NOCIVITATEA MUZICII

A fost o adevarata moda ca despre muzica sa se vorbeasca numai
de bine. Si, trebuie sa recunoastem, generatiile anterioare nu
puteau avea alte aprecieri, pentru ca ea, muzica, raspundea cu brio
cerintelor umane, atat ca melodiozitate, cat si ca intensitate. Muzica,
spunea titanul acesteia, Ludwig van Beethoven, este graiul sufletului.
Ea nu starneste in noi instincte, ci gandurile cele mai profunde. In
acelasi timp, pentru Mariu Chicos Rostoganu, elevul "emininke� din
schita "Un pedagog de scoala noua� a lui Caragiale, muzica este
ceva care "gadile placut urechea�. Vremurile acelea au cam trecut.
Modernismul i-a schimbat fata, punandu-i in valoare partea ascunsa,
mai degraba nocivitatea, care, din pacate, o simtim si noi, romanii, pe
propria-i piele. Diversificarea genurilor cu accent pe cresterea
ponderii celor bazate pe duritate si agresivitate, pe instinctualitate,
dublata de o puternica industrie a amplificarii fortei de transmitere,
fenomen specific sfarsitului de secol XX si inceput de mileniu III, a
transformat muzica dintru-un prieten intr-un dusman al omului, al
sanatatii acesteia, contribuind din plin la extinderea surditatii si a
bolilor psihice si nervoase. Drept consecinta, rolul benefic al muzicii
in ansamblul ei a scazut, ea devenind un puternic factor de stres si de
tulburare a linistii. De altfel, este lucru stiut, organismul se adapteaza
mai usor la un zgomot natural, firesc decat la cel produs de boxele incinse
la maxim.
Desi muzica a facut atata bine omenirii, interesant este ca dezvoltatorii
genului nu s-au straduit sa-i mareasca valentele, ci si-au orientat cautarile
spre partea ei de nocivitate. Lucrurile au mers treptat atat de departe incat,
iata, aflam cu stupoare ca ea a devenit mijlocul de tortura cel mai de temut
in unele inchisori, tortura prin muzica fiind apreciata de catre victime mai
rea decat cea fizica. De ani de zile auzim ca la inchisoarea de maxima
siguranta de la Guantanamo, unde sunt incarcerati teroristii sau presupusii
teroristi, se folosesc metode de tortura insuportabile. In urma numeroaselor
reclamatii o comisie ONU s-a deplasat la fata locului. Membrii acesteia au
ramas surprinsi de faptul ca in locul groaznicelor masini de tortura, capabile
sa scoata si sufletul din om, au gasit niste banale difuzoare sau boxe, si
desigur o statie de emisie. Cu acestea tortionarii inchisorii realizau o
atmosfera in celule imposibil de indurat, oferindu-le detinutilor chiar
melodiile preferate, dar la o intensitate si o durata insuportabile. "Oboseala
prelungita si lipsa somnului, dupa stadiile de halucinatii si reactii fiziologice
duc la scaderea imunitatii organismului. Repetarea la nesfarsit a unui
cantec poate sa duca o persoana pe marginea prapastiei mintale sau sa
faca sa actioneze contra propriei vointe�, spun psihologii care au abordat
acest subiect. Expertii in asemenea torturi pot folosi cel putin doua metode.
Prima: sa ofere detinutului melodia preferata pe care sa o repete la nesfarsit
si cu multi decibeli, iar a doua, sa utilizeze genul de melodii neagreate de
cel in cauza, a unei muzici jignitoare pentru el din punct de vedere cultural.
Mai pe romaneste, sa obligi pe cineva sa asculte tot timpul manele sau alt
gen de muzica, la intensitate maxima. Oricare ar fi metoda, dincolo de afinitati
problema este doar fiziologica, spun aceiasi specialisti.� Chiar si atunci
cand ti se reda la nesfarsit melodia preferata, la un volum urias, cu mult
peste ce suporta organismul, este de parere psihologul Paul Morosanu,
citat de "Adevarul� atunci nici nu mai conteaza ca este sau nu piesa
preferata, pentru ca se depaseste orice bariera a suportabilitatii.� Metode
diabolice de frangere a vointei umane, de un cinism de neimaginat, dar atat
de agreate ca "instrumente de lucru� pentru ca nu lasa urme, la care justitia
sau societatea civila sa se poata raporta.
Consideram subiectul de mare actualitate pentru ca daca in strainatate
asemenea "tratamente� se aplica prin inchisori, lucruri din acestea se petrec
la noi la vedere si pe scara nationala. Aceasta, pentru ca de mai bine de
doua decenii Romania a devenit paradisul exprimarii necenzurate a muzicii
nu numai ca gen, ci mai ales ca volum de intensitate. Din acest punct de
vedere, de altfel, tara noastra a fost catalogata, de departe, cea mai
galagioasa de pe continent. Romanii au parte de acest gen de tortura fie ca
sunt pe strada sau acasa, in concediu, la munte sau la mare, la nunti si la
botezuri, ziua si noaptea, iar sursele pot fi barurile, restaurantele, orice
bodega, gradina de vara sau terasa, dar si autoturismele discoteci, ce se
plimba in voie, sau apartamentele vecinilor. Suma tuturor decibelilor aruncati
in eter are asupra noastra efectul unei bombe nucleare tip Hiroshima.
In vreme ce toate tarile lumii, ale Europei au sesizat pericolul pentru
sanatate si deprecierea microclimatului de viata din motivele aratate mai
sus, la noi autoritatile inca se mai gandesc daca e nevoie sa se treaca la
masuri, adecvate de altfel, in aceasta privinta. Din pacate, nu o fac, sau
daca da, aceasta doar de ochii lumii si cu putin interes. Nici Politia, nici
Jandarmeria si nici Politia Locala nu si-au facut un tel din apararea cu
adevarat a linistii cetateanului, ca drept fundamental al unei vieti civilizate.
In decursul acestor decenii ziarul nostru s-a confruntat deseori cu valul de
nemultumiri pe tema tulburarii linistii cetateanului, sesizari pentru
solutionarea carora ne-am implicat efectiv . Pe toate acestea si pe altele
le-am adus de fiecare data la cunostinta autoritatilor, dar din pacate
autoritatile, ele insele, nu erau pregatite sa inteleaga nocivitatea tulburarii
linistii pentru viata cetateanului.
Trebuie sa recunoastem ca in ultima perioada lucrurile s-au mai
imbunatatit, la noi in judet, dar sunt inca de departe de standardul unei
atitudini scontate. Nu putem trece cu vederea in acest sens sesizarea unui
cetatean, de acum cateva saptamani, caruia serviciul de urgenta i-a refuzat
preluarea reclamatiei privind muzica tare, care emana de la restaurantul
din apropierea locuintei pe motiv ca Politia Locala nu se ocupa de asa ceva
decat dupa ora 22. Sa intelegem dintr-o astfel de atitudine necombatanta ca
pana la acea ora, in timpul zilei, oricine poate face orice in materie de tulburarea
linistii publice, solutia fiind doar astuparea urechilor? Cum iarna nu-i ca vara,
nici ziua nu-i ca noaptea, dar lucrurile totusi trebuie tinute sub control.
Aspectul acesta este bine precizat de altfel si in H.C.L nr. 20 din 2008, care
la art. 15 alin. 5, pct.2 precizeaza: "In timpul zilei activitatile care polueaza
fonic se pot desfasura numai in conditii normale, evitandu-se orice abuz.�
Pentru a nu ajunge in situatia de a mari tensiunea sociala si a transforma
muzica dintr-un izvor inaltator de frumusete sufleteasca intr-o arma de
macinare a nervilor, credem ca este bine sa renuntam la prostul obicei de
a vari pe urechi si in mintea altcuiva melodii si decibeli pe care acesta
nu-i agreeaza sau nu-i suporta din varii motive. De aceea trebuie procedat,
ca pretutindeni in lume, ca ascultarea muzicii sa devina o optiune pur
personala, si in limitele bunului simt, fara a-i deranja pe cei din jur. Acest
lucru trebuie sa-l inteleaga profund atat detinatorii de localuri publice,
cat si plimbaretii cu autoturismele prin oras, cu boxele in functiune, cat si
vecinii de apartament. Iar acolo unde nu exista intelegere, organele de
ordine sunt chemate sa-si faca datoria, conform principiului tolerantei zero,
fata de orice abatere. Linistea cetateanului constituie unul din primele si
cele mai importante drepturi fundamentale ale omului ce se cere aparata
cu fermitate. De aceea, decibelii se cer controlati cu strictete, pentru ca
indiferent de sursa din care provin, ei inseamna un pericol pentru viata si
sanatatea noastra. Nu numai al celor din inchisori, unde se pare ca
tratamentul cu decibeli a devenit o moda trista a civilizatiei noastre.

Lasă un comentariu