Studentii liberali ai CSL Mures se implica in problemele mediului universitar

Distribuie pe:

Sambata, 5 octombrie 2013, a
avut loc, la Cluj-Napoca, reuniunea
Biroului Permanent National
al Cluburilor Studentesti Liberale.
La acest eveniment au participat
delegati din toata tara, printre
care s-au aflat si Horea Sarlea,
presedintele CSL Mures, Anca
Radu, vicepresedinte, Ionela
Moldovan, secretar, si Sonia
Farcas, ofiter de comunicare.
In cadrul sedintei s-a discutat
despre proiectele demarate de
Cluburile Studentesti Liberale, cu
ocazia inceperii anului universitar,
menite sa aduca coeziune
intre filiale si mediile studente
sti. Prin intermediul acestor
proiecte tratate cu interes si
implicare, tinerii liberali isi doresc
sa consolideze dialogul cu
studentii pentru o mai buna
reprezentare a acestora in mediul
politic si social.
De asemenea, cu ocazia Zilei
Mondiale a Educatiei, BPN al CSL a
dezbatut teme precum eficientizarea
politicilor guvernamentale in
domeniul academic, reprezentarea
eficienta a studentilor la nivelul
universitatilor din tara, cooperarea
cu organizatiile studentesti, in
scopul identificarii problemelor cu
care acestia se confrunta si a
solutiilor care se impun, dar si
situatia studentilor romani din
afara granitelor.
"Dezbaterile din cadrul conducerii
CSL, cu ocazia Zilei Mondiale
a Educatiei, au demonstrat, inca o
data, faptul ca studentii liberali sunt
implicati activ in problematica
mediului universitar romanesc. Am
stabilit cateva modalitati prin care
sa intensificam relatia filialelor
noastre din tara cu asociatiile
studentesti locale, in vederea
identificarii unor solutii la problemele
cu care se confrunta
studentii, dar si actiuni pe care
urmeaza sa le derulam in parteneriat
cu organizatiile internationale
de studenti.�, a declarat
Claudia Benchescu, presedinte al
Cluburilor Studentesti Liberale.
"In urma intalnirii desfasurate
in Cluj-Napoca s-au trasat obiectivele
Cluburilor Studentesti Liberale
pentru noul an universitar.
Discutiile au fost utile si credem
ca putem sa venim in sprijinul
studentilor din Targu-Mures,
suntem constienti de problemele
acestora si ne-am propus sa
devenim mai implicati, mai activi
si mai prezenti in crearea unui
mediu propice desfasurarii actului
de invatamant universitar. De
asemenea, ne dorim sa incheiem
colaborari cu toate organizatiile
studentesti, sa le oferim sprijinul nostru
si sa demaram actiuni comune.
Noi consideram ca implicarea
studentilor in viata politica este
benefica si ii poate ajuta sa isi
puna in aplicare ideile si initiativele,
printr-o stransa colaborare
cu oameni politici de la nivel local
si central�, a conchis Horea
Sarlea, presedintele Clubului
Studentesc Liberal Mures.

DEPARTAMENTUL
DE COMUNICARE
AL CSL MURES

Lasă un comentariu