Sfintii neamului romanesc
Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, Mitropolitul Banatului

Distribuie pe:

Unul dintre harnicii vietuitori ai monahismului si cinstitor al ierarhiei
superioare este Sfantul Ioan de la Partos. Se naste in sudul Dunarii, din
parinti romani macedoneni, in anul 1568, in vremuri tulburi de amenintari
si apasari otomane si i s-a pus numele Iacov. Crescut in frica de Dumnezeu
de catre parintii sai, luand exemplu de evlavie si slujire de la preotul
satului, invatand carte si cunoscand limbile macedoneana, sarba, slava
bisericeasca, greaca si chiar intelegea turceste, Iacov simte alta
chemare, spre liniste, spre manastire. Si dupa ce viziteaza atatea vetre
monahale ortodoxe cu monahi romani, greci, bulgari, sarbi, se hotaraste
sa mearga pentru raspuns chemarii sale la Sfantul Munte Athos. Aici,
dand dovada de ascultare, facandu-se cunoscut pentru statornicia sa
in credinta si perseverarea in slujbe, se stabileste la Manastirea
Pantocrator, lavra cunoscuta pentru asprimea vietii, dar si pentru cultura
si spiritualitatea ei. Iacov da dovada de pricepere in citirea si manuirea
documentelor, manuscriselor si cartilor vechi si indata este tuns in
monahism sub numele de Iosif, si apoi, depunandu-si voturile, este
hirotonit ierodiacon si ieromonah. In aceasta calitate, Iosif vine si la
Patriarhia de la Ipec, in vremea cand se organizau scaune mitropolitane
pentru toate neamurile ortodoxe cu ingaduinta Patriarhiei de
Constantinopol. Banatul intra, din motive politice, sub influenta sarba
ca si o parte din eparhiile ardelene. Fiind binecunoscuta evlavia
Cuviosului Iosif, seriozitatea si patriotismul sau, i s-au incredintat misiuni
speciale in Balcani in perioada de glorie a lui Mihai Viteazul, in jurul
anului 1600. Nu este exclus, ca insusi Baba Novac, cel mai apropiat
capitan al Domnului unirii, mort martir si erou al neamului in Cluj, sa fi fost
apropiat al Cuviosului Iosif. Alt capitan al lui Mihai, Matei Basarab, urca
pe tronul Tarii Romanesti (1632-1654), preia grija ortodoxiei din aceste
regiuni si ctitoreste multe locasuri de inchinare in Serbia, Macedonia si
ajuta partile banatene. Nu este exclus ca influenta lui Matei Basarab
din Tara Romaneasca sa fi cantarit greu in balanta alegerii Cuviosului
Iosif ca mitropolit al vechii cetati Tibiscum (Caransebes-Timisoara).
Iosif este ridicat pe Scaunul arhieresc in ziua de 20 iulie 1650, zi cand
se praznuieste Sfantul Prooroc Ilie, ocrotitorul Banatului. Iosif venea
aici cu o vasta experienta pastorala si toti romanii l-au dorit si au insistat
sa le fie pastor, in ciuda varstei sale inaintate, patriarhale, de 82 de ani,
si fiind socotit sfant si facator de minuni, dupa tamaduirea unei fete
surdo-mute. Intelept, ca toti oamenii de duh, simtind chemare, pune in
randuiala eparhia, facand vizite canonice in ciuda varstei sale.
Timisoara il cinstea ca pe un patriarh, avand un chip bland si senin, si
fiind milostiv si lesne iertator. Slujea zi si noapte, reintroducand aici
vechea pravila bizantina si atonita, fapt care l-a facut si mai atragator,
iar credinciosii il cinsteau si-i cereau mijlocirea. Era un bun chivernisitor
si bun gospodar, eparhia prosperand. In acelasi timp, s-a impus ca
autoritate morala, cerand clerului slujire fara preget si credinciosilor
cugetata-ascultare. Simtind, totusi, greutatea varstei, dar mai ales iubind
trecutul si dorind sa lase oameni de nadejde, Cuviosul mitropolit se
retrage la mult iubita sa manastire, Partos, unde se ruga lui Dumnezeu
sa gaseasca obstescul sfarsit.
Retragandu-se aici, in 1653, reorganizeaza scoala de pregatire pentru
preotie, zidind sufleteste pe invataceii din toate provinciile romanesti si
fiind exemplu in slujba, post si rugaciune si introducand vietuirea atonita
in mica lavra a Partosului. Cuviosul-mitropolit Iosif arata ca un Mos
Craciun plin de milostenie, intelepciune, virtute si dragoste pentru cei
mici si pentru cei mari. Toti il socoteau un adanc traitor al tainelor lui
Dumnezeu si cunoscator al sufletului omenesc. S-a marit obstea, s-a
imbogatit manastirea, a crescut evlavia.
Senin si increzator, se ruga Maicii Domnului si tuturor sfintilor sa
mijloceasca la Stapanul vietii si sa ridice suflarea lutului atat de apasator,
la peste 85 de ani. Si astfel, Cuviosul si-a dat duhul in mana lui
Dumnezeu chiar in ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului, 15 august
1656, incununandu-si lupta cea buna si dreapta cu un crug de 88 de ani.
Toti credinciosii l-au condus pe ultimul drum si in acelasi timp au simtit in
sufletul lor vesnicia lui, socotindu-l sfant, ales al lui Dumnezeu, desavarsit
monah, ierarh cu chemare, chip ingeresc si roman adevarat. Trupul sau
neprihanit a fost coborat in cripta bisericii Manastirii Partos, martora
peste timp fiind o piatra cu inscriptie.
Patriarhul-veghetor Justinian, plecandu-si sufletul spre romanii ortodoc
si din partile Tarii Hategului si credinciosilor din Banat, a propus
Sfantului Sinod ca si acest Cuvios si Ierarh sa intre in Cununa cea nevestejita a Sfintilor romani si Legii stramosesti si prin oficiala canonizare si
generalizare a cultului Cuviosului. Asa se face ca, dupa trei sute de ani,
la 7 octombrie 1956, Sfintele oseminte ale Cuviosului mitropolit Iosif de la
Partos au fost ridicate si asezate in racla sfanta si aduse in Catedrala
noua a Timisoarei si a Mitropoliei Banatului, unde a slujit si a binecuvantat
cel intre sfinti pomenit "Iosif cel Nou de la Partos�. S-au cercetat cele
necesare si s-a constatat ca Sfantul, pe langa viata in Hristos si slujirea
aproapelui, a fost un om de seama al timpului, bun carturar, iscusit
diplomat si impaciuitor pentru toti. S-a refacut slujba praznicului si s-a
stabilit acatistul, atat de gustat de catre credinciosii banateni. Sa-i
cerem si noi mijlocire pentru sufletele noastre, si Dumnezeu sa trimita
pace lumii si sa fie mai mult respect si dragoste intre oameni.
Asadar, pentru viata sa deosebita, precum si pentru toate faptele
sale marete din timpul vietii pamantesti, Mitropolitul Iosif este cinstit
ca sfant de Biserica Ortodoxa Romana, fiind praznuit in fiecare an la
data de 15 septembrie.

Lasă un comentariu