Teatrul antic avea acest rol
numit "catharsis� � "purificarea
prin mila si frica� pe care trebuie
sa o transmita actorii in acea
masura incat sa o traiasca
spectatorii, "savarsind curatirea
acestor patimi�, conform unei
definitii aproximative pe care se
pare ca Sorin Militaru si-a insusit-o
foarte bine in acelasi an in care
am fost colegi de generatie la
UNATC Bucuresti, eu la teatrologie,
el, la regie. Braileanul
care si-a exercitat si calitatea de
director la teatrul din Constanta,
nu este la prima colaborare cu
Teatrul targumuresean, a creat un
spectacol neasteptat de ...sacru,
o notiune care a lipsit ani de zile
acestui teatru si nu numai, ci
teatrului romanesc in general. Pot
sa spun ca este "Alcesta lui Sorin
Militaru� si nu a lui Euripide,
fiindca s-a pastrat doar esentialul
din text - sacrificiul sotiei model
care, asemenea Anei lui Manole,
accepta moartea pentru a-si
salva sotul, dar de bunavoie,
smerita si supusa. In acest spectacol
montat la sectia maghiara
din motive lesne de inteles
- calitatea actorilor- prosceniumul
antic este inlocuit de luxul unei
vile unde oamenii bogati gusta
cele mai alese bucate, mutand
tragedia antica in zilele noastre,
cu ideea ca moartea nu ocoleste
pe absolut nimeni, indiferent cat
de bine imbracat ar fi. Aici
icoanele Mantuitorului si Maicii
Domnului apar nu pe pereti, ci pe
jos, la propriu, fiindca oamenii
calca in picioare toate valorile
morale, o mama denaturata, un tata
alcoolic, care nu dovedesc nicicum
calitatea de parinti, nefiind in stare
sa-si dea viata la schimb pentru ca
fiul lor sa scape de moarte. Aici
moartea "negociaza� ca in filmul
antologic "Intalnire cu Joe Black�
cu Brad Pitt care spune "eu sunt
moartea� starnind hohote de ras,
apoi disperare si hohote de plans.
Insa cel mai bun actor din spectacol,
alaturi de interpreta Alcestei - Klara
Tompa, linistita si resemnata cum nu
am vazut-o niciodata, este interpretul
chipesului Admet - Banyai
Kelemen Barna, atat de disperat ca
moartea il va lua, incat le cerseste
in genunchi celor apropiati sa
mearga in locul lui "in locurile din
adancuri�. El a fost nominalizat la
Uniter anul acesta pentru titlul de
cel mai bun actor, pentru alt rol, dar
se pare ca pierderea lui l-a
ambitionat in aceeasi masura ca si
pe actorul de la sectia romana, sa
faca un rol si mai bun in acest
spectacol. Ceea ce nu ma asteptam
insa, este ca spectacolul lui Sorin
Militaru l-a depasit cu mult si pe al
lui Mihai Maniutiu de la Cluj, unde
Alcesta era Ramona Dumitrean, iar
Admet, Marius Bodochi. Din pacate,
acestia au regresat foarte mult,
primul montand la Turda, al doilea,
jucand la fel, intr-un loc de care se
ferea in mod ostentativ in tinerete,
in timp ce Teatrul National din
Targu-Mures se ridica tot mai mult
in ultima perioada. Sorin Militaru
a creat cu scenografia lui Cristian
Marin, muzica originala a lui
Vlaicu Golcea si coregrafia
Monicai Moldovan, cel mai frumos
spectacol pe care l-am vazut in
ultimii ani, tocmai in momentul
cand eram pe cale sa cred ca
teatrul nu mai are nimic sacru.
Parca dinadins ca sa ma convinga
ca nu este asa, punand ostentativ
de la intrare un peisaj socanticoana Fiului lui Dumnezeu si
Maicii lui, sfinti pictati exact ca
in biserica, pe covor, mutand
efectiv icoanele ca asternut
pentru...picioare (nu am vazut asa
ceva in viata mea si nici nu cred
ca mai exista in alte montari),
Sorin a reusit ca si in originala
"Nora� dupa Ibsen, tot o adaptare
care nu mai semana deloc cu piesa
initiala, cu aceeasi modernitate,
desi tragedia antica a fost scrisa
atat de demult, avand o traducere
de exceptie si o subtitrare in limba
romana la fel, ideea ca exista inca
oameni care se sacrifica pentru
cei din jur, chiar daca nimeni nu
merita in ziua de azi, ca si atunci.
