UNIVERS CULTURAL

Distribuie pe:

"In numele adevarului�, spuneti peste tot, tuturor,
adevarul despre Lazar Ladariu si icoana crezurilor sale!

Imediat dupa "marele deranj� din 1989, Lazar Ladariu
a devenit (fiind ales democratic de catre colegii de
redactie) redactor-sef al cotidianului "Cuvantul liber�,
fiind in prima linie a luptei pentru libertate sociala, iar
apoi pentru apararea fiintei romanesti in aceasta parte
de Romanie. In doua legislaturi, 1992-1996 si 1996-2000,
a fost deputat in Parlamentul Romaniei, din partea
P.U.N.R., al carui vicepresedinte a si fost, continuandusi lupta, de la tribuna celui mai inalt for legislativ al
tarii. A fost apoi consilier judetean in 1996, 2004, 2008
si "cel mai apreciat si influent jurnalist muresan din
presa scrisa� in 2003, 2005, 2006, 2008, devenind si
"Cetatean de Onoare� al Tg.-Muresului, primind si
"Diploma de Excelenta� si "Fibula de la Suseni� etc,
etc. Acestea ar fi foarte, foarte pe scurt cursul politic
al domniei sale.
"M-am indepartat de valtorile politicii in momentul
in care PUNR, lovit si mancat din toate partile, a fost
scos din Parlament, la comanda udemerista, cu largul
sprijin al vanzatorilor de neam. Deci, si cu mana
romaneasca! Am parasit, definitiv, scena politica
romaneasca, dandu-mi demisia din toate structurile
de partid, la 24 octombrie 2008 � chiar in ziua in care,
alaturi de marele poet Adrian Paunescu, intr-un cadru
festiv, mi se decerna distinctia de �Cetatean de
Onoare al Culturii� -, scarbit de tot noroiul, de toata
mizeria din haznaua politica romaneasca. De atunci,
asa cum anuntam cu prilejul demisiei din PSD, fac
doar o singura politica: cea culturala! Si cea a apararii
neamului meu, a demnitatii si a verticalitatii nationale
in fata denigratorilor de tot felul si a tuturor celor
care dau cu tarnacopul la subminarea si slabirea
statului national, unitar, romanesc�, spunea Lazar
Ladariu, in interviul "Jurnalistul-veteran Lazar
Ladariu ii raspunde agentei filo-maghiare Smaranda
Enache: �Nu mor caii cand vor cainii��, publicat pe
Victor Roncea Blog, in 12 iunie 2009.
"�Foarte multi mureseni m-au intrebat: de ce nu
am acceptat niciuna dintre ofertele generoase ale
celorlalte partide parlamentare (carora le multumesc
pentru gandul cel bun si pentru solidaritatea care ma
onoreaza)? Raspunsurile sunt mai multe si cat se poate
de simple. Din demnitate! Nu am putut accepta, in
ruptul capului, compromisul! Nu-mi este felul! Am
inghitit, o data, broasca asta raioasa a politicii
romanesti, asa ca mi-a fost de ajuns! Eu nu pot accepta
�politica giruetei�, nu pot fi �ca romanul impartial cu
toate partidele�! Am tinut intotdeauna la verticalitate,
fiind vorba despre imaginea mea publica, despre
munca, de 46 de ani, cu condeiul in slujba adevarului,
de notorietatea dobandita prin multa truda si rabdare
dintr-un secol in altul, pe care ar fi fost pacat sa le
manjesc la anii mei. Am detestat, intotdeauna, turismul
politic, i-am blamat pe cataratorii din interes si pe
saritorii dintr-o barca in alta�, se destainuie Lazar
Ladariu, in chiar primul articol, "O intrebare si mai multe
raspunsuri�, din impresionantul tom de 770 de pagini,
intitulat "In numele adevarului�, Ed. Nico, Tg.-Mures,
2013, carte care cuprinde chintesenta gandirii
ziaristice a autorului, in acest spatiu de mijloc de tara,
unde lupta din toate puterile impotriva "dolarului
gaurit� (a se citi a tarii gaurite) de aspiratiile
autonomiste a comunitatii extremiste, revansarde,
maghiare, care, asemeni pasarii care malai viseaza,
viseaza nu numai tinuturi secuiesti, ci si intoarcerea
Transilvaniei romanesti la dualismul din 1867. Lazar
Ladariu isi onoreaza spusele prin fapte, specifice
meseriei de ziarist de presa scrisa, printr-un condei
ascutit, combatant si de nezdruncinat in apararea
argumentata a liniei adevarului.
"Eu prima data citesc in �Cuvantul liber� articolele
lui Lazar Ladariu, apoi celelalte�, imi spunea, deunazi,
pe strada, un om simplu, fara sofisme, pe care numai
de ipocrizie nu-l pot acuza. Asadar, nu numai ca Lazar
Ladariu a intrat in mentalul colectiv muresan, si nu
numai, ca si aparator de nadejde al romanismului, dar
acesta este, in pofida varstei, chiar si exponentul
sperantei romanilor, in conditiile in care cei mai multi
politicieni romani mureseni, alesi sau numiti in foruri
de conducere, desi, in cele mai multe situatii, majoritari,
au devenit nepasatori, insolenti, uitand cu totul de
aspiratiile romanilor ce i-au votat, fiind uneori chiar
tradatori ordinari, vanzandu-se pe nimic, devenind
carpele de sters pe jos ale policitienilor maghiari!
Cartea lansata si luata in discutie este tocmai una in
care autorul fara de arginti, cu armele gazetarului,
cauta sa arate populatiei cititoare de buna credinta,
mai mult sau mai putin informate, despre dedesubturile
politicii, despre adevarurile acestui timp si acestui
spatiu. Cartea este o insumare a acestor rechizitorii,
din ultimii ani, pe diverse teme si in diverse situatii,
stand marturie peste ani ca, in pofida vandutilor,
buricati in consilii, "comitete si comitii�, unde fac
politica propriilor portmonee si ale altor interese, au
fost oameni, cum este Lazar Ladariu, care si-au iubit
neamul si tara si au actionat pentru binele lor.
Numai insumarea titlurilor celor 237 de articole din
carte poate spune o poveste despre abordarea de catre
autor a temelor vii, de interes imediat sau de interes pe
termen lung, a temelor controversate si fierbinti, inclusiv
a celor in jurul carora se strang pareri ireconciliabile.
Lazar Ladariu este departe de a fi un habotnic antimaghiar.
El nu se culca si nu se scoala avand numai
unguri in cap. Problema maghiara este abordata doar
atunci cand democratia si egalitatea in drepturi este
incalcata, iar pretentiile acestora sfideaza realitatea,
adevarul istoric si bunul simt, si cand tara vizata de
acestia nu ar putea sa se cheme decat ABSURDISTAN.
In carte, adevarata proba de publicistica-scoala, se
intalnesc si numeroase articole de atitudine culturala,
educationala, economica, de atitudine sociala etc., scrise
cu documentata eruditie, intr-un limbaj precis, chirurgical,
cu putere de intelegere de la "vladica la opinca�.
Ziaristul profesionist Lazar Ladariu este completat
de scriitorul Lazar Ladariu, membru al Uniunii Scriitorilor
din Romania, autor al zeci de carti de poezie si
cercetare culturala si istorica, de omul de atitudine
Lazar Ladariu, de conducatorul de asociatie culturala
(domnia sa este si presedinte judetean al ASTREI), asadar,
de omul de cultura Lazar Ladariu si, nu in ultimul rand
(poate ca in primul rand!), de patriotul Lazar Ladariu.
Nu voi incheia aceste randuri de intampinare, intru
reala admiratie, a noii sale carti de publicistica (carte
care va marturisi peste ani, prin condeiul sau, luptele
acestor timpuri) fara a reda in intregime gandurile
consemnate de autor pe coperta a IV-a a cartii, care
sunt, dupa mine, o concentrare a esentei sale
existentiale, adevarat epitaf testamentar, care, cu
siguranta, o sa-i insoteasca, candva, post mortem,
memoria: "Trecator pe scena lumii, luptator pe baricada
nelinistii, a interesului national, fidel credintei
stramosesti in Biserica Neamului si in bunul Dumnezeu,
convins ca �gazetaria nu-i o meserie pentru fricosi�,
am ramas si raman consecvent, vreme de 53 de ani,
indemnului lui Nenea Iancu Caragiale: �Cinste si
gramatica!�. Am fost si voi ramane acelasi �caine de
paza al democratiei!�. Iubindu-mi Neamul meu
romanesc, voi merge pana la capat in lupta mea pentru
apararea fiintei nationale si a grairii noastre, mereu
podoaba dandu-i, insotit de Testamentul lui Ienachita
Vacarescu privind �Cresterea limbei romanesti/ Si-a
patriei cinstire�. Acelasi voi fi pe baricada adevarului,
luptand pentru o cauza inalta: cea a apararii si slujirii
verticalitatii si demnitatii nationale. Voi veghea mereu ca
�harta Limbii Romane sa nu devina, cumva, mai mica decat
cea a Romaniei�. Intr-o lume sufocata de rautate, de
rapacitate, de egoism, cu emotie sincera, amplificata, va
garantez ca voi ramane, mereu, �membru al poporului
roman�. Voi aseza lupta pentru unitatea statala si siguranta
nationala alaturi de sprijinirea si propasirea culturii.
Totul, in numele adevarului! Cu Dumnezeu, inainte!�.
Deoarece alte cuvinte cred ca sunt de prisos, va
conjur, in incheierea acestor ganduri de pretuire, ca
"In numele adevarului� sa spuneti peste tot, tuturor,
adevarul despre Lazar Ladariu si icoana crezurilor sale!
22 septembrie 2013
RAZVAN DUCAN

ANIVERSARI OCTOMBRIE

� ALEXANDRU AVERESCU (9 mart. 1859 � 3 oct.
1938) - 75 de ani de la moartea maresalului

� GHEORGHE TITEICA (4 oct. 1873 � 5 feb. 1939) 140 de ani de la nasterea matematicianului

� FLORIAN PITTIS (4 oct. 1943 � 5 aug. 2007) - 70 de
ani de la nasterea artistului

� AL. PAPIU ILARIAN (21 sept. 1828 - 9 oct. 1877) 185 de ani de la nasterea istoricului

� VICTOR KERNBACH (14 oct. 1923 � 16 feb. 1995) 90 de ani de la nasterea scriitorului

� LEOPOLDINA BALANUTA (10 dec. 1934 � 15 oct.
1998) - 15 ani de la moartea actritei

� SIMION MEHEDINTI (19 oct. 1868 � 14 dec. 1962) 145 de ani de la nasterea geografului

� DIMITRIE CANTEMIR (26 oct. 1673 � 21 aug. 1723)
- 340 de ani de la nasterea carturarului

� DUILIU ZAMFIRESCU (30 oct. 1858 � 3 iun. 1922) 155 de ani de la nasterea scriitorului. (N.B.)

In numele poeziei

"In numele busuiocului�, sintagmatic
vorbind, te duce cu gandul la celebrul roman
al lui Umberto Eco, "In numele trandafirului�.
Altfel, constructia este proprietatea unor
constante metaforice din traseele lirice ale
Gabriellei Costescu.
Busuiocul provine din greaca, basileus
insemnand "rege�, iar numele lui e legat si
de locul unde Imparatii Constantin si Elena
au descoperit Sfanta Cruce, unde se spune
ca ar fi crescut abundent. Oricum, el mai e
cunoscut in traditie ca "floarea crucii�.
Manunchiul de busuioc este folosit de fiecare
data cand se stropeste cu apa sfintita, in
ritualurile ortodoxe.
Prin calitatile sale gastronomice, busuiocul ramane "regele
(neincoronat) al mirodeniilor, cel putin in opinia celor care i-au cercetat
virtutile. Ba, chiar, dupa Dictionarul Englez Oxford, exista unele temeiuri
ca ar fi fost folosit la "cateva unguente sau medicamente regale�.
Cum a ajuns busuiocul in poezia Gabriellei Costescu pana la a fi
invocat sententional, "In numele...�, numai poeta ne poate spune.
"Peste horele amintirilor/ Inima imi picteaza legende/ In numele
busuiocului� (In numele busuiocului).
Relocarea poetica a busuiocului ii ofera Gabriellei Costescu
posibilitatea recuperarii unor semnificatii cu iz ancestral, dar si a unor
practici nu foarte departe de contemporaneitate, care tin nu doar de
eros, ci si de ethos si de thanathos.
Iar retorica, la randul ei, se indatoreaza traditiei, ceea ce poate pune
in dificultate eforturile echivalarii in limba lui Shakespeare.
Intoarcerea spre copilarie nu e doar nostalgia unui timp imemorial, ci
si nevoia de inocenta, puritate, ca moneda de schimb pentru agresiunile
cotidianului lipsit de orizonturi.
NICOLAE BACIUT

REALITATEA DE LANGA NOI

Aceasta carte, "REALITATEA DE LANGA
NOI�, autor Petru Lechintan, este rodul
articolelor publicate in presa locala,
judeteana si nationala, de-a lungul timpului,
de catre Petru Lechintan, un fin si rafinat
observator al vietii noastre cotidiene.
Atitudinea, impartialitatea, spiritul constructiv
si diversitatea tematica a articolelor sunt calitatile
de baza care recomanda aceasta carte.
Intr-o lume nebuna, nebuna, relativa si mult
prea pragmatica, in care institutiile statului
sunt expuse compromisurilor de tot felul, este
nevoie acuta de carti de acest gen. Autorul,
constientizand acest fapt, se implica
neconditionat prin articolele sale, punand caramida cu caramida in
zidul cetatii. De aceea, sunt convins ca Petru Lechintan nu se va opri
aici si ca urmatoarele sale carti vor fi un adevarat zid in fata ipocriziei si
imposturii, in fata nemerniciei si neispravirii.
Pentru a va convinge de cele afirmate mai sus, va recomand sa cititi
aceasta carte de debut a domnului Petru Lechintan.
DUMITRU D. SILITRA

Zilele "Romulus Guga � 30�

Directia pentru Cultura Mures si Scoala Gimnaziala "Romulus Guga�,
Catedra de Limba si Literatura Romana de la Scoala Gimnaziala "Romulus
Guga� va invita sa participati la manifestarile dedicate marcarii a 30 de
ani de la disparitia scriitorului, care au loc in perioada 1-5 octombrie
2013. (Informatii suplimentare, la sediul Scolii, strada Cernavoda nr. 2,
telefon 0265-25.41.08 /0365 73.09.31, Directia pentru Cultura Mures, tel.
0744 47.42.58).

Programul Zilelor "Romulus Guga � 30�:

Marti, 1 octombrie, ora 12,00, deschiderea manifestarilor, expo carte
Romulus Guga.

Astazi, 2 octombrie, ora 12, la sediul Scolii, Evocare "Romulus Guga � 30�.

Participa: Mariana Cristescu, Voica Foisoreanu-Guga, Mioara
Kozak, Loredana Pop, Nicolae Baciut, Razvan Ducan, Lazar Ladariu,
Valentin Marica s.a.

Lansarea Suplimentului literar "Romulus Guga - 30�, al revistei
Vatra veche.

Joi, 3 octombrie, Concurs de realizare materiale power point, tema: viata si
opera lui Romulus Guga, destinat elevilor Scolii Gimnaziale "Romulus Guga.

Vineri, 4 octombrie, ora 10,00, Concurs de recitari din poezia lui Romulus
Guga. Participa elevi de gimnaziu din judetul Mures. Festivitatea de premiere
la acest concurs si la cel de creatie destinat elevilor din ciclul primar.

Sambata, ora 10,00: program artistic.

Manifestarile sunt inscrise si in calendarul dedicat marcarii a 20 de
ani de la atribuirea numelui "Romulus Guga� scolii din str. Cernavoda nr.
2, Targu-Mures.

Lasă un comentariu