Amintiri din vremi de altadata
Salahor in Poiana Sibiului

Incep aceste randuri cu o naprasnica lovitura, care
a fost data familiei mele in anul scolar 1985-1986.
Suferinta morala, spirituala, materiala. Atunci, din
dispozitia primarului comunei Cucerdea, A. Potor, mie
si sotiei ni s-au retinut drepturile banesti pentru
vacanta de vara. Totul a fost mascarada inumana,
insa in cele din urma s-a dovedit nevinovatia noastra.
Pentru intretinerea familiei am fost nevoit sa caut o
alta slujba (necalificata), pe langa cea de dascal...
neremunerat. Asa am ajuns in Poiana Sibiului, unde
am locuit la cetateanul Petru Patrui. In Poiana eram
mai multi veniti la diferite munci necalificate. Eu am
ajuns salahor la constructii, la munci agricole, la
stana, la vidanjari de grupuri sanitare, ba chiar si
pantofar am fost. Uneori, sambata mergeam acasa
cu banii castigati. Nimeni nu stia ca eu sunt dascal.
Dupa vreo trei-patru saptamani am scris un articol la
revista "Albina�. Articolul a fost publicat, insa in
localitate nimeni nu stia cine este autorul lui. Nici
despre articolul publicat in "Gazeta invatamantului�
nu se cunostea numele autorului. Nu am spus nimanui
ca eu sunt "faptasul�.
Mi-am continuat munca si la invatatorul Vladimir
Vonica, un refugiat din Basarabia. Dupa mai multe
zile, ca si in urma discutiilor avute, si-a dat seama ca
nu sunt un simplu salahor, ci un om cu oarecare
pregatire. Foarte entuziasmat fiind, m-a felicitat, m-a
prezentat la scoala, la primarie. Abia dupa aceea s-a
aflat cine este adevaratul autor al articolelor.
Directorul scolii, Ioan Ionel, apreciindu-mi calitatile
de dascal, m-a rugat sa renunt la salahorie si sa-l ajut
in activitatile culturale. Am acceptat cu placere si am
pregatit un text de brigada artistica de agitatie, pe
care l-am pus in scena cu noua membri - cinci baieti
si patru fete. Cu programul acestei trupe ne infatisam
si in fata publicului spectator din comuna Jina.
Intr-un tarziu, directorul a insistat sa ma transfer cu
serviciul la Scoala din Poiana Sibiului, asigurandu-mi
conditii incomparabil mai bune decat cele de la
Cucerdea. Cu toate acestea, m-am intors in satul meu
natal, dar nu cu mana goala. Rasplatit am fost cu o
mare suna de bani de catre acest om cu suflet mare,
Ioan Ionel, la care nici ca ma asteptam!

Lasă un comentariu