Ne-am mai referit la acest subiect. Totusi, cineva intreba: "La
baza alegerii profesiei stau prestigiul social sau aptitudinile?�.
Iata o intrebare la care, inca, nimeni nu poate da un raspuns
cert. De fapt, alegerea profesiei depinde de foarte multi factori, explica
unii psihologi. Depinde fie de societatea in care traiesti � cand anumite
profesii sunt cele mai cautate �, fie de varsta (lipsa de experienta a
viitorilor� profesionisti), fie, dar nu la urma, de aptitudinile reale ale
celor aflati, la un moment dat, sa lucreze intr-un domeniu sau altul.
Argumente. De cele mai multe ori, alegerea profesiei este facuta la
varsta absolvirii liceului, la o varsta in care nu este definitivat Eul, in
care tinerii isi aleg modele de devenire sau li se impun trasee de
devenire. In societatea comunista, profesiile de avocat, medic,
economist si profesor au fost zeci de ani cultivate ca reprezentand
varful piramidei devenirii, asigurandu-le o pozitie sociala si favorurile
sistemului. Apoi, intr-o anumita perioada, inginerii erau la� mare
cautare. Oamenii nu alegeau profesia, ci beneficiile asociate profesiei,
profesia fiind asociata puterii. Asa cum, in vremuri de mult apuse, a fi
ofiter (mai ales, cu grade superioare) insemna a fi nu doar in fruntea
societatii, a puterii, ci si in atentia femeilor!
In intelepciunea lui, poporul roman nu s-a referit la profesie, ci la
meserie, cand a vorbit de "bratara de aur�. O meserie, de exemplu,
este sa furi. O alta meserie � "aur curat� � este sa stii sa imbarligi omul,
sa-l ametesti de cap pana face ce vrei tu (sa-l votezi, bunaoara!), il
faci sef, semneaza hartiile pe care i le pui in fata. Marfa meseria asta,
foarte cautata si foarte bine platita. In vremurile de azi, alta meserie
poate fi aceea de "cuvantator�, in sensul de omu� care "vorbaluieste�,
adica emite cuvinte in public, precum omul "trebaluieste� prin casa si
emite praf in aer. Mai exista si altfel de meserii despre care nu mai e
cazul sa vorbim. Alea sunt bratari de aur ieftine de tot, pe care, in
vremuri mai rasarite, si le-ar permite si cei multi.
Acum, in capitalism, a inceput � vorba unui sugubat � epoca lu�
"meserie te halesc�! munca pentru haleala. Vede oricine ca pana la
urma ajungi sa-ti dai bratara aia de aur pe nimic, ca sa ai ce sa halesti.
Este de la sine inteles ca aceia care stiu "sa imbarlige omul�, sa-l "ameteasca
de cap�, ori te fac sa "semnezi orice� nu au batai de cap cu� haleala, ci
stau linistiti, pentru ca au, cu adevarat, bratara de aur, meserie. Si inca ce
meserie! Acesta-i ditamai demnitarul. Care nu-si face probleme pentru
ce-si pune pe masa maine, ca poate copiii au nevoie de ceva: de la casa,
la limuzina si vila. Ei au meserie, noi, doar� profesie, inclusiv cea de somer!
Fapt este, revenind la zilele noastre, ca, ne place ori nu sa
recunoastem, obisnuinta sociala s-a perpetuat � doar suntem fiii si
fiicele parintilor �, profesia devenind o eticheta a prestigiului social si
nu o consecinta a aptitudinilor, intereselor si placerii de a munci si de a
se exprima pe sine prin munca.
De aceea, in paranteza fie spus, azi � in capitalismul romanesc (si nu
cel adevarat) � multi tineri urmeaza (si la indemnul parintilor) scoli si,
mai ales, facultati pentru care nu au nu doar nicio atractie, dar nicio
aptitudine. Drept pentru care, in final, au diplome, dar nu au profesii si,
pe cale de consecinta, loc de munca. Iar, daca-l au, pentru ei, mersul la
serviciu este un calvar. Exemple? Cate vreti!
Asa se face ca, dupa trecerea anilor, multi tineri (ajunsi maturi) � care au
terminat o scoala (facultate) sau alta � lucreaza, la apropierea de varsta a
doua, in cu totul alte domenii decat cele in care (impinsi de la spate, si de
parinti, dar si de lipsa lor de experienta!) s-au pregatit la un moment dat.
Invataminte? Multe. Una dintre ele: daca un tanar, dupa ce a ajuns
adult si isi ia destinul in propriile sale mani, a ajuns sa-si aleaga o alta
profesie, acesta este un mod de a adapta principiul placerii cu cel al
realitatii, o reluare a dezvoltarii mai conforma cu propriile interese,
pasiunii si o afirmare a increderii in sine. Altfel, multi absolventi de
facultati (de scoli, in general) vor ajunge� bucatari, maseuri, frizeri si,
de ce nu, ingrijitori la azile de batrani! Profesii, de altfel, nobile si de
apreciat, dar nu pentru cei care s-au pregatit si (parintii lor) au investit!
Dar mai e o problema a vremurilor noastre. Patronii de azi (unii, fosti
comunisti) evita sa angajeze tineri. Dovada, analizele oficiale facute in
ultima perioada arata ca rata de angajare a tinerilor cu varste intre 15 si
24 de ani a scazut in primul trimestru, fata de perioada similara a anului
trecut, in principal, din cauza reticentei patronilor in a angaja absolventi
fara experienta (dar, totusi, cu o profesie la baza!) si a deciziei tinerilor
� ca o consecinta a reticentei mentionate � de a migra sau a lucra,
temporar, cu continuarea studiilor. Fapt este ca, in ultimii ani, majoritatea
tinerilor absolventi care, din motivele mentionate, au ajuns � spre
fericirea lor, si dezamagirea noastra � sa lucreze la firme si companii din
strainatate au facut (si fac) fata cu "brio� la noile locuri de munca,
demonstrand, daca mai era nevoie, ca, daca stapanesti o profesie,
varsta nu este (nu a fost niciodata) un criteriu al valorii.
