Asa va place istoria?
ALEXANDRU IOAN CUZA

Distribuie pe:

Motto: "Nu ne-o face de rusine niciodat� al nost trecut,
Nici in vremea care vine, nici in ceea de demult��

Un vant mirosind a primavara, a proaspat, a schimbare, a speranta,
batea prin toata Europa anului 1848. Era anul in care, un tanar nascut
la Barlad, in anul 1620, fiul ispravnicului Ioan Cuza, dupa ce isi facuse
studiile la Paris, participa acum, alaturi de V. Alecsandri si
M.Kogalniceanu, la miscarea revolutionara din Moldova, sustinand
cu ardoare unirea acesteia cu Tara Romanesca.
Dupa infrangerea miscarii revolutionare din Moldova, Cuza urca
repede treptele militare ajungand pana la gradul de colonel, presedinte
al Judecatoriei Covurluiului si parcalab de Galati, functie din care
demisioneaza in semn de protest pentru a atrage atentia lumii ca
alegerile pentru Divanul ad-hoc au fost falsificate. Prin toate acestea
el se va face remarcat in timp si considerat mai apoi ca persoana
cea mai potrivita pentru a fi aleasa ca domn al Moldovei (5.01.1859).
Printr-un calcul bine gandit, Cuza este ales la 24.01.1859 domn si al
Tarii Romanesti, ivindu-se astfel posibilitatea ca cele doua tari sa
poata fi unite sub acelasi domn. De fapt acesta a si fost gandul cel de
taina al fiecarui roman, gand ramas mostenire de suflet din vremea marelui
Mihai, iar acum sosise clipa cea mult asteptata, unica si mareata, cand ea
se va fi implini sub domnul Cuza cel simtitor la durerile semenilor sai.
Profitand de vrerea celor multi care doreau si semne de schimbare
datatoare de sperante, Cuza trece numaidecat la infaptuirea unor
reforme radicale care vor pune bazele statului nou, modern.

- 1861 Unifica Parlamentele si Guvernele celor doua tari, facand
asfel si unirea politica a tari,

- 1861 Reforma fiscala,

- 1862 Capitala tarii o muta la Bucuresti, iar tara se va numi ROMANIA,

- 1863 Secularizarea averilor bisericesti actiune prin care va creste
Fondul Funciar al statului cu peste 20 %,

- 1864 Reforma agrara ce va duce la improprietarirea a peste
400.000 de tarani,

- 1864 Reforma Invatamantului, Reforma Justitiei, noua Constitutie,
noua Lege Electorala etc.

Dar, ca de-atatea ori in istoria noastra, cand ceva incepe sa mearga
spre bine si in folosul celor multi si oropsiti, cei mari si puternici se
impotrivesc stiind ca vantul cel nou le va atinge privilegiile lor cele
vechi aducatoare de atata folos. Asa se face ca la 23.02.1866 liberali
si conservatorii se unesc in Monstruoasa Coalitie si il silesc pe
domnul Cuza sa abdice, punandu-l in locul sau pe Carol I. Cu durere in
suflet, Cuza pleaca in exil, stabilindu-se, rand pe rand, la Paris, Viena
si Wisbaden.Vrea sa se reintoarca de cateva ori in tara ca simplu
cetatean, dar Carol I nu ii aproba cererea. Supararea si tristetea ii
accentueaza boala care il macina de ceva timp. Se stinge din viata in
anul 1887 in orasul german Heidelberg. Doamna sa, Elena, il va
inmormanta la cimitirul de la mosia lor de la Ruginoasa, iar mai tarziu
osemintele sale vor fi inhumate in cimitirul bisericii Trei Ierarhi din Iasi.
Prin tot ceea ce a facut pentru neam si tara, dar mai ales pentru cei
dintotdeauna oropsiti, el, Domnul Cuza, va ramane vesnicit in inimile
noastre ca leacul mangaitor si datator de sperante al sufletului
romanesc. Barbat intre barbatii nostri cei mari nascuti in neamul nostru
din vremile batrane si pana azi, el isi va merita locul pe tampla tarii,
acolo unde odihnesc in neuitare, ca icoane ale invechitului timp al lui
ZALMOXIS, BUREBISTA, DECEBAL, MIRCEA, STEFAN cel MARE, MIHAI,
alaturi de gandurile lor cele mari si bune. De ei ni se agata sperantele
noastre cele mari si rugatoare, pe ei ii chemam mereu in gand sa vina
si sa ne izbaveasca de cel rau, cand simtim ca moleseala si
putreziciunea cuprind tara si suflele noastre cele neputincioase.

Lasă un comentariu