Dincolo de acele zavoare ale lacrimilor ascunse, prin tacuta
trecere a timpului ne revin mereu in minte, mai ales cand
"Miroase-a toamna-n fiecare an�, pasii, cei de demult, ai unui drum
parcurs si ne trezim, imaginar, trecand prin holdele copilariei. Ne revine
in minte ceva organic, legandu-ne, ca un cordon ombilical, de acel
trecut spre care privim, din cand in cand, noi, cei cu anii adunati in
carca, luati peste picior si numiti de catre unii guralivi, intr-o bascalie
postdecembrista, "generatia expirata�.
Noi, cei facand parte, dupa cum spun guresii aceia, din "generatia
expirata�, unii ne petrecem zilele, de la o vreme, pacalind moartea,
pasind pe scarile nevazute ale timpului, in minte, in suflet, in amintiri
cu icoana dusilor nostri dragi bunici, parinti, frati, surori. Ne retragem
mereu acolo, in icoana satului in care ne-am nascut si am crescut. Ne
retragem tot mai des in satele obarsiilor care ne-au dat, in care ni se
pastreaza radacinile neamului vesnic romanesc. Noi, cei de acolo
plecati, din pacate dam, uneori, atat de putin locului ivirii noastre pe
lume, fata de cat satele noastre ne-au dat: buna-crestere, simt al
masurii, educatie sanatoasa, echilibru in toate. Si, mai ales, mai presus
de toate, "cei 7 ani de acasa!�.
Parcurgeam desculti, de prin aprilie pana prin septembrie, frumusetile
neasemuite ale "codrului batut de ganduri�, ascultand cantecul
pasarelelor, fermecati de atata liniste si lumina, de atata
desavarsita armonie, de atata pace trimisa de Dumnezeire. Era
acea libertate suprema, acea necesara impacare cu natura din
jur, acel echilibru om- frumusete, reverberand si azi in mintea, in memoria
noastra afectiva a copiilor de tarani de atunci. Parcurgeam
peisajul cu mica turma de mioare, coborand din Miorita
aceea, laie, bucalaie, a existentei noastre, imbatati de inaltul
linistii pierzandu-se in albastrul nemarginit. Era acea
frumusete prin care, cu sfiala privirii atingand cerul,
parcurgeam peisajul trairilor spontane, o frumusete
tamaduitoare pe care mereu o purtam intr-un colt al trairilor
tarzii.
In coltul drag al inimii, alaturi de parinti, de frati, de toti
cei ai mei, ii pastrez pe dascalii nostri din Idicel-Sat,
invatatorii Sofia si Gavril Popovici, ambii moldoveni ajunsi
pe meleaguri ardelene, asezati amandoi in icoana aceea
luminoasa a adevaratilor "apostoli sfinti ai natiei�, in postura
binemeritata de sadovenieni "Domn Trandafir�.
Noi, cei de azi, "generatia expirata�, am trait, in
valmasagul uraganelor, vremurile abatute, ca o furtuna
nimicitoare, ca o napasta asupra Neamului romanesc, peste
destinul lui, in acel "obsedant deceniu� din invocata, de
Marin Preda, "era a ticalosilor�. Tara ardea, slabita sub
povara despagubirilor unui razboi nimicitor, in urma caruia
s-au imputinat, drastic, vietile tinerilor secerati pe campurile
de lupta, iar Romania traia un dezastru al pierderilor
teritoriale si al putinatatii economice. Moldova, parjolita
de seceta, isi trimitea copiii flamanzi in Ardealul omeniei.
Oameni milosi, cu aceea credinta in Dumnezeu si in Biserica
Neamului, ardelenii ii luau, marind membrii familiei cu inca
un copil in plus la masa.
Fii de tarani "buni si sarguinciosi�, la ei ma refer in aceste
randuri, in anii imediat de dupa razboi, faceam primii pasi ai
urcusului, nu de putine ori strangand din dinti, scrasnind
chiar, din cauza atator greutati si stramtorari materiale. Dar
scoala am facut. Imi amintesc, cu nostalgie, ziua plecarii,
pentru a urma "ciclul doi�, asa se numeau atunci clasele V-VII,
de la Ideciul de Sus. Redau pagina din jurnal, cuprinsa in
cartea "Memorii. File de jurnal. Confesiuni�: "Acea zi n-am
uitat-o si n-am s-o uit niciodata! Zi mohorata. Era o traire
ciudata in fata necunoscutului, de spaima, de retinere chiar,
traind o stare de angoasa chinuitoare. Pe car, de-a
curmezisul, tata a asezat patul, din scanduri. Sub el salteaua
(strujacul) plin cu paie, alaturi de oalele cu unsoare si
magiun (silvoiz), cum se spune in Ardeal, traistele cu fasole,
faina de grau si de porumb, sacul cu cartofi. Pe vremurile
acelea, la Ideciul de Sus exista un internat si o cantina, la
care bucatareasa era o sasoaica, al carei sot a cazut pe
frontul de Rasarit, mama unui coleg de-al nostru. Eram
saracuti, prost imbracati, unii in port taranesc, dar,
paradoxal, bine hraniti si invatam carte. Scoala de la Ideciul
de Sus era, intr-un fel, prin seriozitate, prin sarguinta, o
netezire a drumului meu spre Liceul "Al. Papiu Ilarian� din
Targu-Mures, prestigioasa institutie de invatamant
romanesc, carte de vizita si emblema a culturii muresene,
careia, prin dascalii lui, pregatirea elevilor, dobandise faima
de un fel de Cartier Latin al Orasului Florilor. Am spus de
atatea ori: sunt mandru ca sunt absolvent (promotia anului
1957), alaturi de alte mari personalitati iesite de pe bancile
lui, al acestui liceu, azi Colegiul National "Al. Papiu Ilarian�.
Am fost, sunt si voi fi mandru, pana ce Maritul Parinte al
Indurarilor ma va tine pe acest pamant, cu radacinile mele
taranesti! Sunt mandru cu acest titlu de noblete � "fiu de
taran�! Noi, fiii de tarani, purtam ca o medalie aceasta
mandrie stramoseasca, innobiland "generatia expirata�.
Liceul la vestitul "Al Papiu Ilarian� a facut sa ma intalnesc
cu mari dascali ai acelei vremi, pastrati in memoria mea
afectiva, in succesiunea cronologica a locurilor de
referinta, atunci cand te intorci din departarea amintirilor,
printre ei fiind, drept modele, Dumitru Martinas, Ion Lupsa,
Bazil Ciacoi, apoi profesorul meu de limba si literatura
romana, diriginte in acelasi timp, Alexandru Nedelcu, omul
caruia ii datorez enorm drumul meu ulterior.
Oameni minunati, care, la mijloc de veac 20, mi-au netezit
drumul hotarator spre Filologia Universitatii clujene,
Heidelbergul Ardealului, cum mereu imi place sa-i spun
acestui luminator loc al Romaniei. Acolo, in Clujul studentiei
mele, i-am avut mari dascali pe academicianul Emil Petrovici,
vorbind 11 limbi, pe tanarul de atunci, si el absolvent al
Papiului, Ion Vlad, viitorul rector al Universitatii "BabesBolyai�, pe Ion Rahoveanu, la "Istoria literaturii universale�,
pe domnul Petrutiu. Printre mai tinerii asistenti universitari
se numarau Pompiliu Dumitrascu, Leon Baconsky (fratele
poetului A.E. Baconaky), Stefan Bitan, D. Drasoveanu. Si
pe cel mai bun prieten al studentilor saraci - Onufrie Vinteler!
Atunci pentru mine incolteau mugurii unei autentice
chemari si vocatii viitoare, acolo, la Alma Mater, Heidelbergul
Ardealului, unde dascalii mei mi-au insuflat pasiunea
rascolitoare a scrisului.Amtrudit enorm, impartind indeobste
soarta fiilor de tarani care nu au o alta cale de reusita in
viata, decat munca enorma, truda uriasa, chiar si sacrificiul!
Acolo, in Clujul tineretilor noastre, a inceput anevoiosul
drum, trudnica, dificila cale a urcusului pentru fiul de tarani
din Ididel-Sat, pornind din anii �50 ai "obsedantului
deceniu�. Ziua la cursuri si seminarii, pentru ca se facea
carte serioasa, noaptea - la descarcat vagoanele cu cartofi,
varza, morcovi, patrunjel in gara Clujului. Trudeam pentru
acel banut necesar, copii de tarani fiind, prea stramtorati
financiar. Munca nu-i o rusine! Mai ales ca, de mici, eram
obisnuiti cu truda zilnica! Conta acel zbor al sufletului si al
mintii tineresti!
Urcam scara aceea nesfarsita a trairilor. Mai apoi, asistent
universitar la Institutul Pedagogic de 3 ani din Targu-Mures
(Universitatea "Petru Maior� de azi), ca parlamentar (in doua
mandate: 1992-1996; 1996-2000, deputat), consilier judetean,
ca gazetar, vreme de 53 de ani, ca presedinte al
Despartamantului Central Judetean Mures al ASTREI, ca
membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al Uniunii
Ziaristilor Profesionisti. Ca om de cultura, alaturi de truditorii
acestui pamant, fiecare prin contributia zilnica, unii in
fabrici, in laboratoare, pe santiere, altii la catedra, in spitale,
in scoli si universitati, pe ogoare, am ridicat o tara, o Romanie
intreaga, pentru totdeauna lasata urmasilor. Unii au avut
ascensiuni fulminante, altii au parcurs un urcus temeinic,
pas cu pas, cu rabdare ardeleneasca, gospodareste
inaintand, urcand trepte profesionale, culturale si stiintifice.
Cu credinta in Dumnezeu si in Biserica Neamului, "Mama
noastra, a tuturor�, cum spunea Inaltul Domn al Limbii si al
Poeziei Romane � Mihai Eminescu, aceasta "generatie
expirata� a pastrat, drept mostenire sfanta, si legea
stramoseasca, cea care "Prin veacuri de furtuna/N-a putut
s-apuna/Strivita de pagani�, deoarece "Ne-a fost Cel Sfant
tarie/Si-n veci o sa ne fie!�. Intr-o perioada cu zbuciumul in
suflet, prin spinii si ciulinii timpului involburat al zilnicei
ingenunchieri, incovoiat de poveri, cu frigul Siberiei anilor
�50 in noi, adus de straini, sub seninele tancurilor
ocupantului sovietic, in acea anestezie a sufletului, in
prelungita vreme a apasarilor, romanul nu si-a pierdut
credinta, convinsa fiind "generatia expirata� de spusele
poetului � academician Nicolae Dabija: "O casa care nu
are in ea macar o singura icoana e ca o casa fara ferestre�.
Noi, romanii, aici, la Portile Rasaritului, in calea tuturor
viforelor si rautatilor, ne-am pastrat Neamul prin lupta si
credinta stramoseasca!
Pasind dintr-un secol in altul, noi, "generatia expirata�,
am facut ce ne-am priceput mai bine si dupa puterile
noastre. Si am facut temeinic! Trecand azi prin aceste
nesfarsite pamflete ale tranzitiei, atat de subtirica in merite
postdecembriste, noi, "generatia expirata�, care, prin timpul
jertfei, am lasat o tara prospera urmasilor, privim azi, cu
uimire, aceasta nestapanita lacomie de bani, in fuga
nebuneasca dupa avere si putere a mai-marilor clipei! Iar
printre jertfe si tradari se aud zornaind argintii Iudei, ai
vanzarilor de neam sau ai cumpararii constiintelor de taraba.
Ca tot una e! Constiinta nationala nu mai conteaza! Iar asta
ne doare. De peste 23 de ani, jucand scenete instrumentate
de un regizor beat, de la o zi la alta � o spunea Adrian
Paunescu � "Ne potrivim tristetile cu ale tarii�, spre
satisfactia "veneticilor fara tarina�, prin care pasarile
cantatoare ale dusei noastre copilarii "strabat azi un
pustiu!�.
Noi, cei din "generatia expirata�, cum mereu suntem luati
peste picior si etichetati, prin aceasta nefericita sintagma,
pastram ceva trainic in noi, ceva valoros si de demult:
chemarea dacica a destinului nostru, ca tacerea unui munte.
Iar peste timp mai raspundem chemarii radacinilor. Poate
mai rar si dupa imputinate puteri, intr-o vreme cu prea multe
si uneori obositoare praguri de trecut. O facem, dorind o
bogatie a tarii, nu doar in bani, ci, inainte de toate, in
romanism! O facem, tocmai pentru a lasa in memoria
romanilor o placuta si frumoasa amintire. Sa lasam nu averi
trecatoare (se ne amintim, mereu, legenda conform careia
imparatul Alexandru Macedon a cerut sa fie ingropat cu
mana afara, sa se stie ca nu ducem dincolo nimic, nicio
bogatie, cu noi!), ci numele bun. Si acel inaltator indemn:
sa arzi, ca roman, pentru o idee nationala!
