"Iar Iisus i-a zis: De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede...
Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele.� ( Evanghelia dupa Marcu 9, 23-24)
Uneori, am impresia ca ne jucam pur si simplu cu
Verbe mari, tari si greu asimilabile mintii, dar mai cu
seama spiritului nostru. Asa se face ca, nu de putine
ori, ne surprindem in postura unor versati manuitori ai
cuvantului, fara sa ne gandim aproape deloc ca
fiecare cuvant poarta in el un potential de trairi sau
stari sufletesti care se activeaza in momentul primirii
cuvantului in inima, adica in adancul cel mai din adanc
al fiintei sau in duhul omului. Aici ar trebui spus apasat
ca adevaratele cuvinte incanta inima si nu urechile,
ba chiar o rascolesc din suficientele atent protejate
si imaginarul devorant al sinelui autentic. Astfel, orice
cuvant rostit din inima, adica izvorat din universul
interior al convingerilor si trairilor intense, misca,
sensibilizeaza, pentru ca transmite un mod de a fi,
nefiind numai retorica pura. Cu siguranta, la antipod,
ne vom intalni si cu rostiri cazute sau prabusite in
vorbareala ieftina, flecareala de doi bani, un fel de
vulgarizare a cuvantului, deposedat de valentele
sacre menite sa zideasca sau sa intareasca constiinte.
Dintr-o astfel de perspectiva, nu-i atat de simplu sa
ne exprimam cu privire la credinta, iubire, adevar sau
dreptate, ca sa enumar doar cateva cuvinte purtatoare
a unui imens univers de trairi. Sau o putem face
fara rezerve, cu patos chiar, intr-o maniera simplista si
superficiala, atunci cand teoretizam. Cu siguranta nu
vom fi convingatori, si nici prea multe lucruri nu se vor
schimba in jurul nostru.
Bunaoara, revenind la subiect, intalnim si in materie
de credinta, atitudini variate care confirma diletantismul
nostru in rostirea, dar mai ales trairea
credintei. Astfel, pornind de la o mistificare (denaturare)
a credintei si a felului de a crede, trecand apoi
prin abordarea trufasa a "profesionistilor� credintei,
gata oricand sa te rusineze ca nu esti suficient de
pus la punct cu rigorile crestine sau pregatiti sa-ti
ofere retetarul de succes, continuand cu bigotismele
(habotniciile) puse in scena de cei care se servesc
de credinta pentru a-si justifica in mod eronat unele
interese meschine si maniacale, dar neuitandu-i nici
pe cei care, firesti fiind si cu buna-cuviinta, accepta
ca nu pot spune prea multe despre credinta,
constatam ca ne gasim in fata unor paradigme
fideisante care de care mai curioase si stranii. Este
adevarat ca in lumea crestina se face apel necontenit
la credinta omului in Dumnezeu, ca singura care poate
deschide accesul catre Taina Imparatiei ceresti si
catre intalnirea personala cu Dumnezeul "...bun si
iubitor de oameni...�. Lucrurile nu sunt noi din aceasta
perspectiva. Insusi Hristos Mantuitorul a apelat mai
tot timpul la credinta celor care veneau in fata Lui, ca
singura in stare sa asigure un sinergism (impreunalucrare)
divino-uman(a) in rezolvarea situatiei critice.
Fara asigurarea acestui sinergism Dumnezeu nu se
incumeta sa intervina. Are nevoie de garantia
receptivitatii omului. Ea e obtinuta prin provocarea
credintei omului in Dumnezeu. Asta inseamna ca
fiecare om are puterea ontologica de a crede in
Dumnezeu, dar nu toti oamenii cauta s-o descopere
si sa o puna in lucrare. Cu alte cuvinte, credinta e
pentru toti, dar nu pentru oricine, in orice caz, nu
pentru cei care refuza cu obstinatie s-o faca
lucratoare prin iubire (Galateni 5, 6). Nu poate exista
o credinta vie si reala atata timp cat ea e ferecata
egoist in sufletul omului, ca un "giuvaer� magic la
care apelezi ocazional spre solutionarea unei situatii
pe care nu o mai gestionezi prin fortele proprii. Cu
credinta in suflet poti trai ca si fara credinta sau doar
amagindu-te ca o ai. Binenteles ca ea ramane o mare
Taina de sorginte divina si intrinseca omului, dar fara
lucrare si vitalitate, daca nu se manifesta in exterior
prin faptele credintei, adica prin orice lucrare a binelui
in numele lui Dumnezeu si spre folosul semenilor. De
aceea, a crede devine din ce in ce mai greu de
explicat, insa din ce in ce mai usor de simtit, vazut si
cunoscut atunci cand te manifesti ca un credincios,
cand depui marturie, prin felul tau de a fi, pentru
credinta pe care o ai.
Uneori e simplu sa pretinzi credinta in Dumnezeul
cel Viu celor de langa tine, uitand, de fapt, ca nu le
poti spune prea multe despre acest mister. El trebuie
cautat de fiecare in propria-i fiinta, potentata
neindoielnic cu capacitatea de a crede in Dumnezeu.
Aceasta rascolire a fiintei e si etapa inaugurala, dar
si greul credintei. Odata descoperita, credinta te
provoaca la nelinisti continue, la asumarea nebuniei
de a crede necrezutul, imposibilul, inevidentul. E greu
sa te desparti de mecanisme mentale si logice, de
gandirea discursiva care inlantuie cauza de efect in
procesul cunoasterii, de mentalitati bazate pe
evidente, doar ca sa iei in brate credinta in Cel
nevazut, dar simtit, neajuns, dar totusi atat de aproape
de noi, negrait si necuprins cu gandul, dar atat de
evident prin credinta. Intr-o astfel de lupta, cu tot
ceea ce in tine insuti iti spune ca a crede in Dumnezeu
e o mare prostie si inselare, e miza cea mare, si
anume: a fi sau a nu fi cu credinta. Alteori, devine
extrem de chinuitor sa crezi in Cel care iti cere,
asemeni lui Avraam, renuntarea la tot si dezradacinarea,
apoi sacrificarea a ceea ce ai mai de pret,
asumarea suferintei ca pe o bucurie, iubirea
dusmanilor, sau ii cheama la Sine pe cei dragi de
langa tine. In toate acestea, pastrarea credintei in
Dumnezeu e dovada ferma ca te-ai abandonat
pedagogiei Parintelui ceresc, ca ai iesit de sub
chinurile credintei.
Asadar, pana la a fi cu credinta neindoielnica,
placuta Domnului, e posibil sa infrunti greul credintei,
ba chiar sa renunti cu totul la a crede, sa ratacesti
prin credinte false dupa un absolut imaginar, sau
sa-L jignesti profund pe Dumnezeu prin aventurile
tale. Cu toate acestea, indiferent unde te afli in relatia
cu El, Parintele nostru, tine minte aceste cuvinte:
Dumnezeu in care tu nu crezi, crede El in tine.
Pr. OVIDIU BARSAN,
Parohia Ortodoxa "Sfintii Arhangheli Mihail
si Gavriil� Sancraiu de Mures
