Dar mai importanta decat aceste
raporturi si corelatii stabilite intre
doua sau mai multe variabile
dependente si independente, este
configuratia acestui fenomen,
obiectivata prin structura si fazele
stresului, demonstrand si din
acest punct de vedere complexitatea
acestui fenomen. Sub raport
structural se pot desprinde: situatia
stresanta (stresorul - agentul
extern, producator de stres, concretizat
in zgomote, lipsa de informatii,
conditii precare de munca,
supra sau subsolicitarea aptitudinala,
incertitudinea si insecuritatea,
frustrarea, socul emotional
si alte emotii negative anticipate
si amplificate); schimbarile fiziologice
si starile psihice produse de
agentii stresori - cei ce produc
stresul si prin care se exprima
stresul propriu-zis si comportamentul
rezultat, concretizat prin
starea produsa ca urmare a actiunii
agentilor stresori si a schimbarilor
fiziologice, neurofiziologice
si endocrine.
In ceea ce priveste reactia
organismului la actiunea acestor
agenti stresori, organismul parcurge
mai multe etape: reactia la
alarma, cand organismul incearca
sa se apere de actiunea nociva
prin intermediul sistemului de
aparare; etapa de rezistenta si
etapa sau stadiul de epuizare.
Cercetarile efectuate asupra unor
subiecti supusi unor situatii stresante
severe cum ar fi: cutremurele,
incendiile, inundatiile si o
serie de boli grave, anticipate ca
a fi iremediabile, au permis desprinderea
mai multor faze in constituirea
reactiei la stres: faza de
anticipare sau de amenintare;
impactul; indepartarea de pericol
si faza posttraumatica. Le vom
analiza succint pe fiecare.
Faza de anticipare sau de amenintare
reprezinta stadiul incipient
specific indivizilor care dispun de
un nucleu al personalitatii bine
echilibrat si pentru care nu orice
agent stresor se constituie in ceva
ca a fi "amenintator�, spre exemplu
intr-un pericol, deoarece ei au
iluzia invulnerabilitatii relative,
traductibila in expresia "nu mi
se poate intampla nimic grav��.
Aceasta protejeaza omul de emotiile
puternice care l-ar face sa traiasca
intr-o stare permanenta de anxietate,
putand fi contaminat de asa
numitul virus emotional, virus care
apare datorita lipsei de comunicare,
afectand luarea deciziilor si motivarea
in ceea ce intreprinde, avand
de cele mai multe ori un impact
individual si social negativ. In raport
cu aceste efecte negative induse,
in cele mai multe situatii omul
utilizeaza cu bune rezultate mecanismele
psihice de aparare, cunoscute
si sub numele de mecanisme
de negare (relativa) a realitatii,
mecanisme care ne fac mai rezistenti
si invulnerabili fata de agentii
stresori ce induc stresul. Evaluarea
subiectiva a situatiei, a pericolului
precum si examinarea solutiilor
posibile constituie conduite adaptabile
care pot fi dezvoltate prin
antrenare (fie in plan real, fie in plan
imaginar, asa cum se intampla in
psihoterapia comportamentala).
Impactul apare in momentul in
care individul constientizeaza faptul
ca se afla in prezenta pericolului,
aceasta faza constituind stresul
propriu-zis. In asemenea situatii apar
reactiile fiziologice, cum ar fi modificarile
vasomotorii, dilatarea pupilara,
cresterea secretiei de adrenalina
si a tensiunii musculare. Din
punct de vedere psihic, atentia se
focalizeaza pe momentul prezent,
prin incapacitatea de distributivitate
a atentiei si chiar deplasarea acesteia
spre alte obiective, astfel ca un
elev/student confruntat cu aceasta
faza, va da un randament scolar
scazut fata de cel care "ignora�
agentii stresori regasiti in sistemul
si procesul de invatamant. Ca atare,
unii indivizi isi pastreaza "sangele
rece� si judecata pozitiva in timpul
acestei faze, depasind pericolul
anticipat prin intermediul imaginatiei
si al subevaluarii resurselor
fizice si psihice necesare ignorarii,
si pe cat posibil a impactului produs
de agentii stresori. Acesti indivizi au
conduite rationale sau semiautomate,
putand da ajutor altora in
surmontarea dificultatilor cu care se
confrunta sub raport pesihocomportamental.
Prin aceste atitudini si
mecanisme se explica faptul ca
reactia la stres a unui grup poate fi controlata sau dirijata daca in
grup exista un conducator � lider
eficace care canalizeaza si coordoneaza
activitatile, permitand
astfel reducerea anxietatii prin
solicitarea capacitatilor de adaptare
a fiecarui membru al grupului.
In caz contrar apare cel mai
frecvent panica si comportamentul
de abandon � fuga din fata
acestor agenti stresori.
Indepartarea de pericol este
caracterizata in primul rand prin
rezultatele si modificarilor survenite
in faza de impact si prin
tendintele foarte frecvente de a
cauta un mediu protector - suportiv
securizant, cu reale sanse si
tendinte de a ramane dependent
fata de acesta. Aceste conditii
trebuie sa fie intelese ca semne
ale debutului remisiunii functiilor
adaptative tulburate in momentul
impactului, ceea ce face ca interventiile
de sustinere exterioara din
partea acestor factori securizanti
sa detina o importanta considerabila
pentru readaptare. De
modul in care acestia asigura
reorganizarea personalitatii si
reintoarcerea la starea anterioara
depinde evolutia psihica a
subiectului si depasirea dificultatilor
cu care se confrunta intr-o
asemenea situatie stresanta. In
mediul scolar, un rol deosebit
revine dirigintelui si agentilor
stresori amenintatori. La aceasta
se adauga, fie pozitiv, fie negativ,
rolul parintilor - al familiei, care se
subintelege ca trebuie sa devina
un mediu securizant, cu un climat
suportiv din punct de vedere moral
si afectiv.
Faza posttraumatica este faza
in care echilibrarea fiziologica
este stabilizata si cand functiile
cognitive, motrice si afective sunt
restabilite. Uneori persista unele
probleme psihice, nefiind rare
cazurile in care se perpetueaza
sentimente profunde de culpabilitate,
manie si agresivitate, alternarile
caracterului si starile susceptibile
putand conduce la unele
manifestari depresive.
Conf. univ. dr. IOAN JUDE,
sociolog
(va urma)
