Dan Tanasa: Domnule Agache, in urma cu cateva zile,
pe 1 octombrie mai exact, Inalta Curte de Casatie si Justitie
s-a pronuntat definitiv intr-un nou dosar ce-i privea pe
criminalii tatalui dumneavoastra. Despre ce este vorba si
care a fost decizia instantei?
Aurel Agache Dionisie: Dupa sase ani a luat sfarsit o
mascarada judiciara prin care s-a incercat achitarea
criminalului Paizs Octavian. Chiar se reusise la un moment
dat ca la nivelul Curtii de Apel Bucuresti sa se obtina o
achitare scandaloasa, urmare a unei decizii absolut idioate
a unui complet de judecata prezidat de Isabelle Tocan.
Din fericire, mult prea Inalta Curte a casat decizia
respectiva si a restabilit adevarul: ucigasul Paizs Octavian
a fost unul din bestiile ucigase care a participat in mod
activ la linsarea victimei Agache Aurel. Deoarece ucigasul
a murit si au trecut si 24 de ani de la comiterea atrocitatilor,
s-a luat act de prescriptia speciala a raspunderii penale si
s-a dispus incetarea urmaririi penale.
Procesul in sine a aratat inca o data, daca mai era
necesar, ca, in genul acesta de cauze, justitia romana este
incapabila sa transmita un mesaj clar, in sensul ca
descurajeaza orice act prin care in mod direct sau indirect
se aduce atingere dreptului la viata. Fata de prima procedura
de acum 13 ani, mare branza nu s-a schimbat in justitia
romana. Au ramas aceleasi vechi metehne, a ramas aceeasi
abordare superficiala. Nimic din ce am vazut acolo nu a
aratat ca exista o evolutie pozitiva in acest imens aparat
birocratic. Din punct de vedere tehnologic exista un progres
evident, accesul la informatie este mult mai facil, dar ramane
actuala lipsa de acuratete si neindeplinirea rolului activ al
instantei in aflarea adevarului.
Strict referitor la procedura, pentru cei care au rabdare
sa citeasca asa ceva, exista un punct de vedere amplu pe
pagina mea de internet. Bine ca s-a terminat si mai ramane
un singur hop: motivarea deciziei mult prea Inaltei Curti.
Mi-e si groaza sa ma gandesc la minunatiile care vor aparea
in respectiva decizie.
Dan Tanasa: Mai aveti si alte actiuni in instantele din
Romania in acest moment? Stiu ca ati castigat cateva
procese chiar si la CEDO. Ce vesti mai aveti de acolo?
Aurel Agache Dionisie: In instantele din Romania nu
mai am nicio actiune. De altfel si ultima procedura nu mi-a
apartinut mie, ci a fost facuta de familia ucigasului Paizs.
Eu doar a trebuit sa suport tortura de a fi prezent la asa
ceva si de a actiona atunci cand lucrurile au luat-o razna.
Era si momentul, ca dupa 24 de ani, sa se opreasca aceasta
cavalcada a proceselor. Ramane gustul amar al anilor
pierduti prin instante, precum si trauma lasata de incalcarile
drepturilor noastre de catre autoritatile judiciare romane.
CEDO a reliefat o parte din aceste traume si le-a
sanctionat, astfel ca pot spune ca in cele din urma s-a
facut dreptate in acest aspect al cauzei. In schimb, doresc
sa finalizez o procedura impotriva Ungariei, in asa fel, incat
si modul in care justitia maghiara a inteles sa abordeze
cazul sa faca obiectul unei analize juridice a Curtii
Europene. Ungaria a refuzat sa puna in executare sentinta pe
latura penala, asumandu-si, astfel, in mod deliberat,
responsabilitatea ducerii la indeplinire a unei anchete.
Efectivitatea anchetei in cazul uciderii tatalui meu impunea,
in primul rand, ca autoritatile maghiare sa ia masuri rezonabile
pentru a asigura obtinerea probelor privind faptele examinate,
iar partea maghiara ar fi avut la dispozitie mijloace pentru
obtinerea tuturor documentelor pertinente si de a obtine
audierea martorilor din dosar. Parchetul din Ungaria a tratat
cu neseriozitate procedura in ceea ce ma priveste, ca si cum
as fi fost o parte in proces de categorie inferioara.
Concluzia pe care o pot trage este ca Parchetul General nu
a dorit sa faca o ancheta efectiva si eficienta menita a elucida
circumstantele uciderii tatalui meu, marginindu-se la a face
audieri pur formale, la a analiza absolut superficial marturiile
martorilor prezenti la uciderea victimei Agache Aurel, ba chiar
la a ignora cu desavarsire marturia unuia din martorii principali.
Iar in momentul exercitarii drepturilor victimei, potrivit
articolului 51, alin. 3 din Codul de Procedura Penala Maghiar,
am fost tratat discriminatoriu, plangerea mea a fost tradusa
cu grave carente si nu au fost analizate temeinic elementele
din plangere. Carentele si gravele deficiente ale anchetei efectuate
de procurorul maghiar nu au fost analizate in mod concret si astfel
nu mi-au putut demonstra ca ancheta a fost efectiva si eficienta,
de vreme ce, pe baza unor considerente pur formale, s-a dispus
incetarea urmaririi penale si aruncarea responsabilitatii pe
umerii mei, fara ca aceasta responsabilitate sa se poata
materializa in mod efectiv in fata unei instante de judecata.
Concluzionand, pot spune ca in Ungaria mi-au fost incalcate
drepturile prevazute de articolele 2, 6 si 13 din Conventie. Cei
din Ungaria au crezut ca au de a face cu un novice si au
crezut ca pot musamaliza aceasta "afacere�, dar, avand
experienta anilor trecuti, cu modul patetic si jalnic in care
statul roman a inteles sa-si indeplineasca obligatiile, nu am
putut decat sa fac tot posibilul pentru ca procedura din
Ungaria sa se ridice la standardele prevazute de Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, si sa furnizez autoritatilor
ungare toate informatiile necesare, sa le arat unde au gresit
si sa le cer sa-si faca datoria de a indrepta acele erori. Ungaria
nu a facut acest lucru, fiind mult prea sigura ca nu vor exista
consecinte juridice si morale, vazand si atitudinea autoritatilor
romane, care a fost de o pasivitate absolut criminala. Nici
Romania si nici Ungaria nu s-a asteptat ca sa existe un amarat
de cetatean care sa uzeze de drepturile sale, care sa-i forteze,
atat cat s-a putut, sa puna in miscare un mecanism european
menit a trage la raspundere niste bestii ucigase care s-au
refugiat in Ungaria, pentru a beneficia de protectoratul
"statului mama�. Ramane de vazut in ce masura CEDO imi va
da dreptate, eu fiind foarte optimist in aceasta privinta.
Dan Tanasa: Recent ati implinit un numar de ani, acelasi
pe care l-a avut si tatal dumneavoastra in momentul in care
a fost omorat cu bestialitate. Aveti o familie fericita si traiti departe de locul in care v-ati nascut si care a provocat
atata suferinta parintilor dumneavoastra. Felicitandu-va
pentru anii impliniti, indraznesc sa va intreb ce ganduri
va incearca cu aceasta ocazie?
Aurel Agache Dionisie: Cand a murit, tatal meu avea 43
ani, 4 luni si 8 zile. Pe data de 21 septembrie 2013 am implinit
si eu aceasta varsta, astfel ca in momentul de fata sunt
mai "in varsta� decat parintele meu. Este o senzatie foarte
ciudata sa te simti mai in varsta decat cel care ti-a fost
tata, mai ales ca, atunci cand ma uit in ochii copilasilor mei
superbi, nu simt deloc varsta pe care o am.
Abia acum pot cuantifica cu adevarat ce destin nefericit
a avut acest om si cat de prematur a fost fortat sa
paraseasca in chinuri aceasta lume. Datorita tuturor
acestor procese care mi-au otravit cu veninul lor existenta,
dar care in acelasi timp m-au si vindecat sufleteste de
traumele suferite, la fel ca si veninul de sarpe, care
administrat in cantitati mici si pe o perioada lunga de timp
duce la imunitate, vrand-nevrand mi-am imaginat, de
nenumarate ori, acea zi de 22 decembrie 1989 in care un
militian amarat, de fapt un om nefericit, era batut si chinuit
cu salbaticie, un om care plin de sange cerea ajutor si
implora sa fie lasat in viata. Acest om nefericit, ajutat de
cativa oameni cu inima mare, sub o ploaie de lovituri s-a
tarat intr-o farmacie cu ultimele sale puteri, unde s-a asezat
in liniste pe un scaun fara sa scoata o vorba.
Imi tot imaginez acest moment de acalmie in care, istovit
de atata suferinta si cu simturile amortite de la adrenalina
acumulata in sange, sub privirile celor prezenti acolo, s-a
asezat pe acel scaun fara sa scoata o vorba. Trebuie sa i
se fi parut o vesnicie acel moment de liniste, dupa care,
sub amenintarile ucigasilor Paizs Octavian si Hejja
Dezideriu si compania, el a fost tras cu brutalitate de pe
scaun si imbrancit pe usa, pentru a fi servit ca ofranda
multimii infuriate, care avea sa asiste la un spectacol
macabru oferit de Filip Orban, Daniela Kamilla si de ceilalti
patru condamnati, alaturi de alti ucigasi ramasi nedovediti
sau neidentificati.
Gandurile mele sunt pline de compasiune pentru
suferinta parintelui meu, dar, in acelasi timp, ma simt usurat
ca dupa 24 de ani cosmarul juridic romanesc se termina,
daca vreti, in mod simbolic, la implinirea varstei de 43 de
ani, 4 luni si 8 zile, pentru ca zilele ramase de acum incolo
sa fie mai senine si frumoase alaturi de familie.
Dan Tanasa: Va multumesc pentru amabilitate,
domnule Agache!
Aurel Agache Dionisie: Si eu va multumesc pentru
empatie si sprijin moral. Va apreciez eforturile si urmaresc
cu atentie activitatea si lupta inegala pe care o duceti de
unul singur impotriva tuturor celor care se fac partasi la
neregulile din administratia locala si va doresc mult succes.
P.S. Ofiterul de militie Aurel Agache Dionisie a fost ucis
in mod barbar, in chinuri groaznice, cu ritualuri salbatice,
in ziua de 22 decembrie 1989, la Targu Secuiesc.
