Pentru a inlatura actiunea prozelitista uniata,
dirijata de Episcopia din Muncaci, preotimea
romaneasca din Maramures a ales un episcop din
partile locului, in persoana protopopului Iosif Stoica,
nobil din Criciova. A fost hirotonit intru arhiereu in
Polonia, de catre fostul mitropolit Dosoftei al
Moldovei, dus acolo de regele Jan Sobieski. La 15
mai 1690, tinea un �partiales sabor� in satul Budesti,
judecand un proces de proprietate, la 17 aprilie 1698
un alt �sinod mare� la Sighet, pentru a judeca
neintelegerea ivita intre doua �jupanese� in biserica
din Berbesti, pentru locul care li se cuvenea in
biserica, un sobor la Sarasau, la 29 septembrie 1704,
intr-o problema de acelasi gen. Notam ca �soborul�
sau �scaunul de judecata� era format din protopopii
celor trei �ierasuri�: �de sus� (al Viseului), al Cosaului
si �de jos� (al Sighetului), precum si din cativa preoti
si nobili mireni, ca �asesori� ai soborului.
Episcopul Iosif n-a avut o resedinta stabila, ci sta
fie in manastirea de langa Hust, fie in manastirea
Uglea. Pe un antimis cu text slavon sfintit de el,
vladica Iosif se intitula: �din mila lui Dumnezeu
episcop ortodox al Maramuresului, exarh al
stavropighiei patriarhale constantinopolitane, administrator
al Mitropoliei din Balgrad din Ardeal�.
Sunt greu de interpretat ultimele cuvinte: a fost
loctiitor de mitropolit, in 1692, de la moartea lui
Varlaam pana la alegerea lui Teofil? Sau � asa cum
cred unii istorici � se socotea singurul reprezentant
autentic al Bisericii Ortodoxe romanesti din
Transilvania, intr-o vreme cand mitropolitii din Alba
Iulia erau supusi superintendentului calvin?
In orice caz, episcopul Iosif Stoica ramane in
istoria Bisericii noastre ca un ierarh vrednic, care a
stiut sa-si apere pastoritii in fata oricaror incercari
ale episcopilor uniti din Muncaci si ale autoritatilor
de a-i atrage pe romani la uniatie. Clerul si
credinciosii din Maramures au fost cu totul straini
de actul de unire savarsit de mitropolitul Atanasie
Anghel in 1701. Istoricul Nicolae Bethlen (1642-1716),
fost cancelar al Transilvaniei, relateaza ca episcopul
Iosif a intocmit si o scrisoare impotriva unirii cu Roma,
bazata pe texte din Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti.
Pastorirea lui Iosif Stoica s-a sfarsit in imprejurari
neplacute. In 1705, pe baza unor false acuzatii,
vicecomitele Francisc Darvay l-a obligat sa
semneze un program in 20 de puncte, pe care sa le
respecte cu sfintenie. Cu toate acestea, a fost
intemnitat la Hust.
Preotii si nobilii romani din judet au protestat
energic, in multe randuri impotriva arestarii
episcopului lor, dar fara rezultat. Protestele lor ne
dovedesc ca Stoica nu era atat de vinovat cum il aratau
dusmanii lui. Adevaratul motiv al arestarii sale trebuie
sa-l cautam in uneltirile episcopului unit Iosif Camillis,
care urmarea sa aseze la Sighet un vicar unit, in
persoana lui Gheorghe Bizanczi. Pe de alta parte, poate
ca insusi principele Francisc Rakoczy, care ridicase
armele impotriva Habsburgilor (rascoala �curutilor� din
1703-1711) si stapanea acum Maramuresul, avea
interesul sa aseze ca episcop aici pe Iov Tirca, omul
sau de incredere. Acesta a fost � in 1697 � contracandidatul
lui Atanasie Anghel la ocuparea scaunului
mitropolitan din Alba Iulia. Prin 1706, Tirca era in
Moldova, desigur in vederea hirotoniei ca arhiereu, de
unde ii adresa o scrisoare lui Francisc Rakoczy, oferindu-i
serviciile sale (semna �Ardialului episcop romanilor�).
In 1707, Atanasie Anghel � devenit episcop unit �
a fost alungat din Alba Iulia de curutii lui Rakoczy,
refugiindu-se cu imperialii la Sibiu, iar in vechiul scaun
mitropolitan a fost pus Iov Tirca. Dar, dupa infrangerea
curutilor, a fost nevoit sa se refugieze in Maramures,
unde a ajuns episcop, in locul lui Iosif Stoica. Probabil
Tirca si-a avut partea sa de contributie la inlaturarea
inaintasului sau din scaun.
Nici in Maramures nu s-a putut mentine mult timp.
Din actele adunarii judetene si din cercetarile facute
impotriva lui, rezulta ca s-a facut vinovat de mai multe
abateri de la randuielile noastre bisericesti. Pe baza
unor astfel de invinuiri s-a pornit o cercetare impotriva
lui, in septembrie 1709, iar la 5-6 februarie 1710 Comitatul
l-a �condamnat� la moarte, iar omul sau de incredere,
preotul Stefan Oros din Nanesti, a fost pedepsit cu o
amenda de 400 de florini. Tirca a izbutit sa se refugieze
din Maramures, scapand astfel de pedeapsa.
Din anumite izvoare catolice si unite reiese ca, dupa
eliberarea lui Iosif Stoica din inchisoare, a indeplinit �
paralel cu Tirca � felurite slujbe arhieresti, mai ales pe
teritoriul eparhiei Muncaciului (hirotonii de preoti, chiar
in Muncaci, readucerea a 16 sate la Ortodoxie s.a.).
Acest lucru este posibil, caci, dupa moartea lui Iosif
Camillis (1706), situatia eparhiei Muncaciului era foarte
tulbure. Se pare ca in 1711 Stoica a incercat sa-si ocupe
scaunul sau episcopal din Maramures, dar n-a reusit
din cauza opozitiei preotilor. A murit in acelasi an.
Pentru viata sa deosebita si pentru faptele sale
marete, Sfantul Ierarh Iosif este cinstit ca sfant de
Biserica Ortodoxa Romana, fiind praznuit in fiecare an
la data de 24 aprilie.
