educatie si
scoala in ziare si reviste ardelene.
In 1914, ca sa nu fie mobilizat in armata austro-ungara, s-a refugiat
cu familia la Bucuresti, militand pentru intrarea Romaniei in razboi
alaturi de Antanta, asemenea lui O. Goga, prietenul si nasul sau de
cununie. Tribunalul militar din Cluj l-a condamnat la moarte in
contumacie. La Bucuresti si-a continuat activitatea publicistica si
de cercetare, concretizata in studiile: Scoala romaneasca in
Transilvania si Ungaria (1915, Viata si organizatia bisericeasca si
scolara in Transilvania si Ungaria (1915), Din istoria didacticii
romanesti (1916, 3 vol.).
In 1916, O. Ghibu s-a refugiat cu familia la Chisinau. Aici a editat
publicatiile: Scoala moldoveneasca, Ardealul (1917), Romania noua
(1918) si a tinut cursuri de vara cu invatatorii romani din sute de scoli,
contribuind la desteptarea constiintei nationale a romanilor
basarabeni.
La inceputul lui martie 1918, a invitat, la Chisinau, Teatrul National
din Iasi pentru cateva spectacole. Si G. Enescu a sustinut trei concerte
care au uluit pe neromanii din Chisinau. Aceste spectacole si concerte
le-au demonstrat basarabenilor ca si romanii au arta moderna. Dupa
infaptuirea Marii Uniri din 1918, O. Ghibu a fost numit secretar
general la Resortul Instructiunii din Consiliul Dirigent, care a
administrat Ardealul in anii 1919-1920. In aceasta calitate, a infiintat
Universitatea romaneasca din Cluj, Opera Romana din Cluj,
Conservatorul din Cluj si Politehnica din Timisoara, ca si mii de
scoli romanesti in Transilvania si Banat.
In 1919, O. Ghibu a fost ales membru corespondent al Academiei
Romane si numit profesor de pedagogie la universitatea din Cluj, functie
din care a fost epurat in 1945 si intemnitat la Caracal de catre autoritatile
comuniste, care i-au interzis sa mai publice, iar cartile i-au fost
interzise. Nu i s-a iertat activitatea sa proromaneasca in Basarabia,
unde a fost si senator de Orhei, editor de ziare si initiatorul unor
filiale ale ASTREI.
Neobositul carturar a publicat noi lucrari: Portrete pedagogice
(1927), Prolegomena la o educatie romaneasca (1940), Dictatura si
anarhie (1944).
In anii 1956-1958, iarasi a fost intemnitat, apoi eliberat la interventia
lui Petru Groza. Stabilit la Sibiu, in 1945, a continuat sa scrie memorii
axate pe "adevaruri traite�, pe sinceritate de slujitor al scolii si de
patriot din generatia Marii Uniri din 1918. Dupa opinia lui Ion Bulei:
"Literatura memorialistica a lui O. Ghibu este o adevarata bucurie
pentru cititor si un subiect de meditatii pentru lectorul avizat.�
In uitare si necazuri diverse, O. Ghibu a continuat sa scrie despre
mari personalitati cunoscute de el si despre evenimente la care a
participat direct. Memoria-i prodigioasa, se pare, nu l-a tradat pana la
moartea sa survenita in 31 octombrie 1972, la Sibiu, lasand fiilor lui
misiunea de a-i publica miile de pagini scrise in lunga sa viata.
Postum, i s-au publicat scrierile: Din istoria literaturii didactice
romanesti (1975), Pentru o pedagogie romaneasca (1977), Nu din partea
aceea (1985), Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut (1974),
Anii mei de invatatura, vol. I, Pe baricadele vietii (1981), Chemare la
judecata istoriei, 2 vol. (1992-1993), Oameni intre oameni (1990).
In acest volum evoca mari personalitati, fara a le mitiza: O. Goga,
I.L. Caragiale, St. O. Iosif, M. Sadoveanu. G. Cosbuc, N. Iorga, V. Lucaciu,
N. Titulescu, G. Enescu, Sextil Puscariu, Ioan Lupas, Emil Racovita,
V. Parvan, L. Blaga, Vasile Stroescu (boier patriot si luminat, ca
Dinicu Golescu).
Alte personalitati evocate: A. Saguna, Florian Aaron, Gh. Lazar, Samuil
Micu, Picu Patrut, Vasile Goldis, George Dima s.a.
Pagini de jurnal (1935-1972), 3 volume. Toate evocarile si portretele
din aceste carti se impun prin caldura sinceritatii, prin punerea in
scena si dialogurile savuroase.
Faptele si scrierile lui Onisifor Ghibu sunt impresionante, dar
insuficient cunoscute si cercetate.
