STRES SI COPING (IV)

Din cele prezentate in articolele anterioare rezulta
si un alt aspect al problemei, si anume particularitatile
tipurilor umane de reactie la stres. Se subintelege ca
personalitatile mai puternice, cu un sistem imunitar
mai consolidat, sunt mai rezistente la actiunea
agentilor stresori fata de acei indivizi ce dispun de un
sistem imunitar fragil, si care devin mai vulnerabili si
mai putin rezistenti fata de actiunea reala sau
imaginara a acestor factori cauzali. Un exemplu
concret este regasit chiar la autorul articolelor din
acest serial tematic, cand, in primavara anului trecut,
in urma muscaturii unei capuse, pe fondul mediatizarii
bolilor provocate de o asemnea muscatura, mi-a
scazut imunitatea, crescand stresul la parametrii ce
au contribuit la aparitia unor boli infectioase de natura
dermatologica, mai precis inflamarea limbii si a
cavitatii bucale, necesitand un tratament medicamentos
in vederea vindecarii. Boala care, din pacate,
pe fondul unor cauze similare, pe fondul scaderii
imunitatii, a recidivat, inducand si alte afectiuni
secundare, colaterale, diminuand rezistenta fizica si
psihica, accentuand oboseala precoce la efort,
necesitand recurgerea la o investigatie mai complexa
asupra starii de sanatate sau, mai corect spus, asupra
cauzelor care au condus la aparitia unor maladii cu
care ma confrunt, printre acestea, in mod conjugat
actionand stresul negativ si scaderea imunitatii.
Dar stresul psihic nu reflecta numai dezechilibrul
dintre solicitarile obiective si posibilitatile organismului
de a raspunde pozitiv - favorabil la actiunea
acestor agenti stresori, ci si pe cel indus de raportul
dintre solicitarile perceptibile, mai mult in mod
subiectiv, prin supraestimarea sau subestimarea
efectelor induse si posibilitatile pe care omul
considera ca le are in vederea depasirii acestor
situatii sresante, si nu ca realitate obiectiva. Inca din
antichitate, Epictet a observat ca "oamenii sunt
tulburati nu numai de lucruri, ci si de imaginea pe
care o au despre ele�. Cu alte cuvinte, intre
"evenimentul de viata� si "sursa de stres� nu se poate
pune semnul egalitatii si cu atat mai putin cel al
identitatii, acestea fiind diferite prin forma si continut:
primul element reprezinta doar o sursa potentiala
cauzatoare de de stres, putand deveni agent stresor
sau nu ca urmare a modului in care va fi perceput,
interpretat si recunoscut de indivizii stresati, pe cand
cel de-al doilea element poate fi considerat un agent
stresor posibil, cu un grad ridicat de probabilitate in
convertirea sa din sursa de stres in agent stresor.
Pe acest fond perceptiv si evaluativ, subiectiv si
deformat, amenintarea apare numai la anticiparea de
catre individ a incapacitatii proprii de a stapani
situatia, si nu in momentul desfasurarii actiunii, cand
individul se confrunta cu asemenea agenti, si cu atat
mai putin in timpul luptei de contracarare a agentilor
stresori si a stresului propriu-zis, a ceea ce este
desemnat prin coping, fara insa a exclude sau
subestima amenintarea acestora. Un exemplu ne va
ajuta mai mult in intelegerea acestui fenomen
complex: un elev nepregatit va percepe in mod
amenintator subiectele de la teza, bacalaureatul sau
admiterea la facultate, la fel si un student nepregatit
suficient in sesiunea de examene, ambele categorii
fiind mai vulnerabile in fata agentilor stresori,
nepregatirea si nesiguranta constituindu-se in surse
de stres, transformate in agenti stresori in timpul
tezelor si al sustinerii diverselor examene.
Sursa de stres se poate transforma in agent stresor
sau chiar in stres si in conditiile in care apare
dezechilibrul dintre solicitari si capacitatile de
raspuns la aceste solicitari generatoare de stres,
mai ales in conditiile in care eventualul esec prezinta
importanta pentru subiect. In cazul in care individul
nu-si da seama de consecintele inadaptarii sau in
conditiile in care aceste consecinte nu il afecteaza
pe individ, miza actiunii fiind mica sau chiar
inexistenta, acesta nu va trai un sentiment de
amenintare si nici nu va fi stresat. De unde concluzia
ca sansa transformarii sursei de stres, ca agent
potential, in agent stresor nemijlocit, este aprope
inexistenta, pe prim-plan situandu-se ignoranta si
indiferenta, si nu neaparat confruntarea cu acesti
agenti stresori. Se subintelege cat de stresat poate
fi un student care pune pe prim-plan motivatia de
evitare a esecului, pe fondul principiului minimei
rezistente, fata de acel student care pune pe primplan
motivatia de performanta, care este cu mult
mai stresat decat studentul nemotivat, la care
optiunea pentru alegerea viitoarei profesii cade sub
incidenta hazardului, in afara evaluarii compatibilitatii
dintre optiune si fondul aptitudinal de
care dispune respectivul student imaginar.
In transformarea sursei de stres in agent stresor
un rol deosebit de important il detine anticiparea
consecintelor si miza in care are loc actiunea ce ar
putea induce acest fenomen si in functie de care
individul isi poate modifica starea de stres, fie prin
evitarea ei, prin satisfacerea "cererii�, fie schimbandusi optica asupra solicitarilor (prin minimalizare),
asupra posibilitatilor proprii (prin reevaluare)
sau asupra consecintelor, in general. Daca
accentul este pus pe pericol, risc si pe incapacitatea
de a invinge acesti agenti, reactia va fi de frica, pe
cand daca atentia se va concentra asupra cailor si
mijloacelor de a face fata dificultatilor, se va
declansa sentimentul de incredere, curaj si
indrazneala. Desigur, asemenea capacitati de
infruntare, depasire si infrangere a agentilor stresori
nu vine de la sine, pe fondul experientei de viata, ci
in coroborare cu dimensiunea empirica � experienta
de viaata, un rol deosebit revine educatiei antistres
si capacitatii de gestionare a stresului, problematica
asupra careia vom mai reveni intr-un alt articol.

Conf. univ. dr. IOAN JUDE, sociolog

(va urma)

Lasă un comentariu