Fiecare dintre noi vede lumea intr-un mod diferit.
Un copil mic intelege mai putin dintr-o anumita situatie
decat un om mare. Daca povestesc o intamplare la
trei oameni, fiecare isi va imagina altfel intamplarea
pe care eu am spus-o. Dar cine stie cel mai bine cum
s-au petrecut lucrurile in acea intamplare? Eu, pentru
ca eu am fost acolo, eu am privit cu propriii ochi si as
putea spune ca amintirea mea este cea mai aproape
de realitate.
Dar daca privim un spectacol de teatru mai multi
oameni? Sau suntem spectatori la un meci de fotbal?
Atunci cu totii am fost martori directi, am asistat personal
la acel eveniment. Iar atunci cand mergem
acasa, le povestim celor care nu au fost ce am vazut,
cum s-a desfasurat meciul sau piesa de teatru. Eu
povestesc intr-un fel, iar colegul meu istoriseste
varianta lui. Care este povestea adevarata? Cine a
descris realitatea, asa cum a fost? Am putea spune
ca amandoi sau poate niciunul.
Nu vreau sa intru in confuzii. Scopul a ceea ce am
prezentat mai sus este sa ne punem o intrebare: oare
tot timpul cand vad ceva si apoi spun altcuiva ceea
ce am vazut am dreptate? Eu am parerea mea, tu ai
parerea ta. Cand sunt nervos, ceea ce spun este pe
de-a-ntregul adevarat? Nu. Starea de tulburare pe
care o am distorsioneaza adevarul. Dar ce este adevarul
pana la urma? Caci acesta este un lucru fundamental.
Adevarul matematic ramane neschimbat, insa sunt
lucruri care astazi se spune ca nu sunt bune, iar maine
se spune ca sunt bune, iar aici apare problema.
Credinta crestina ne invata ca Adevarul este o
Persoana � Dumnezeu. Mantuitorul spune despre Sine:
"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata� (Ioan 14, 6). Nu este
un concept, nici o notiune, abstracta, ci o Fiinta
deosebita cu care noi, oamenii, ne asemanam. Noi
avem ratiune, vointa si simtire. De la Dumnezeu le avem
acestea, iar El este o Persoana care gandeste, care
are propria Sa voie (voia lui Dumnezeu), simte, se
bucura cand Il ascult si se intristeaza cand pacatuiesc
sau sunt indiferent fata de ceea ce fac. Atunci cand
fac o alegere, iau o decizie sau spun ceva, este
important sa-L am in gand pe Dumnezeu si atunci eu
cooperez cu El si sunt mai aproape de Adevar.
Mai sus am spus ca, atunci cand sunt manios, parca
mi se intuneca privirea si nu mai vad lucurile asa cum
sunt. Dar cand nu sunt manios? Cand nu am patima
maniei, am alte patimi. Biserica vorbeste despre
departarea de patimi si incercarea de a le lasa la o
parte. Cu cat ma departez mai tare de patimi, cu atat
pot sa am o vedere mai clara asupra lumii. La Hristos
se afla lumina care lumineaza mintea omului spre a
vedea limpede si a intelege ce este bine si ce este
rau. Iisus Hristos este Lumina si Adevarul, Cel care
m-a facut pe mine si Care a facut cerul si pamantul,
muntii si apele, iar Dumnezeu a facut totul cu un scop.
Totul are un sens, insa de cele mai multe ori nu pot
vedea sensul pe care Creatorul l-a pus intr-un anumit
lucru. La ce foloseste o carte, de exemplu? De ce a
lasat Dumnezeu acest obiect pe care se pune praful
si care ocupa loc in biblioteca? In intelepciunea Sa,
Domnul a gasit o solutie prin care sa ne poata invata
pe noi cum sa folosim un program pentru computer, sa
ne arate cum au trait oamenii acum doua sute de ani
sau cum sa facem o mancare. Cartea are multe
avantaje: poate trai mai mult decat un om, nu se
plictiseste (cum se poate plictisi un om daca e nevoit
sa explice ceva foarte complex) si nu se enerveaza
daca nu intelegem ceva. Orice lucru bun ne poate
conduce la Hristos.
Curatindu-se de obiceiurile rele, care pateaza
sufletul precum lasa cerneala urme pe o haina alba,
omul poate sa fie fericit, sa vada logica pe care
Dumnezeu a pus-o in fiecare lucru pe care l-a creat. Si
omul atunci se uimeste si spune: Doamne, ce fain
te-ai gandit tu cand ai facut cutare si cutare lucru!
Taranul de pe camp poate fi mai fericit si mai implinit
decat un om bogat care zboara in spatiu. In lanul de
grau taranul poate vedea truda sa, dar si priceperea
lui Dumnezeu. Credinciosul si Domnul lucreaza
impreuna si se bucura impreuna. Pentru aceasta nu
trebuie bani. Bogatia cea mai de pret este atunci cand
omul simte si constientizeaza ca intregul pamant i-a
fost lasat lui ca mostenire de Dumnezeu. Atunci sufletul
omului este ca un lan de grau, frumos si auriu, leganat
de adierea Duhului Sfant, si fata omului ia forma unui
zambet de copil care spune din toata puterea sa:
"Doamne, Iti multumesc!�
MARIUS ADRIAN FARCAS,
student in anul I la Facultatea de Teologie
"Andrei Saguna� din Sibiu,membru al Ligii
Tinerilor Crestini Ortodocsi � Tg.-Mures
www./tcor-ms.blogspot.com
