DACA AM FI SI NOI, PUTIN, SARBI„

Parcurgand cartea profesorului Ion Coja, "Transilvania Invincibile
Argumentum�, un cititor al ziarului nostru ne cere lamuriri
suplimentare cu privire la afirmatia autorului referitoare la faptul ca,
dupa incheierea celui de Al Doilea Razboi Mondial, Guvernul Petru
Groza a impamantenit in Ardeal 200.000 de unguri veniti din Jugoslavia.
Iata si textul integral din cartea profesorului Coja pe acest subiect:
"Maghiarii s-au bucurat sa primeasca la inceputul razboiului, in dar
sau ca arvuna, din partea Germaniei fasciste o buna bucata din
teritoriul iugoslav, pe care la sfarsitul acestuia a trebuit sa o inapoieze,
la fel cum au capatat-o. In schimb, avand a da socoteala pentru crimele
savarsite in scurtul rastimp de administratie maghiara, si temandu-se
de actele de vendeta populara, odata cu autoritatile s-au refugiat
in Ungaria si majoritatea populatiei maghiare din Jugoslavia. O buna
parte din acestia, aproape 200.000 au fost acceptati de Guvernul
Petru Groza, si mai ales de catre acesta in persoana, sa treaca in
Romania si sa se stabileasca in Transilvania... In Transilvania de
nord, indeosebi, unde existau multe locuinte libere ramase fie de la
evreii exterminati sub vremelnica stapanire maghiara horthysta, fie
de la romanii ucisi ori alungati din caminele lor de catre aceiasi
factori de �civilizatie� ai Europei centrale.�
Faptul ca lumea nu stia nici atunci despre aceasta isprava, in fond
o masiva operatie de modificare a echilibrului etnic din Transilvania in
favoarea elementului unguresc, se datoreaza caracterului ei secret.
Pentru ca in urma razboiului s-au facut si anumite realocari de populatie,
bastinasii romani nu aveau sa stie de unde au venit vecinii lor maghiari
si nici acestia nu erau interesati sa dezvaluie acest secret.
Din acest concentrat de informatii se
desprind cateva idei foarte importante. In
primul rand se observa lipsa totala de
ingaduinta a populatiei si autoritatilor
iugoslave de dupa razboi, fata de ocupantii
vremelnici, pe care i-au sanctionat prin
expulzare, fara drept de apel, ca raspuns la
comportamentul lor in cei 4 ani de ocupatie
horthysta si la atrocitatile savarsite in
aceasta perioada asupra populatiei sarbe.
O dovada, cu sarbii nu se negociaza sub
niciun motiv aceste aspecte. Si, atunci, unde,
in alta parte, decat in Transilvania sa ceara
sa-i plaseze guvernul ungar, unde speranta
de a o castiga, cel putin partial, daca nu
integral, cu sprijinul sovieticilor, era foarte
mare la acea vreme ( 1945-1946). De altfel,
guvernul maghiar a insistat pe langa
dictatorul Stalin ca refugiatii din Jugoslavia
sa fie amplasati in nord-estul Transilvaniei,
zona care a fost 4 ani sub ocupatia
horthysta. Dar nu numai iugoslavii, ci si
cehoslovacii au procedat similar cu ungurii.
Lucrurile s-au petrecut intr-adevar prin
anii in care a fost instalat la putere Guvernul
Groza, impreuna cu comunistii, dar nu
inseamna ca acestia au facut-o de buna
voie si cu placere. Nici Petru Groza si nici
Gheorghiu Dej n-au consimtit la asemenea
suplimentare etnica, ea le-a fost impusa
pentru ca soarta Transilvaniei era in mainile
lui Stalin, teritoriu pe care il controla prin
armata sovietica de ocupatie, dupa razboi.
In acelasi timp, ca si pe vremea lui Lenin,
relatiile dintre sovietici si maghiari erau
foarte bune, asa incat rusii nu puteau sa le
refuze asemenea cerere, cum de altfel s-a
intamplat cu cea de infiintare a Regiunii
Autonome Maghiare, in 1952, si pe care azi
vor sa o resusciteze. Diferenta dintre atunci
si acum este insa foarte mare. Atunci ea a
fost impusa lui Petru Groza si Gheorghiu Dej
de catre marele Stalin, in fata caruia nu
puteai spune nu, in vreme ce la noua
conducere a tarii, in frunte cu Basescu si
Ponta, pentru a o convinge, sunt suficienti:
Kelemen Hunor, Borbely Laszlo si Frunda
Gyorgy, ultimul �consilier personal si onorific
al primului ministru. Trist, dar adevarat.
Despre drama acestor grave momente
scrie mai pe larg cunoscutul istoric american
Larry Watts in celebra sa carte: "Fereste-ma,
Doamne, de prieteni�� in prima jumatate a
volumului. Si Domnia sa vorbeste de aceasta
impanzire a Ardealului cu elemente
unguresti, aratand ca numai in Clujul acelor
vremi au fost masati 30.000 de unguri veniti
de peste granita. In acest context el vorbeste
de atitudinea lui Iuliu Maniu (1946), care a
cerut ungurilor veniti� peste noapte� sa se
intoarca in Ungaria pentru a face loc si
romanilor in functiile administrative ocupate
de acestia, atitudine, dupa cum afirma
autorul, aspru criticata de catre ambasadorul
Ungariei la Bucuresti, caruia nu i-a
fost dificil sa o califice drept "o atitudine
sovinista, o incitare a urii romano maghiare�.
De altfel, inainte de incheierea Tratatului
de Pace de la Paris ( februarie 1947), cu privire
la soarta Transilvaniei erau pe masa de lucru
a guvernului maghiar cel putin trei scenarii.
Ungurii o vroiau, evident, integral, dar daca
acest lucru nu este posibil, macar o parte a
acesteia. Daca nici alipirea nu era posibila
ei s-ar fi multumit si cu o Transilvanie
autonoma, rupta definitiv din trupul
Romaniei. Si daca nici acest lucru nu se
poate realiza, atunci o Republica Socialista
Transilvania, alipita la sovietici, ar fi fost de
acceptat. Adica, decat la romani, mai bine
la rusi! Daca ar fi fost numai dupa unguri si
rusi, unul din aceste scenarii s-ar fi intamplat
categoric. Numai ca in zona au actionat si
alte forte decidente, care au inclinat balanta
in favoarea noastra, optiune consfintita de
catre Tratatul de Pace de la Paris, asa cum
am aratat. Americanii, englezii, francezii,
conditionat si sovieticii, ne-au sprijinit, in
realocarea definitiva, adica prin Tratat si nu
oricum, a Transilvaniei, dar ne-au bagat si
altceva in traista.
Aflati intre ciocan si nicovala, noua putere
politica de la Bucuresti, fie ca a fost vorba de
Petru Groza sau de comunistii romani ai lui
Gheorghiu Dej, a trebuit sa faca multe
concesii dictatorului Stalin, in grija caruia am
fost lasati de catre americani si englezi in
urma celebrei intalniri de la Yalta, din 1945.
Ei au consimtit acest lucru si inca multe altele,
pentru a nu pierde esentialul, adica nici o
palma din pamantul Transilvaniei. Si suntem
convinsi ca una dintre aceste mari concesii
a fost compromisul cu privire la acceptarea
pe teritoriul Romaniei a celor 200.000 de
maghiari expulzati de catre Tito. De unde
aveau ei sa stie ca din acestia se vor naste
niste: Kiraly Karoly, Tokes Laszlo, Marko
Bela, Frunda Gyorgy sau Borbely Laszlo,
Balasz Izsak etc.?
Prin anii imediat de dupa razboi, propaganda
maghiara vorbea deschis de pierderea
Transilvaniei de catre Romania, asa cum s-a
intamplat, de altfel, spuneau ei, si cu
Basarabia. Drept dovada, fortele unguresti
din Ardeal au respins, apeland la sprijinul
sovietic, revenirea in teritoriu a administratiei
romanesti in zona cedata dupa Diktatul de la
Viena. Chiar activisti de seama ai PCR de etnie
maghiara vorbeau deschis de iminenta
revenirii Transilvaniei la Ungaria. Insusi
ministrul de Interne de la acea vreme, Teohari
Georgescu, crescut la scoala Securitatii
sovietice si sef al organelor de securitate
romanesti, afirma intr-una din sedintele
Guvernului Roman, din iunie 1945 ca:
"Transilvania nu va putea fi recastigata decat
ca parte constitutiva a Uniunii Sovietice�.
Afirmatie care, spune autorul american, a
primit o dezaprobare puternica din partea lui
Gheorghiu Dej. Evident, din ratiuni solide, nici
sovieticii n-au fost de acord, in cele din
urma, cu alocarea Transilvaniei catre
Ungaria. In schimb, odata cu Transilvania
ne-au legat si multe pietre de moara, pe care
ne-au obligat sa le ducem in spinare, iar cea
mai grea a fost Regiunea Autonoma
Maghiara, de trista amintire.
In vreme ce comunistii au reusit sa
intareasca treptat statalitatea romaneasca
in Transilvania, punand lucrurile la punct in
relatiile cu minoritatea maghiara, dupa
principiile fundamentale ale Cartei Drepturilor
Omului, urmasii lor de dupa decembrie 1989
au fost niste catastrofe si continua sa fie si
azi. Iar daca nu s-ar fi nascut, aici la TarguMures, acea miscare populara, nationala si
patriotica, Vatra Romaneasca, dezastrul ar
fi fost si mai mare. In toate domeniile, dar mai
ales in privinta apararii interesului national,
politicienii nostri, fosti si actuali, sunt buni
de bancurile cu Bula. Sunt aprigi la gura, dar
complet lipsiti de forta si autoritate. Cand aud
de o demonstratie pentru autonomie, de
actiuni de organizare a unor referendumuri
neconstitutionale, de inlaturarea unor
steaguri ce n-au ce cauta pe cerul patriei, le
tremura pantalonii. Aceasta, in vreme ce
fortele de ordine din Serbia si-au permis sa
ancheteze pe acei romani de pe Valea
Timocului care au participat la sfintirea unei
troite, si unde s-a vorbit si romaneste.
Diferenta de la cer la pamant.
Daca maghiarilor din Romania nu le plac
drepturile pe care le au si cum sunt ei tratati
aici, poate n-ar fi lipsit de interes sa incerce
un experiment. Adica romanii din Valea
Timocului, ca tot sunt si ei peste un milion,
sa vina aici, in asa-zisul Tinut Secuiesc, si sa
plece ei in Serbia, unde, de-a lungul vremii,
asa cum s-a aratat, parintii multora au trait o
experienta de viata. Daca nu definitiv, cel
putin pentru cativa ani. Convietuirea cu sarbii
le-ar fi cu siguranta de mare folos. Acolo sa
manifeste ei pentru autonomie teritoriala�!

Lasă un comentariu