In anul 1924 se implinea un
secol de la nasterea "Craiului
Muntilor� si o jumatate de veac
de la trecerea sa in eternitatea
istoriei romanilor. Omagierea
personalitatii sale, atunci, in
conditiile noi, ale Romaniei reintregite,
a fost complexa, de la
manifestarile scolare, la amplasarea
de busturi si statui si pana
la amplele festivitati comemorative
de la Tebea, onorate de
prezenta Familiei Regale a tarii.
Presa timpului a ilustrat
sentimentul general de mandrie nationala provocat de
amintirea acestui erou al romanilor transilvaneni, dar a
sustinut si initiativele publice de ridicare a unor monumente
intru cinstirea sa.
Astfel, in publicatia "Muresul�, Anul III, Nr. 9, din 20 aprilie
1924, p. 1, regasim un articol evocativ (nesemnat), avand
titlul de mai sus si care se constituie intr-o emotionanta
schita de portret, cu punctarea calitatilor si a meritelor ale,
dar si cu evidentierea destinului sau nefericit, urmarit fiind
de ura neprietenilor, in viata, dar si dincolo de mormant.
Iata, in extenso, textul acestui articol:
"Sarmanul Iancu! Putini eroi ai nostri au avut soarte atat
de trista, ca el. Inteligent, frumos, simpatic, cu maniere
alese, cu avere frumoasa, si, ca advocat, cu cunostinte si
legaturi intinse, el ar fi fost chemat sa ajunga foarte departe
in viata si societate � un adevarat "craiu al muntilor�, a
carui bogatie si fericire sa o fi invidiat toti, daca nu renunta
el cu totul la binele si fericirea sa personala si nu se sacrifica
cu desavarsire pentru binele neamului! Sunt cunoscute
cuvintele rostite de marele erou, cand l-a intrebat colonelul
baron Heydte, seful guvernului ardelean, ce dorinta ar avea
pentru persoana sa? Intrebare la care Iancu a raspuns: �Pentru
persoana mea nu doresc absolut nimic. M�am luptat pentru tron
si pentru neamul romanesc, nu pentru favoruri personale.�
Si totusi, un astfel de om idealist, de nobil visator, a fost
maltratat si batjocorit in chipul cel mai infam. El, salvatorul
tronului habsburgic impotriva rasculatilor unguri, el, care a
fost imbiat pentru persoana sa cu distinctii, ranguri si pensiuni
mari, el a fost prins si aruncat in temnita din Alba-Iulia ca
orice facator de rele in aceeasi temnita unde au mai robit
inainte de el Horia, Closca, Crisan si Ecaterina Varga; intr�o
dupa amiazi, cand si robii aveau voie sa se plimbe si sa se
desfateze in aerul si lumina lui Dumnezeu, ce-i trasni prin cap
supraveghetorului temnitei, Hohn? Sa-i scurteze lui Iancu si
celorlalti robi timpul de plimbare, ca sa aiba el cu atat mai mult
timp de petrecere. Iancu s�a impotrivit. Urmarea a fost ca Hohn a
pus sa-l ferece in lanturi si, astfel legat, l-a palmuit peste fata.
Nu-i mirare, ca bietul om pierzandu-si ori ce credinta in
adevar si dreptate, in cinstea si omenia nemteasca, cand a
iesit din temnita si-a pierdut mintile si umbla trist, cuprins de o
adanca melancolie, din sat in sat. Fluerul era tovarasul sau
nedespartit. Lui ii impartasea toata jalea sa si a neamului
sau. Se spune, ca in clipele lui senine zicea catre prietenii,
cari il intrebau despre intamplarile din 1848: �Eu nu sunt
Iancu. Eu sunt numai umbra lui Iancu. Iancu a murit!�
Si bietul de el, nici dupa moarte n�a avut soarte mai buna.
Ziarele, revistele si cartile straine nu-l mai scoteu din
"canalie�, "duh necurat�, "sef de banda de talhari� etc. Iar
cand Romanii au inceput sa colecteze bani, ca sa-i ridice
un monument la mormant, guvernul unguresc de pe vremuri
pur si simplu a oprit ori ce colecta, amenintand ca confisca
intreaga suma, daca se continua. Si cand, cu toate acestea,
niste studenti universitari de la Cluj au indrasnit sa puna pe
mormantul lui o coroana de flori cu mandrul nostru tricolori,
ei au trebuit sa plece peste munti in tara romaneasca, fiindca
aici, la ei acasa, nu mai aveau loc in nici o scoala.
Acum e timpul sa se repare aceasta mare nedreptate a
celui mai nedreptatit dintre marii nostri oameni.�
De aceea, redactia isi indemna cititorii, in partea finala a
articolului, sa participe la extragerile loteriei organizate de
ASTRA, din ale carei beneficii ar fi urmat sa se ridice un
monument lui Avram Iancu in tinutul Apusenilor:
"Asociatiunea din Sibiu vrea sa ridice din veniturile loteriei
sale, intre altele, si o statuie, demna de marele erou, in creierii
Muntilor Apuseni. De aceea e dator tot Romanul si omul
adevarat sa cumpere cat mai multe bilete de la aceasta
loterie cu menire asa de nobila.�
Selectia textului si prezentarea,
