La inceputul dramaticului an 1990, cand "fratii nostri� secuimaghiari,
in frunte cu Tokes Laszlo et Co, se pregateau sa ne
transfere "cu arme si bagaje� la patria lor mama � Ungaria, evident, pe
cale "revolutionara�, am primit la redactie o corespondenta din Franta
pe care am relatat-o pe larg la acea vreme. Autorul textului ne povestea
cum la scurt timp dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, prin 1948,
intr-o zona miniera a Frantei, s-a asezat o comunitate maghiara ce
se ocupa cu mineritul. Franta, fiind si ea in refacere dupa razboi, avea
destule probleme pe cap pentru ca sa se mai ocupe si de acestia,
urmarindu-le parcursul. Lasati de capul lor timp de un deceniu acestia
au pus pe roate o mica republica, Ungaria, cu primar si scoli numai
unguresti, cu drapelul Ungariei fluturand pe micile lor institutii (nu si
cel al Frantei), astfel incat in momentul in care administratia franceza
a incercat sa intervina acestia i-au dat cu tifla.
Vazand ca gluma s-a ingrosat, dupa mai multe somatii, autoritatile
franceze au pus, la propriu, tunurile pe ei pana ce s-au cumintit.
Autorul textului nu ne-a mai spus cum au evoluat lucrurile ulterior,
dar statul francez a avut grija, cu siguranta, sa rezolve problema asa
cum se cuvine, din moment ce despre o "republica autonoma maghiara�
nu se vorbeste pe acolo.
Istorioara aceasta, care seamana cu foarte multe de pe la noi, dar
si de pe la sarbi, slovaci sau ucraineni, ne face sa concluzionam ca
avem de-a face cu o stare de excitatie, extrem de posesiva a firii
maghiare, care ii determina sa considere a fi a lor, si numai a lor, tot pe
ce au pus mana de-a lungul timpului. Extrapoland lucrurile, asa este si
cu Transilvania si cu Slovacia, cu Banatul sarbesc si cu alte teritorii,
care, iata, in memoria lor continua sa fie parti indisolubile ale asa-zisei
Ungarii Mari. Este, am spune, o practica unica, doar la maghiari,
din moment ce si ei au fost ocupati, secole de-a randul, de catre
turci (1526-1699), apoi de catre austrieci (1699- 1918), dar odata ce
a avut loc eliberarea, nici turcii si nici austriecii n-au mai revendicat
teritoriul maghiar. Se vede ca la unguri este cu totul altceva.
Pe ceea ce au pus mana cu sute si sute de ani in urma, mai
mult cu aportul altora decat cu fortele proprii (vezi sprijinul
papal dupa increstinare), deci si acum dupa atatia ani
continua sa le considere ale lor, autohtone suta la suta. Or,
cu siguranta, istoria omenirii si mai ales a Europei n-a inceput
cu anul 896, odata cu venirea lor pe continent, ca popor
migrator, ca sa-si aroge asemenea drepturi patrimoniale.
Daca ungurii judeca astfel lucrurile, ce sa mai spunem
noi, romanii, principalele victime, ale tuturor valurilor de
navaliri barbare, care nu numai ca ne-au intarziat evolutia,
dar ne-au luat pamant cu japca, pe care si-au inaltat propriile
vetre. Nu este cazul numai al ungurilor, ci si al tuturor slavilor
ce ne inconjoara: de la bulgari la sarbi, slovaci si rusi. Asa,
de pilda, din cei peste un milion de kmp, cat cuprindea aria
de intindere a stramosilor nostri traci si daci, sub Burebista
si mai inainte: din Asia Mica, toti Balcanii, pana in muntii
Pindului, la greci, apoi spre vest pana in estul Austriei, cu
Cehia, Slovacia si toata Panonia la un loc, spre nord pana in
apropierea Kievului, iar in est pana la Bug, ne-au mai ramas
doar 237.400 kmp, adica mai putin de un sfert din marele
areal al tracilor. Am fi fost o adevarata America in plin centrul
Europei, daca vicisitudinile istoriei n-ar fi dictat altfel. Dovada
ca am fost multi de-a lungul vremii (si inca mai suntem) si
pe o suprafata imensa, sta marturie marea familie a
romanismului ce dainuie de atata vreme in zonele amintite.
De la moldoveni, bucovineni si maramureseni in nord si est,
la vlahi, romani si aromani, megleno-romani, istro-romani,
macedo - romani, iliro-traci, in intreaga peninsula Balcanica,
pe putin aproape zece milioane de suflete numai in
vecinatatea granitelor noastre si care astazi sunt cetateni
ai Albaniei, Serbiei, Croatiei, Muntenegru, Bosniei si
Hertegovinei, Bulgariei, Greciei, Ucrainei, Slovaciei etc.
Singura zona secatuita de romani este cea a Ungariei,
datorita procesului dur de asimilare.
Desi constransa din toate partile, Romania a ramas totusi
tara cea mai mare din Europa Centrala si de Est, atat ca
teritoriu, cat si ca populatie, dovada ca trunchiul romanismului
a fost viguros, rezistand cu stoicism puternicelor
agresiuni ale istoriei. Ciuntita din toate partile, ea a ramas
de 2,5 ori mai mare decat Ungaria, de peste 2 ori ca Bulgaria
si aproape de 3 ori ca Austria. Faptul ca Romania a fost cineva
prin stramosii ei, traci, daci si daco-romani, o dovedeste si
numarul mare de romani ramasi in afara granitelor. Numai pe
Valea Timocului, in Serbia, sunt peste un milion de romani.
Romania astfel este cunoscuta ca tara de pe continent cu
cei mai multi consangeni ce locuiesc, acum, pe teritoriul altor
state, tinuturi, care, de fapt, au fost candva ale noastre. Daca
avem atatia semeni si atatea teritorii pe la altii, cum pot spune
unii ca suprafete din interiorul granitelor tarii sunt ale lor si nu
ale noastre, doar pentru faptul ca cineva le-a cotropit candva
prin forta armelor?
Am in fata recenzia recentei carti a scriitorului secui Sandor
Csiki, de care, va marturisesc, nu am cunostinta, intitulata
"Torte de atentionare pe crestele secuiesti�, care, banuiesc,
comunica ceva foarte antiromanesc, din moment ce a fost
lansata la Biblioteca Parlamentului ungar si prezentata chiar
de presedintele acestuia: Maria Matrai. Domnul in cauza este
cunoscator al mediului romanesc si de convietuire, din moment
ce este nascut in Pasareni (pe Valea Nirajului), a absolvit
sectia sportiva a Liceului "Bolyai Farkas� din Targu-Mures si
apoi Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport Bucuresti.
Romanii mai numesc Valea Nirajului si Valea Plangerii, dat
fiind faptul ca, mai ales dupa 1867, adica odata cu infiintarea
imperiului austro-ungar si incorporarea Transilvaniei la
Ungaria, aici a avut loc cel mai dur proces de deznationalizare,
majoritatea romaneasca sfarsind prin maghiarizare. Acesta
este si motivul pentru care Csiki Sandor ar putea fi el insusi
un produs al acestei asimilari, dar daca el spune ca este secui
ii respectam crezul. Preocupat de viata secuilor, am inteles ca
pe aceasta tema are sute de povestioare, iar in scrisul sau
patetic nu i-a putut trece neobservat ce se intampla in vecina
noastra localitate - Corunca, invadata in ultima vreme, dupa
afirmatiile domniei sale, in mod agresiv de catre romani (138,
in opinia dansului) si care pun in pericol viata comunei, din
moment ce au reusit sa aiba un reprezentant in consiliul local,
si care, culmea "obrazniciei�, vorbeste acolo romaneste. Iata
cum glasuieste domnia sa: "Aici, ca si exemplu, as mentiona
ca intr-adevar este frumoasa cladirea stralucitoare a
Primariei, dar se deschide briceagul in buzunarul omului (al
consilierilor secui, al primaritei?!) cand isi da seama ca
membrul consiliului, care tocmai participa la dezbateri si
este autohton pe aceste meleaguri, isi prezinta propunerile
balbaind in limba romana. Procedeaza astfel de dragul
acelor cativa intrusi care nu doresc sa vorbeasca pe
limba celora ai caror dealuri, vai, pamanturi le-au
acaparat acum cativa ani.�
Este bine de retinut ca ceea ce fac "intrusii� nostri
romani, la Corunca, au facut intrusii maghiari incepand cu
secolele X-XIII in tot Ardealul, dar intr-o cu totul alta forma,
pe care o stie toata lumea. Iar daca, in 1332, localitatea
Corunca aparea in registrul decimelor papale ca sat maghiar,
cum sustine autorul, aceasta nu pentru ca era plin de
maghiari (din contra, nici vorba de ei in afara autoritatilor),
ci pentru ca apartinea unui grof maghiar, care la randul lui a
ajuns grof prin acapararea pamanturilor si averilor romanilor
dezmosteniti si transformati in iobagi pentru a-si mari averea
prin truda si sudoarea lor.
Iata, stimate domn, cum stau lucrurile pe Valea Nirajului,
ca si in toata "Tara secuilor� si pe toata intinderea
Ardealului. Iar dupa atatia ani de maghiarizare este greu de
stiut cine e roman si cine e secui sau maghiar prin zona.
Evident, fiecare isi poate duce viata pe meleagurile lui, cu
conditia sa respecte cel putin doua lucruri esentiale. Este
vorba de adevarul istoric, de cunoasterea suprematiei legilor
romanesti, care includ si obligatia ca orice institutie aflata
pe teritoriul Romaniei sa-si desfasoare activitatea in limba
oficiala a statului. Iar daca pe la Corunca sau in alte parti
s-a abuzat nespus de mult si s-a uitat de acest lucru, domnul
consilier in cauza n-a facut altceva decat sa va aduca
aminte de acest lucru. Si pentru ca tot vorbim de civilizatie,
credem ca a sosit momentul sa intram si noi in legalitate.
Iata, de altfel ce spune articolul 90, alin.1 din Legea 215 a
Administratiei Publice Locale, elaborata expres, la cererea
UDMR: "In raporturile dintre cetateni si autoritatile
administratiei publice locale se foloseste limba romana�.
Aceasta, nu numai unde vrea sau nu vrea cineva, ci pe
intreg teritoriul Romaniei, chiar daca este vorba de Corunca
sau de alta localitate, de intreg Tinutul secuiesc. Limba
oficiala a statului se cere respectata si utilizata de toti
cetatenii Romaniei, fie ei chiar si maghiari traitori pe
meleagurile ei. Asa se procedeaza peste tot in lume, inclusiv
in Ungaria. Atunci, pe la noi de ce trebuie sa fie altfel? N-ar
fi nici frumos si nici civilizat, domnule Csiki Sandor et Co.
