TRISTETI DE TOAMNA

Motto: Toamna, pentr-un strugure,
Cu aripi de fluture
Te-ai grabit din nou sa vii
Pe carari de colilii.

Sub un cer plumburiu, asemenea
sufletului nostru trist si ingandurat,
printre picuri de ploi reci si marunte,
zgribulita si grabita, a trecut
pe langa noi, fara ca aproape sa o
vedem, toamna. Si nu stiu cum se
face, dar parca de la o vreme nu-i
mai simtim prezenta in aromele-i
grele si parfumate din preaplinul
roadelor sale, nu mai vedem cum
padurile au prins deja pete de
culori multicolore, cum pe alei
incep sa se astearna incetul cu
incetul covoare de frunze fosnitoare, cum mor florile campului
care ne-au bucurat o vreme ochii
si sufletul, cum nu se mai aude
ciripitul pasarilor plecate parca pe
furis spre alte zari mai calde si
mai pline de soare si cate altele,
ce ne faceau odata sa asteptam
cu emotie toamna cu toate
bucuriile si farmecele ei.
Si-apoi, cati dintre domniile
voastre v-ati mai adunat intr-o
sambata cu soare bland si mangaietor,
dimpreuna cu neamurile,
cate v-au mai ramas si va mai stiti
intre voi, ca sa ispraviti de cules
cucuruzul, prunele, nucile si via
cea parfumata a parintilor vostri,
cei grei de ani si din zi in zi tot mai
mai batrani si mai neputinciosi,
dar bucurosi ca v-au mai vazut
inca o data in curtea casei lor,
cuibarul cald care v-a leganat
copilaria voastra cea plina de
bucurii. Si, asa, stand cu totii
dimpreuna la aceeasi masa,
veselindu-va, sa fiti siguri ca, fara
sa va spuna, in lacrima sufletului
lor voi veti fi boaba cea limpede si
curata care le va umezi pentru o
clipa tremurata pleoapa.
Si asta pentru ca acum suntem
cu totii sub aceleasi vremuri
mucede si mincinoase, tot mai
triste si mai grele, tot mai grabite
spre niciunde, vremuri care ne
golesc si ne seaca viata cea de
toate zilele, simtamintele, nadejdea
si sperantele ca ceva de bine
o mai fi ramas si pentru noi. Iar
pentru ca cineva se joaca cam de
prea mult timp cu destinul nostru,
vrand parca sa ne ia si ultima
speranta si sa ne innebuneasca
de tot, mai deunazi am aflat vestea
ca va urma o iarna atat de grea,
de lunga si de friguroasa cum nu
au vazut nici macar mosii nostri cei
buni si rabdatori, invechiti in
timpuri si vremi de tot felul. Daca
la asta mai adaugam cata ura,
minciuna, furaciune, tradare si
deznadejde am stransa intre noi,
de cata vrajba si umilinta avem
parte de la vecinii si ,,prietenii��
nostri cei mari, tari si ,,buni��, atunci
chiar ca nu mai avem nicio nadejde.
Poate ca ne meritam soarta, poate
ca ne merge inca ,,prea bine�� si nam
ajuns la ,,raul cel rau��, pragul
de la care sa nu mai putem cobori.
Poate ca doar de-acolo si doar
atunci ne vom trezi si vom schimba
lumea cu adevarat si odata cu ea
ne vom schimba poate si noi.
Dar, pana atunci, toti cei care
mai pot simti inca o-nfiorare la
moartea unei frunze ingalbenite,
la bobocul crizantemei care sta sa
crape dand la iveala tainuitele
culori ascunse inca sub obrocul
timpului nevenit, la valmasagul de
arome nedefinite ale unei gutui ce
va sta la vreme de iarna intr-un colt
din camara sufletului nostru chinuit,
ar trebui sa priveasca in jurul
lor si sa descopere frumusetile
cele binefacatoare de mari bucurii
ale toamnei. Daca nu veti face asa,
iarna vietii voastre va veni prea
repede si prea pe nesimtite peste
voi, amarandu-va si intunecandu-va
sufletul vostru de-acum si pana-n ce-a
indelung asteptata primavara.
Si tot pana atunci, ganditi-va ca
natura moare in fiecare toamna
atat de frumos, descompusa in mii
de culori calde, dulci si pastelate,
care sunt ca o mangaiere pe suflet
inaintea unei lungi despartiri intre
doi amanti ce vor trai cu speranta
ca, dupa ce isi vor aduna puterile,
se vor dori si se vor iubi iarasi si
iarasi cu aceeasi patima mistuitoare
ca la-nceput, fiind mereu
in asteptarea unei clipe norocoase
care sa le rasplateasca ruga lor
tainuita, gata oricand sa plateasca
oricat si oricui pentru
pacatele lor cele dulci, dar atat
de imbietoare.

Lasă un comentariu